#carte

• abițidar — Formă de deformare fonetică populară sau regionalism (întâlnit cu precădere în graiul din anumite zone rurale), utilizat ca variantă alternativă pentru „abecedar”. Definește aceeași carte de căpătâi din clasa întâi folosită pentru deslușirea literelor alfabetului.
• abscisă — (Matematică) Prima coordonată a unui punct dintr-un sistem de coordonate carteziane plane sau spațiale, reprezentând distanța măsurată de la axa verticală (ordonata) de-a lungul axei orizontale (axa Ox).
• acatistier — Carte bisericească ritualică sau compendiu devoțional ce reunește o colecție sistematică de acatiste dedicate diferitelor sărbători ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului și sfinților de peste an. Acatistierul este utilizat atât de clerici în cadrul cultului divin public, cât și de credincioșii laici pentru pravila zilnică de rugăciune personală sau familială.
• addenda — Totalitatea notelor, documentelor, textelor sau completărilor ulterioare adăugate la sfârșitul unei lucrări scrise, al unui tratat sau al unui contract pentru a aduce clarificări, corecturi sau detalii esențiale fără a modifica corpul principal. Acest ansamblu documentar, de origine latină, funcționează ca o extensie structurală menită să asigure exhaustivitatea și actualitatea informațiilor prezentate.
• Ahasverus — Forma latină a numelui mitic atribuit Evreului Rătăcitor, personaj din legendele creștine medievale vest-europene. De asemenea, în exegeza biblică și istoriografie, numele reprezintă transliterarea latină a numelui ebraic Ahașveroș, utilizat în Vechiul Testament (Cartea Esterei) pentru a-l desemna pe regele persan identificat istoric, de cele mai multe ori, cu Xerxes I.
• alcoran — Variantă grafică învechită și livrească pentru Coran (sfânta scriptură a Islamului). Termenul a fost utilizat în trecut în spațiul cultural european și românesc, sub influența limbilor occidentale, păstrând articolul hotărât arab încorporat direct în structura lexicală a cuvântului, însă utilizarea sa actuală este strict istorică.
• Alexandria — Numele faimosului oraș portuar din Egipt, fondat de Alexandru cel Mare în anul 331 î.Hr., devenit un centru cultural, academic și economic suprem al lumii antice helenistice; totodată, numele municipiului reședință al județului Teleorman din România. În istoria literară românească, termenul definește o celebră scriere populară de tip roman epic medieval ce relatează faptele legendare de vitejie și cuceririle împăratului Macedoniei.
• alfabetizat — Despre o persoană sau o comunitate: care a învățat să citească și să scrie; care posedă cunoștințele de bază ale limbajului scris, permițându-i accesul la instruire. Într-un sens modern și extins, termenul descrie un individ care posedă competențe fundamentale într-un domeniu specific de activitate, cum ar fi utilizarea tehnologiei computerizate sau gestionarea finanțelor personale.
• alipire — Acțiunea de a alipi sau starea a ceea ce este alipit; îmbinare structurală strânsă a două elemente cu ajutorul unui adeziv, prin sudare ori prin fixare mecanică. În cadastru, urbanism și dreptul de proprietate, reprezintă operațiunea tehnică și juridică de unificare a două sau mai multe parcele de teren învecinate pentru a forma un singur corp de proprietate.
• alipuire — Acțiunea de a alipi și rezultatul ei; operațiunea juridică și tehnică prin care două sau mai multe imobile învecinate, înscrise în cărți funciare distincte, sunt unite într-un singur corp de proprietate din punct de vedere cadastral. În sens urbanistic, procesul permite comasarea parcelelor de teren în scopul realizării unui proiect de construcție unitar, respectând reglementările legale privind planul urbanistic zonal sau general.
