#cuvinte

• aborât — Termen extrem de rar, cu caracter arhaic sau regional, provenit din verbul 'a aborî' (variantă fonetică veche pentru a borî / a vomita); indică starea unui lucru care a fost murdărit cu vomă sau, în sens figurat și peiorativ, un obiect ori o situație care provoacă o repulsie fizică profundă, o greață extremă sau un dezgust profund.
• abrac — Formă regională sau arhaică atestată în documente istorice și registre vechi, folosită uneori ca o variantă fonetică sau o transformare locală pentru rație, fân sau nutreț uscat destinat vitelor sau cailor din cavalerie (provenind din terminologii administrative otomane sau slave); (în alte contexte izolate) o eroare de copiere ori o formă hipocoristică pentru anumite nume sau elemente de jargon tehnic învechit.
• acronimie — Procedeu lingvistic modern sau mecanism morfologic de îmbogățire a vocabularului prin care se creează cuvinte noi (acronime) din combinarea silabelor ori a literelor inițiale ale unei structuri sintactice complexe. Termenul definește, de asemenea, tendința sau starea unui stil funcțional (precum cel tehnico-științific sau publicistic) de a abuza de prescurtări și abrevieri telescopate pentru a asigura rapiditatea transmiterii mesajului.
• adăli — Termen arhaic rar sau regional întâlnit în anumite graiuri vechi ale limbii române, utilizat în trecut pentru a exprima acțiunea de a aduna, a stânge la un loc sau a îngrămădi bunuri ori obiecte. În studiile dialectologice, cuvântul este analizat ca o variantă izolată ce reflectă modificările fonetice și lexicale survenite în comunitățile rurale din zonele muntoase.
• adălit — Care a fost adunat, strâns la un loc, acumulat sau îngrămădit; care descrie starea unor bunuri, unelte sau roade centralizate într-un singur spațiu. Termenul reprezintă participiul trecut al verbului arhaic și regional 'a adăli', fiind conservat extrem de rar doar în graiurile locale din anumite zone rurale sau muntoase ale României.
• adămană — Formă substantivală arhaică, regională sau dialectală utilizată în trecut în anumite comunități rurale ca variantă formală pentru un tip de înțelegere, legământ sau cinste oferită în urma unui târg. În studiile de lexicografie istorică, termenul este înregistrat ca o formă rară, asociată uneori prin contaminare cu datina adălmașului în graiurile locale din zonele de frontieră.
• adămăni — Termen arhaic rar sau variantă verbală regională întâlnită în vechi manuscrise ori graiuri locale, utilizat în trecut în mod tranzitiv pentru a exprima acțiunea de a ademeni, a amăgi, a momi sau a atrage pe cineva prin vorbe frumoase ori promisiuni înșelătoare. În studiile filologice, cuvântul este analizat ca o etapă fonetică intermediară sau o deviație dialectală înainte de stabilizarea formei literare moderne 'a ademeni'.
• adamire — Acțiunea de a adami și rezultatul ei; termen arhaic rar utilizat pentru a descrie procesul ipotetic de înmulțire, răspândire sau comportare a oamenilor conform naturii lor primordiale. În anumite contexte dialectale vechi, cuvântul putea face trimitere la acțiunea de a numi lucrurile din jur în mod direct și intuitiv, replicând gestul biblic al lui Adam în Grădina Edenului.
• adâncușor — O adâncitură mică, superficială sau abia perceptibilă pe o suprafață plană; cavitate de dimensiuni reduse realizată manual sau apărută natural. Folosit ca adverb, exprimă o poziționare sau o pătrundere ușoară, la o distanță ori adâncime moderată sub nivelul de referință, fără a genera o cavitate profundă.
• adâncuț — Formă diminutivală a adjectivului sau adverbului 'adânc'; care prezintă o adâncime moderată, discretă sau relativ redusă în raport cu o suprafață de referință. Exprimă o nuanță de familiaritate, afecțiune sau o caracterizare atenuată a unei cavități, depresiuni sau stări interioare, sugerând o retragere subtilă sau o curbură ușoară în relief.
