#calic

• ablaut — Alternanță vocalică sistematică în cadrul aceleiași rădăcini a unui cuvânt, utilizată în limbile indo-europene pentru a exprima diferențe de funcție gramaticală, timp, mod sau derivare lexicală, fără adăugarea de sufixe. Acest mecanism este cel mai vizibil în flexiunea verbelor neregulate (tari) din limbile germanice, unde schimbarea vocalei modifică timpul gramatical.
• acaliculat — Termen morfologic utilizat pentru a descrie o floare sau o structură florală care este lipsită complet de calicul (caliciul extern sau epicaliciul). Caliculul reprezintă un ansamblu de sepale modificate sau bractee care dublează potirul extern al unor plante (cum sunt cele din familia Malvaceae sau Rosaceae), iar absența sa constituie un criteriu taxonomic esențial în identificarea și diferențierea anumitor genuri și specii.
• Adromischus trigynus — O specie pitică de plantă succulentă perenă din familia Crassulaceae, originară dintr-un areal extins din Africa de Sud (regiunea Grand Karoo, de la Northern Cape până în Free State) și Namibia. Planta dezvoltă o bază tuberoasă puternic ramificată și frunze dense, compacte, obovate sau eliptice până la orbiculare, cu margini ascuțite și cornoase de o nuanță gri-albicioasă pe treimea superioară. Frunzele au o culoare verde-cenușie intens pătată cu reflexe ciocolatii, maronii sau purpurii, trăsătură care îi conferă denumirea populară de 'Calico Hearts'. Primăvara târziu produce tulpini florale lungi de până la 35 cm, cu flori tubulare verzui-gălbui și pete rozalii în interior.
• alcalic — Care conține alcali; care are proprietăți de bază ori alcaline; alcalin. În geologie și petrografie, termenul descrie roci magmatice sau minerale bogate în metale alcaline (cum sunt sodiul și potasiul), caracterizate printr-o compoziție chimică specifică ce influențează structura și evoluția topiturilor crustale.
• alcaliceluloză — Produs intermediar obținut în industria chimică prin tratarea celulozei cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu (sodă causticã). Acest compus joacă un rol structural esențial în procesul de obținere a viscozei, a mătăsii artificiale și a celofanului, facilitând reactivitatea chimică ulterioară a fibrelor prin modificarea aranjamentului molecular macromolecular.
• altaic — Care se referă la Munții Altai, la regiunile înconjurătoare sau la populațiile native din această zonă a Asiei Centrale. În lingvistică, descrie o macro-familie ipotetică de limbi (limbi altaice) care include subfamilia turcică, mongolă și tunguză, caracterizate structural prin aglutinare și armonie vocalică.
• Alternanthera amoena — Specie populară de plantă ornamentală pitică din genul Alternanthera, originară din Brazilia; este utilizată pe scară largă în grădinăritul ornamental de tip mozaic pentru covoare vegetale joase, datorită frunzelor sale mici, lanceolate, multicolore (pătate cu nuanțe intense de verde, cupru, carmin, roșu și galben).
• Alternanthera bettzickiana — Specie de plantă erbacee perenă din familia Amaranthaceae, originară din America de Sud; este utilizată pe scară largă în horticultura ornamentală globală datorită frunzișului său dens, vărgat sau pătat în nuanțe spectaculoase de roșu, purpuriu, galben și crem, fiind ideală pentru borduri joase și mozaicuri peisagistice.
• antocarp — Tip de fruct fals sau structură vegetală complexă în care fructul propriu-zis (de regulă o achenă) rămâne strâns învăluit și protejat de baza persistentă, alterată ori lignificată a periantului sau a caliciului floral (caracteristic pentru plantele din familia Nyctaginaceae, cum este bărbații-împăratului). Această formațiune structurală joacă un rol vital în diseminarea semințelor și protecția lor împotriva factorilor de mediu.
• apofonie — Modificare regulată și sistematică a vocalei din rădăcina unui cuvânt, care îndeplinește o funcție gramaticală sau servește la derivare lexicală, fără a fi provocată de sunetele învecinate; alternanță vocalică independentă. Fenomenul este fundamental în limbile indo-europene și semitice, un exemplu clasic fiind flexiunea verbală din limbile germanice (precum alternanța engleză sing/sang/sung).
• ardicare — Formă regională, arhaică sau variantă fonetică alterată a substantivului 'ridicare'; acțiunea de a ridica sau de a sălta un obiect ori o structură și rezultatul ei. Înțelesul structural provine din fenomene de proteză vocalică specifice anumitor graiuri românești vechi, fiind întâlnit ocazional în documente de cancelarie medievale sau texte populare transilvănene.
• Aristolochia elegans — Specie de plantă agățătoare perenă din familia Aristolochiaceae, originară din America de Sud, cultivată pe scară largă în sere și grădini tropicale datorită florilor sale neobișnuite în formă de pipă sau caliciu, cu un model spectaculos de culoare purpurie închisă, maro și crem. Planta este remarcabilă prin adaptările sale biologice unice destinate polenizării, capturând temporar insectele în interiorul tubului floral printr-un sistem de peri direcționați în jos.
• asonanță — Figură de stil sonoră și procedeu prozodic care constă în repetarea aceleiași vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte dintr-un vers ori dintr-o frază; rimă imperfectă caracteristică poeziei populare și celei moderne, în care cuvintele finale au aceleași vocale începând cu ultima silabă accentuată, dar consoanele diferă, generând o armonie auditivă subtilă.
• avar — Persoană care este stăpânită de o dorință nestăvilită, egoistă și zgârcită de a aduna și de a păstra bani sau bogății, refuzând să cheltuiască chiar și pentru strictul necesar; zgârcit, calic. Ca adjectiv, descrie un comportament sau o atitudine marcată de un atașament excesiv față de bunurile materiale și de o lipsă totală de generozitate.
• avară — Femeie stăpânită de o dorință egoistă și zgârcită de a aduna și de a păstra bani sau bogății, refuzând să cheltuiască chiar și pentru strictul necesar. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin a cuvântului 'avar', descriind o persoană, o atitudine sau o acțiune marcată de un atașament excesiv față de bunurile materiale și de o lipsă totală de generozitate.
• avarițios — Care manifestă avariție; persoană dominată de o zgârcenie exagerată, care strânge averi cu un egoism feroce și refuză cu încăpățânare să împartă ori să consume ceea ce posedă. Folosit ca adjectiv, descrie un comportament, un gest sau un caracter marcat de reținerea obsesivă a resurselor materiale și de lipsa totală de generozitate.
• bacalica — Diminutiv regional sau arhaic asociat cu prăvălia unui băcan ori cu o mică afacere de familie ce comercializa produse alimentare și coloniale la scară redusă; în anumite subgraiuri locale, termenul desemna și o măsură tradițională de capacitate, o strachină sau un recipient rudimentar utilizat în vechime de negustori pentru porționarea mărfurilor mărunte vândute la detal.