• Alixăndria — Variantă grafică arhaică sau fonetică veche pentru 'Alexandria'. În istoria literaturii române, desemnează celebra carte populară (romanul chirilic popular) care relatează faptele legendare și vitejiile lui Alexandru Machedon (Alexandru cel Mare). De asemenea, poate reprezenta transcrierea veche a numelui orașului sau a unor așezări numite în onoarea acestuia.
• analfabet — Persoană care nu știe să citească și să scrie; neștiutor de carte. În sens larg și sociocultural contemporan, termenul se aplică și persoanelor care prezintă un nivel extrem de scăzut de cultură sau de cunoștințe într-un domeniu specific (de exemplu, analfabet digital). Ca adjectiv, descrie starea unei populații, a unei comunități sau a unui individ caracterizat prin lipsa totală a alfabetizării de bază.
• analfabetă — Femeie care nu știe să citească și să scrie; reprezentantă de sex feminin a populației neștiutoare de carte. Ca adjectiv (formă de feminin), descrie o persoană, o comunitate sau o stare structurală definită prin absența totală a deprinderilor de alfabetizare și a cunoștințelor școlare de bază.
• analfabetism — Stare sau caracteristică a unei persoane ori a unei populații care nu știe să citească și să scrie; neștiință de carte. Reprezintă un indicator social și economic major utilizat la nivel mondial pentru a măsura gradul de dezvoltare și accesul la educație dintr-o regiune. În societatea modernă, termenul s-a extins structural pentru a defini deficiențe de adaptare în domenii complexe, cum ar fi analfabetismul funcțional, cel digital sau cel științific.
• analfabetizm — Variantă grafică sau ortografică învechită (ori eroare reziduală de tipar) pentru termenul standard 'analfabetism', întâlnită uneori în documentele administrative sau în publicațiile de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Desemnează starea sau caracteristica unei populații neștiutoare de carte, reflectând o perioadă în care scrierea sufixului hibrid era influențată de normele altor limbi europene.
• anastasimar — Formă arhaică sau variantă regională de nișă pentru anastasimatar; carte de cult utilizată în bisericile ortodoxe de rit bizantin care conține cântările duminicale dedicate Învierii Domnului, aranjate sistematic pe cele opt glasuri bisericești. Păstrată în inventarele manuscrise vechi sau pomenită în graiul monahal din trecut, această formă subliniază structural legătura etimologică directă cu praznicul Învierii.
• anastasimatar — Carte liturgică oficială utilizată în Biserica Ortodoxă care cuprinde cântările rânduite pentru slujbele de sâmbătă seara (Vecernia) și duminică dimineața (Utrenia), axate exclusiv pe tema Învierii Domnului și structurate pe baza celor opt glasuri ale muzicii psaltice. Această lucrare structurală este indispensabilă la strană, adunând imnuri precum Dogmaticele, Stihirile Învierii și Otpusturile din cadrul Octoihului.
• anastatic — Referitor la anastazie sau obținut prin procedee anastatice; descrie o metodă arhaică de imprimare sau de reproducere fidelă a textelor și desenelor gravate, prin transferul chimic al cernelii de pe un document vechi pe o placă metalică reliefată, fără a fi necesară culegerea din nou a caracterelor. În sens extins sau figurat, termenul poate descrie un proces de reînviere, restaurare completă sau aducere la starea inițială a unui suport grafic depreciat.
• anluminură — Pictură în miniatură, literă inițială înfrumusețată sau ornament grafic policrom realizat manual pe paginile unui manuscris medieval; iluminare. Acest element artistic, realizat adesea cu foiță de aur și pigmenți scumpi, servea atât la decorarea textului, cât și la ilustrarea scenelor religioase sau istorice descrise în capitole.
• antifonar — Carte de cult utilizată în Biserica Creștină (în special în tradiția romano-catolică și cea bizantină veche) care cuprinde antifoanele, versetele, psalmii și imnurile rânduite a fi cântate alternativ de către două coruri pe parcursul anului liturgic; culegere muzicală religioasă medievală conținând adesea notații neumatice sau gregoriene esențiale pentru studiul paleografiei muzicale.