#fenomen

• absorpțiune — Fenomenul fizic sau chimic prin care o substanță (gaz, lichid sau energie) pătrunde în masa altui corp și este reținută de acesta; procesul de asimilare a nutrienților de către un organism viu. În sens economic sau social, reprezintă integrarea completă a unor elemente, fonduri sau entități mai mici într-o structură mai mare.
• adia — A sufla ușor, lin, domol, caracterizând mișcarea fină și delicată a aerului sau a vântului de intensitate redusă. În sens structural, descrie manifestarea unui fenomen meteorologic de intensitate minimă, fiind utilizat frecvent în limbajul poetic sau descriptiv pentru a sugera o atmosferă calmă, răcoroasă și relaxantă în natură.
• adsorbant — Corp solid sau lichid pe a cărui suprafață (interfață) se fixează și se acumulează moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide în cadrul procesului de adsorbție. Spre deosebire de un absorbant, care incorporează substanțele în întregul său volum, adsorbantul acționează strict la nivel superficial prin intermediul forțelor reziduale intermoleculare Van der Waals sau prin legături chimice covalente. Materialele adsorbante prezintă de regulă o porozitate extrem de ridicată și o suprafață specifică mare pe unitatea de masă.
• adsorbi — A fixa și a concentra moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide (gaz sau lichid) pe suprafața sau interfața unui corp solid sau lichid. Acest proces se realizează prin intermediul forțelor intermoleculare reziduale sau al legăturilor chimice secundare, spre deosebire de verbul paronim 'a absorbi', care implică pătrunderea și răspândirea substanței în întreaga masă a volumului gazdă. Este un fenomen spontan, de regulă exoterm, guvernat de cinetica de suprafață.
• adsorbire — Acțiunea de a adsorbi și rezultatul ei; procesul fizico-chimic prin care un fluid se acumulează pe un strat superficial limitat, formând o peliculă moleculară fină. Reprezintă substantivul de acțiune verbală echivalent cu termenul mai des utilizat 'adsorbție', fiind preferat uneori în textele tehnice sau industriale românești pentru a sublinia dinamica sau desfășurarea temporală a operației de captare pe suprafață.
• adsorbit — Care a fost fixat și reținut pe suprafața sau interfața unui corp solid ori lichid (adsorbant) prin intermediul forțelor intermoleculare sau al legăturilor chimice. Termenul descrie starea moleculelor, ionilor sau atomilor proveniți dintr-o fază fluidă care au părăsit masa principală a fluidului pentru a forma un strat subțire, concentrat, la granița dintre două faze.
• adsorbție — Fenomenul fizico-chimic spontan constând în fixarea și concentrarea moleculelor unui fluid (gaz sau lichid) pe suprafața unui corp solid sau lichid. Spre deosebire de absorbție (care este un fenomen de volum), adsorbția este strict un fenomen de suprafață controlat de dezechilibrul forțelor intermoleculare din straturile superficiale ale adsorbantului. Se împarte în adsorbție fizică (physisorption), bazată pe forțe slabe Van der Waals, și adsorbție chimică (chemisorption), bazată pe legături chimice reale.
• adsorbțiune — Variantă lingvistică mai veche sau arhaică a substantivului 'adsorbție', ce desemnează procesul fizico-chimic prin care moleculele, ionii sau atomii unei substanțe fluide (gaz sau lichid) sunt reținuți și concentrați pe suprafața sau interfața unui corp solid sau lichid. Deși utilizat frecvent în tratatele științifice de la începutul secolului XX, termenul a fost înlocuit treptat în standardele academice moderne și în dicționarele curente de forma mai scurtă 'adsorbție'.
• Aeolus — Eol; zeul, conducătorul sau păstrătorul mitologic al vânturilor în mitologia greacă și romană, care locuia pe insula plutitoare Aeolia și ținea furtunile închise într-o peșteră adâncă, eliberându-le doar la ordinul zeilor majori. În context modern, termenul desemnează diverse proiecte spațiale (cum ar fi satelitul meteorologic ADM-Aeolus al ESA), fenomene atmosferice sau concepte de inginerie eoliană structurală.