• adaoga — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a adăuga'; acțiunea de a pune ceva pe lângă un lucru existent pentru a-i mări volumul, numărul, valoarea ori intensitatea. Acest termen este întâlnit frecvent în textele juridice vechi, cronici sau în rețete culinare tradiționale din anumite zone rurale ale României.
• adărag — Denumire populară regională atribuita în anumite zone ale țării arbustului spinos numit dârmox sau altor varietăți de plante sălbatice cu ramuri flexibile utilizate în gospodăriile rurale tradiționale pentru împletirea gardurilor ori fixarea viței-de-vie. În studiile de etnobotanică, termenul este analizat pentru a documenta bogăția lexicului floristic local.
• adaus — Variantă fonetică veche, regională sau populară a substantivului neutru 'adaos'; element suplimentar pus pe lângă un lucru existent pentru a-l completa sau a-i mări volumul. De asemenea, reprezintă o formă arhaică de participiu trecut a verbului 'a adăuga' (în loc de 'adăugat'), întâlnită frecvent în textele cronicărești și în documentele juridice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adăvăsi — Termen arhaic rar sau variantă verbală regională întâlnită în vechi manuscrise, zapise ori documente de judecată din secolele trecute, utilizat în mod tranzitiv pentru a exprima acțiunea de a pune la adăpost, a găzdui, a ocroti sau a ascunde un bun, o persoană ori o cantitate de mărfuri pentru a le feri de pericole, biruri sau intemperii. Termenul a apărut uneori ca o formă contaminată între 'a adăposti' și alte rădăcini regionale.
• adegos — Formă adjectivală rară sau regională utilizată în trecut pentru a descrie un obiect, un recipient ori un spațiu adecvat, încăpător sau potrivit structural pentru a adăposti, a strânge ori a conserva diverse bunuri materiale. În anumite graiuri vechi, termenul prezintă conexiuni semantice cu ideea de utilitate practică, adaptare la un scop determinat sau stare de conformitate funcțională.
• adelo — Element savant de compunere lingvistică utilizat în neologismele din domeniul științific (biologie, zoologie, medicină), extras din limba greacă veche (adelos). Tradus literal prin 'ascuns', 'invizibil', 'secret' sau 'obscur', servește la formarea unor termeni tehnici ce descriu structuri, organe, fenomene sau procese care nu sunt vizibile cu ochiul liber ori sunt greu de identificat structural.
• ademenitură — Faptul de a ademeni sau rezultatul acestei acțiuni; cursă structurală, stratagemă, momeală sau vorbă amăgitoare folosită cu scopul de a păcăli, de a atrage într-un loc periculos sau de a induce în eroare o persoană ori un animal. Reprezintă un arhaism lexical ce subliniază actul concret al înșelăciunii prin intermediul unui obiect ori al unui comportament amăgitor.
• adevărătură — Termen rar sau arhaism lexical ce desemnează o realitate incontestabilă, o stare de fapt autentică sau o dovadă concretă și palpabilă a adevărului. În vechiul grai regional, cuvântul era utilizat structural pentru a sublinia caracterul cert, veridic și lipsit de orice dubiu al unei întâmplări ori al unui document oficial în opoziție cu minciuna sau născocirea.
• adulting — Concept sociologic și comportamental adoptat din jargonul urban anglo-saxon, utilizat de generațiile tinere (mileniali și Generația Z) pentru a descrie acțiunea de a se comporta ca un adult responsabil și de a îndeplini sarcini cotidiene plictisitoare sau obligatorii, cum ar fi plata facturilor, curățenia, gătirea meselor sau gestionarea bugetului. Este folosit adesea pe rețelele sociale într-o notă autoironică pentru a sublinia efortul psihologic implicat de tranziția către maturitate.
• aeluro- — Element de compunere lingvistică (prefixoid) extras din limba greacă ('ailouros'), utilizat pentru a forma neologisme și termeni științifici din domeniul zoologiei, medicinei, psihologiei sau mitologiei, cu semnificația de 'pisică', 'felină' ori privitor la pisici (de exemplu: aelurofobie, aelurofilie).