#biblie

• Abesalom — Nume propriu masculin de origine ebraică (Avșalom, semnificând 'tatăl păcii'), purtat de al treilea fiu al regelui David, renumit pentru frumusețea sa fizică excepțională, părul său extrem de lung și sfârșitul său tragic (prins cu părul în ramurile unui stejar în timpul unei revolte împotriva tatălui său). În semiologia psihanalitică timpurie și în psihopatologia metaforică, numele a fost utilizat ocazional pentru a descrie conflictele parentale nerezolvate, mândria narcisică distructivă sau complexul de rebeliune violentă împotriva autorității paterne.
• adventism — Doctrină creștină eshatologică apărută în Statele Unite ale Americii în prima jumătate a secolului al XIX-lea, caracterizată prin credința profundă în iminența celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos pe Pământ și în judecata universală. În sens teologic larg, termenul desemnează mișcarea religioasă care pune accent pe pregătirea spirituală continuă a credinciosului, pe respectarea poruncilor divine și pe interpretarea profetică a textelor biblice apocaliptice, manifestându-se sub diverse confesiuni, dintre care cea mai răspândită este cea a adventiștilor de ziua a șaptea.
• Ahiia — Numele unui profet evreu din Silo, menționat în Vechiul Testament (Cartea întâi a Regilor), care a jucat un rol politic și religios crucial în timpul domniei regelui Solomon. Acesta a profetizat împărțirea Regatului Unit al lui Israel și ridicarea lui Ieroboam ca rege peste cele zece triburi din nord, fiind un simbol al mesagerului divin autoritar care sancționează abaterile de la credința monoteistă.
• alalagmon — Strigăt puternic de bucurie, exclamație solemnă de triumf sau sunet de alarmă menționat în textele religioase vechi și în traducerile biblice timpurii; manifestare vocală colectivă cu caracter sacru sau festiv, întâlnită în scrierile ecleziastice pentru a descrie o laudă sonoră adresată Divinității sau un semnal de trompetă ritualic. Acest termen rar păstrează o valoare structurală de arhaism lexicografic utilizat pentru redarea stărilor de exultare spirituală maximă.
• Alfa și Omega — Expresie metaforică de origine biblică, extrasă din textul Apocalipsei lui Ioan, care reunește prima și ultima literă a alfabetului grecesc pentru a simboliza divinitatea, eternitatea, Atotputernicia și totalitatea existenței. Într-un sens laic sau extins, sintagma este utilizată pentru a descrie principiul fundamental, esența absolută, începutul și sfârșitul sau totalitatea cunoștințelor și elementelor definitorii dintr-un anumit domeniu de activitate.
• amalecit — Care aparține sau este specific populației antice nomade a amaleciților, un trib semitic menționat în Biblia ebraică ca dușman recurent și neîndurător al vechilor israeliti în timpul exodului și al perioadei judecătorilor; (ca substantiv) membru individual al acestui trib nomad care popula zonele deșertice din Negev și Sinai. În exegeza teologică, termenul a dobândit și o valoare simbolică, definind răul absolut sau persecuția spirituală constantă împotriva poporului ales.
• amaleciți — Popor nomad antic sau confederație de triburi războinice din Orientul Apropiat, menționate în mod repetat în cărțile Vechiului Testament ca inamici neîndurători ai evreilor; aceștia au atacat spatele coloanei israelite în timpul Exodului la Refidim. Conflictul istoric și teologic s-a încheiat prin campanii de exterminare masivă comandate de regele Saul și desăvârșite de regele David, ducând la dispariția completă a acestui grup din cronicile istorice.
• Amos — Numele unui profet evreu din secolul al VIII-lea î.Hr., originar din tecucii Iudeii, considerat autorul cărții biblice omonime din Vechiul Testament. Mesajul său teologic s-a concentrat pe justiția socială, condamnarea corupției elitelor și apelul la moralitate absolută, numele său fiind utilizat istoric și ca prenume masculin de origine ebraică semnificând 'purtător de griji' sau 'cel încărcat'.
• anaghinoscomena — Termen teologic folosit în tradiția creștină ortodoxă pentru a desemna cărțile biblice „bune de citit” (cunoscute în Occident sub numele de deuterocanonice sau apocrife în sens protestant), care nu fac parte din canonul strict al Vechiului Testament, dar sunt păstrate structural în Biblie datorită valorii lor morale, istorice și didactice deosebite. Aceste scrieri sunt recomandate pentru lectura credincioșilor și zidirea sufletească, deși nu sunt utilizate ca bază dogmatică principală în formularea învățăturilor de credință.
• anticrist — Impostor escatologic menționat în scrierile biblice Noului Testament care se va ridica în mod fraudulos ca un fals Mesia, opunându-se deschis învățăturilor lui Iisus Hristos înainte de judecata de apoi; adversar de temut al ordinii divine. În sens laic sau literar, termenul descrie o persoană extrem de rea, tiranică ori distrugătoare care contestă cu violență principiile eticii umanitare.
• apocrif — Atribuit în mod fals unui anumit autor, unei epoci sau unei surse oficiale; lipsit de autenticitate, cu caracter îndoielnic sau nerescunoscut de o autoritate competentă. În context ecleziastic, termenul desemnează scrierile cu tematică religioasă care nu au fost incluse în canonul oficial al Bibliei, deși abordează evenimente sau personaje sacre.
• Ararat — Masiv muntos vulcanic adormit, situat în estul Turciei, aproape de granița cu Armenia și Iran, compus din două vârfuri majore: Araratul Mare (cel mai înalt vârf din Turcia) și Araratul Mic. În tradiția iudeo-creștină și în textul biblic al Genezei, muntele este faimos ca fiind locul unde s-a oprit Arca lui Noe după Potopul climatic global, reprezentând totodată un simbol național spiritual și cultural fundamental pentru poporul armean.
• ardere-de-tot — Sacrificiu ritual antic, întâlnit în mod specific în tradiția iudaică veche (vechiul testament) și în alte culte religioase timpurii, constând în distrugerea structurală și completă prin foc a unui animal jertfit pe altar, ca ofrandă adusă divinității; holocaust. Termenul exprimă renunțarea totală a credinciosului în favoarea sacrului, carnea nefiind consumată de oameni.
• Armageddon — Locul indicat în cartea biblică a Apocalipsei unde se vor aduna regii pământului pentru marea bătălie finală a zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic; (figurat) catastrofă globală, război devastator la scară planetară sau conflict apocaliptic de proporții cosmice capabil să determine distrugerea totală ori sfârșitul civilizației umane.
• Asincrit — Nume propriu masculin de origine greacă (Asynkritos), purtat de Sfântul Apostol Asincrit, unul dintre cei șaptezeci de ucenici ai lui Iisus Hristos și episcop în Hyrcania. În sens istoric și religios, numele înseamnă structural 'incomparabil' sau 'de neegalat', fiind menționat de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani.
• Atalia — Regină a Regatului Iuda în secolul al IX-lea î.Hr., fiică a regelui Ahab al Israelului și a reginei Izabela, și soție a regelui Ioram al Iudei. Potrivit relatărilor biblice din Vechiul Testament, după moartea fiului ei Ohozia, ea a uzurpat tronul și a ordonat execuția tuturor moștenitorilor regali pentru a-și securiza puterea, fiind singura femeie care a domnit ca suveran autoritar peste Iuda înainte de a fi înlăturată și executată în urma unei revolte organizate de marele preot Iehoiada.