• agrometeorologic — Care aparține sau se referă la agrometeorologie; privitor la impactul condițiilor atmosferice, al climei și al fenomenelor meteorologice asupra proceselor de producție agrară și asupra stării fizico-biologice a solului. Termenul descrie buletinele informative, stațiile automate, studiile sau datele statistice folosite pentru monitorizarea vremii în raport cu vegetația culturilor.
• altocumulus — Gen de nori de altitudine medie (situați între 2000 și 6000 de metri), caracterizați prin pânze, baloturi sau mase globulare de culoare albă ori cenușie, dispuși sub formă de valuri, role sau grupuri regulate, adesea lăsând impresia unui cer cu aspect de turmă de oi (cer vălurit).
• altostratus — Gen de nori de altitudine medie (situați între 2000 și 6000 de metri), caracterizați printr-o pânză sau un strat noros uniform, striat ori fibros, de culoare cenușie sau albăstruie, care acoperă parțial sau total cerul, lăsând să se întrevadă Soarele ori Luna ca printr-o sticlă mată, fără a genera fenomenul de halou.
• amurg — Perioadă de timp cuprinsă între apusul Soarelui și lăsarea nopții depline, caracterizată printr-o lumină difuză, slabă și roșiatică, reflectată de straturile superioare ale atmosferei; crepuscul de seară. În sens figurat, termenul sugerează faza de declin, sfârșitul unei epoci, bătrânețea sau stingerea treptată a unei activități ori a vieții.
• amurgi — A se face amurg, a începe să se însereze, a se lăsa crepusculul peste pământ. Folosit cel mai adesea la forma impersonală de persoana a III-a singular pentru a descrie faza atmosferică în care lumina zilei se stinge treptat; în sens figurat, exprimă declinul, pierderea vigorii, stingerea unei stări sufletești sau apropierea sfârșitului unei perioade din viață.
• amuțire — Acțiunea de a amuți și rezultatul ei; procesul prin care o persoană tace brusc, își pierde capacitatea de vorbire sau este redusă la tăcere de factori externi ori interni. În sens figurat, se referă la încetarea completă a oricărui zgomot, sunet sau activități comunicaționale într-un anumit mediu, sugerând adesea o atmosferă de stupoare, respect sau frică.
• analogon — Termen filozofic și psihologic de origine greacă ce desemnează un obiect, un echivalent structural, o imagine mentală sau un substitut concret care acționează ca reprezentant al unei realități absente sau abstracte. În filozofia existențialistă (de pildă, la Jean-Paul Sartre), termenul indică acel suport material sau intermediar intuitiv (o pictură, o fotografie, un simulacru) prin care conștiința reușește să își îndrepte intenționalitatea către un lucru care nu este prezent fizic.
• antelie — Fenomen optic atmosferic rar, înrudit cu haloul, care constă în apariția unui punct luminos, alb sau colorat, situat pe cer în poziție exact opusă Soarelui (la aceeași înălțime deasupra orizontului). Acest fenomen structural este provocat de refracția și reflexia complexă a razelor de lumină solară prin rețelele de cristale de gheață hexagonale suspendate în norii de tip cirus din straturile superioare ale troposferei.
• antigrindină — Care previne, combate, distruge sau limitează formarea și căderea grindinii; ansamblul tehnologiilor și infrastructurilor (rachete, generatoare terestre, plase speciale) folosite pentru protejarea culturilor agricole și a bunurilor materiale împotriva precipitațiilor solide devastatoare. Ca substantiv, desemnează de regulă întregul sistem național sau unitatea specializată de intervenție atmosferică.
• apărea — A deveni vizibil, a ieși la iveală dintr-un loc ascuns sau neclar; a se arăta privirii în mod neșteptat ori treptat. În sens larg, definește procesul de a lua ființă, a lua naștere, a se publica o operă literară sau a se manifesta un fenomen clinic, social ori economic care nu exista anterior în acel mediu.
• apariție — Acțiunea de a apărea și rezultatul ei; momentul în care o persoană, un obiect sau un fenomen devine vizibil sau se iveste brusc; publicarea oficială a unei opere literare, muzicale ori științifice; manifestare neașteptată sau spectaculoasă a unei prezențe fizice ori spirituale într-un anumit loc.