#claritate

• aiavea — Variantă fonetică arhaică sau regională cu desinență amplificată a adverbului 'aievea'; în realitate, cu ochii deschiși, în mod evident și palpabil, dincolo de orice închipuire sau stare de somn. Este des întâlnită în manuscrisele de secolul al XVIII-lea și în graiurile populare românești pentru a întări certitudinea vizuală a unui fapt.
• ascuțime — Proprietatea sau însușirea a ceea ce este ascuțit ori tăios; gradul de acuratețe sau de subțiere a unei lame sau a unui vârf. În sens senzorial și tehnic, definește claritatea deosebită a unei imagini optice (rezoluție), pătrunderea unei facultăți mintale (inteligență, perspicacitate) sau frecvența înaltă a unui sunet (tonalitate acută).
• astroclimat — Totalitatea caracteristicilor fizice și meteorologice ale atmosferei terestre locale (turbulență, transparență, umiditate, număr de nopți senine, stabilitate termică) care influențează calitatea, claritatea și precizia observațiilor astronomice efectuate de pe sol. Evaluarea unui astroclimat este esențială pentru stabilirea amplasamentului optim al marilor observatoare astrofizice, scopul fiind reducerea la minimum a distorsiunilor optice cauzate de masa de aer.
• aticism — O mișcare literară și stilistică apărută în secolul I î.Hr., ce promova imitarea limbajului simplu, elegant, clar și corect al scriitorilor clasici din Atica, în opoziție cu stilul asiatic, considerat artificial, bombastic și excesiv de încărcat. În sens larg, termenul desemnează finețea de spirit, concizia și eleganța desăvârșită a exprimării.
• audibilitate — Calitatea de a fi audibil; însușirea unui sunet sau a unui semnal transmis prin unde radio de a fi perceput clar și fără distorsiuni de către urechea umană ori de către un aparat de recepție. În ingineria acustică și telecomunicații, termenul reprezintă un parametru tehnic măsurabil care depinde direct de intensitatea sursei sonore, de distanță, de proprietățile de propagare ale mediului și de nivelul zgomotului de fond.
• auzibilitate — Însușirea, proprietatea sau calitatea de a fi auzibil; gradul sau nivelul de claritate și intensitate cu care un sunet, o voce ori un semnal acustic se transmite și poate fi perceput distinct de un receptor într-un mediu dat.
• băiguire — Acțiunea de a băigui și rezultatul ei; vorbire neclară, bolborosită, incoerentă sau lipsită de logică; îngăimare. În context clinic sau psihologic, termenul desemnează manifestarea verbală fragmentată întâlnită în episoadele febrile, în stările de semiconștiență sau în tulburările temporare de articulare cauzate de oboseala extremă ori traume emoționale.