#creier

• anfractuozitate — Scobitură, neregularitate adâncă, cotitură sinuoasă sau cavitate întortocheată aflată pe o suprafață stâncoasă ori în interiorul unei structuri organice. În geomorfologie, termenul definește crăpăturile specifice ale reliefului carstic, în timp ce în anatomie descrie șanțurile profunde și circumvoluțiunile complexe ale scoarței cerebrale.
• angioencefalografie — Metodă radiologică de investigație imagistică ce constă în vizualizarea și înregistrarea structurală a sistemului vascular cerebral, prin injectarea unei substanțe de contrast radiopace în arterele carotide sau vertebrale. Această procedură clinică complexă este esențială în neurologie și neurochirurgie pentru detectarea anevrismele intracraniene, a malformațiilor arteriovenoase și a zonelor de ocluzie vasculară responsabile de atacurile cerebrale.
• angiospasm — Constricție bruscă, temporară și involuntară a fibrelor musculare netede din peretele unui vas de sânge, determinând îngustarea accentuată a lumenului vascular și reducerea tranzitorie a fluxului circulator. Acest fenomen structural patologic binedefinit poate afecta arterele coronare (provocând angina Prinzmetal), arterele cerebrale sau vasele periferice ale extremităților, manifestându-se clinic prin episoade acute de durere ischemică, paloare localizată și parestezii.
• anterograd — Care se deplasează, progresează sau evoluează înainte, în direcția normală a unui flux, a unui curent sau a unui impuls electric; orientat dinspre origine către periferie. În neuropsihologie, termenul descrie un tip de amnezie în care pacientul își pierde capacitatea de a stoca și de a-și aminti informații sau evenimente noi survenite după momentul declanșării unui traumatism cerebral, păstrând în schimb intacte amintirile din trecut.
• arachnoidea — Formă ortografică medicală alternativă sau latină pentru arahnoidă; membrana meningiană mijlocie, subțire și avasculară, situată între dura mater și pia mater, care înconjoară creierul și măduva spinării. Numele său provine de la structura sa fină și reticulară care seamănă cu o pânză de păianjen, având un rol fiziologic crucial în delimitarea spațiului subarahnoidian prin care circulă lichidul cefalorahidian.
• arahnoidă — Membrana meningiană mijlocie, subțire, transparentă și complet avasculară, situată între dura mater (la exterior) și pia mater (la interior), care înconjoară și protejează creierul și măduva spinării. Este caracterizată printr-o structură reticulară fină ce amintește de o pânză de păianjen și joacă un rol fiziologic crucial în delimitarea spațiului subarahnoidian prin care circulă și se resoarbe lichidul cefalorahidian.
• arahnoidian — Care aparține arahnoidei, care se referă la membrana meningiană mijlocie a creierului sau este situat la nivelul acesteia. În semiologia și clinica medicală, termenul descrie spații anatomice, chisturi, hemoragii sau structuri vasculare localizate în imediata vecinătate a acestei rețele reticulare fine ce înconjoară axul cerebrospinal.
• arahnoidită — O afecțiune neurologică progresivă caracterizată prin inflamația cronică a arahnoidei, membrana meningiană mijlocie care înconjoară creierul și măduva spinării. Această patologie determină apariția de țesut cicatrial și aderențe fibroase care pot prinde și comprima rădăcinile nervoase spinale, provocând dureri cronice severe, amorțeli, spasme musculare și tulburări motorii, fiind declanșată adesea de infecții, intervenții chirurgicale pe coloană sau substanțe chimice iritante.
• asonie — Tulburare rară de percepție muzicală sau formă specifică de agnozie auditivă caracterizată prin incapacitatea patologică a unei persoane de a distinge, recunoaște sau reproduce sunetele muzicale, ritmurile ori tonurile, în ciuda păstrării intacte a funcției auditive periferice și a capacității de a înțelege limbajul vorbit.
• astereognozie — Simptom neurologic rar caracterizat prin incapacitatea patologică a unui individ de a recunoaște, identifica sau diferenția forma, dimensiunea, greutatea și natura unui obiect exclusiv prin explorare tactilă (fără ajutorul vederii sau auzului), deși sensibilitatea tactilă elementară periferică de la nivelul mâinii rămâne complet intactă; este provocată de leziuni cerebrale localizate în lobul parietal.
• astroblastom — Tumoră cerebrală neuroepitelială rară, de tip glial, caracterizată prin proliferarea anormală a astroblastelor (celule embrionare precursoare ale astrocitelor). Acest tip de neoplasm se dezvoltă cu precădere în emisferele cerebrale ale copiilor și tinerilor, prezentând la examenul histologic o dispunere caracteristică a celulelor tumorale sub formă de rozete sau pseudorozete perivasculare, cu prelungiri citoplasmatice ancorate de peretele vaselor de sânge.
• astrocit — Celulă glială majoră din sistemul nervos central, de formă stelată, prevăzută cu numeroase prelungiri ramificate ramificate prin care se conectează atât cu neuronii, cât și cu capilarele sangvine. Astrocitele îndeplinesc funcții metabolice și structurale fundamentale, incluzând menținerea barierei hemato-encefalice, reglarea fluxului sangvin local, reciclarea neurotransmițătorilor (precum glutamatul) și susținerea trofică și homeostazică a țesutului nervos.
• astrocitom — Tumoră cerebrală sau malignitate a sistemului nervos central dezvoltată prin proliferareaの話 anormală a astrocitelor (celulele gliale în formă de stea). Această neoplazie reprezintă cel mai frecvent tip de gliom și poate varia de la forme benigni, cu creștere lentă (cum este astrocitomul pilocitic de gradul I), până la forme extrem de agresive și infiltrative (cum este glioblastomul de gradul IV). Diagnosticul se stabilește prin imagistică prin rezonanță magnetică și examen histopatologic.
• atelencefal — Malformație congenitală rară și extrem de gravă caracterizată prin dezvoltarea incompletă, defectuoasă sau oprirea din evoluție a encefalului (în special a emisferei cerebrale și a telencefalului) în timpul perioadei embrionare. Această anomalie structurală severă este adesea asociată cu defecte majore ale tubului neural sau ale cutiei craniene, fiind studiată în cadrul teratologiei clinice.
• autocinetic — Referitor la mișcarea aparentă și iluzorie a unui punct luminos fix; termen utilizat pentru a descrie un fenomen optic în care un stimul luminos static, observat într-un mediu complet întunecat și lipsit de repere vizuale, pare să se deplaseze sau să oscileze în mod autonom. În psihologia experimentală, acest efect autocinetic este intens studiat ca o eroare de percepție cauzată de mișcările involuntare microscopice ale mușchilor oculari (nystagmus fiziologic) și de lipsa capacității creierului de a stabiliza imaginea pe retină în absența unui fundal structural.
• autopneumocefalie — Acumulare spontană sau congenitală de aer ori gaz în interiorul cavității craniene (în ventriculii cerebrali, spațiul subarahnoidian sau parenchimul cerebral), care se produce fără un traumatism extern evident sau fără o intervenție chirurgicală prealabilă. Acest fenomen patologic structural rar este determinat, de regulă, de prezența unei fistule osoase sau duralocutanate native, a unui defect la nivelul sinusurilor paranazale sau de acțiunea unor microorganisme producătoare de gaz în cadrul unei infecții endocraniente latente.