#asco

• alipicios — Care are proprietatea de a se alipi ușor, caracterizat printr-o textură lipicioasă, vâscoasă sau adezivă; variantă lexicală expresivă pentru materiale sau substanțe care aderă rapid la suprafețe. În sens figurat și comportamental, descrie o persoană sau un animal extrem de drăgăstos, insistent în manifestarea afecțiunii, care caută în permanență contactul fizic și apropierea.
• Amirante — Numele propriu al unui grup de insule coraliere din Oceanul Indian (Insulele Amirante), aparținând structural statului Seychelles, descoperite în anul o mie cincisute doi de navigatorul Vasco da Gama și numite în onoarea titlului său de amiral; de asemenea, numele se referă la fosa oceanică adiacentă. Ca entitate fixă în cartografie, termenul se folosește exclusiv ca nume propriu și se scrie cu majusculă.
• angiospor — Care produce sporii în interiorul unui înveliș închis sau al unui receptacul protector; organism vegetal ori fungic caracterizat prin spori adăpostiți structural împotriva factorilor externi nefavorabili. În context biologic, acest termen de nișă definește modalități specifice de sporogeneză întâlnite la anumite ciuperci inferioare sau ascomicete, unde celulele reproducătoare mature rămân binedefinite în interiorul unei membrane până la eliberare.
• antirevoluționar — Care se opune unei revoluții sau spiritului revoluționar; contrarevoluționar. Se referă la mișcări sociale, facțiuni militare, măsuri legislative sau doctrine politice menite să reprime o insurecție populară, să apere vechiul regim (ancien régime) sau să restabilească ordinea politică și socială răsturnată prin forță.
• antiscorbutic — Care previne, combate sau vindecă scorbutul; factor biologic sau preparat farmaceutic bogat în vitamina C (acid ascorbic) care reface sinteza colagenului în organism. Termenul se aplică alimentelor proaspete (citrice, măceșe, cătină) sau suplimentelor utilizate istoric și clinic pentru a stopa manifestările hemoragice și degradarea țesuturilor conjunctive cauzate de avitaminoză.
• ască — Celulă reproducătoare caracteristică ciupercilor din clasa Ascomycetes (ascomicete), în formă de sac, de tub sau de măciucă, în interiorul căreia se formează, în urma unui proces sexual, sporii endogeni numiți ascospori (de regulă în număr de opt). Această structură microscopică joacă un rol esențial în clasificarea taxonomică a fungilor și în răspândirea lor biologică.
• asci — Forma de plural a substantivului 'ască'; celule microscopice reproducătoare specifice ciupercilor din clasa Ascomycetes (ascomicete), având aspectul unor saci sau tuburi alungite. În interiorul acestor structuri celulare, în urma procesului de meioză urmat de mitoză, se formează ascosporii (de regulă opt), asiguri pentru diseminarea și perpetuarea speciei în mediul înconjurător.
• ascifer — Care poartă asce, caracterizat prin prezența celulelor în formă de sac numite asce, în interiorul cărora se formează sporii (ascosporii); specific ciupercilor ascomicete sau structurilor reproducătoare ale acestora. În sens larg anatomic, termenul descrie orice țesut, strat structural sau organ vegetal care susține, adăpostește ori produce pungi microscopice cu spori.
• asco — Element prim de compunere savantă care înseamnă 'sac', 'pungă', 'bășică' sau 'ască', utilizat structural în terminologia științifică (în special în micologie, botanică și zoologie) pentru a forma termeni referitori la organisme ori structuri anatomice prevăzute cu pungi sau care produc spori în asce (cum ar fi ascomiceții ori ascosporii).
• ascocarp — Corp de fructificare caracteristic ciupercilor din încrengătura Ascomycota, în interiorul căruia se formează ascele cu ascospori. Această structură reproductivă prezintă forme variate (cleistotecu, peritecu, apotecu) și joacă un rol esențial în ciclul de viață al ciupercii, asigurând protecția și diseminarea eficientă a sporilor în mediul înconjurător.
• Ascocentrum — Gen de plante epifite din familia Orchidaceae, originar din Asia tropicală, caracterizat prin tulpini scurte monopodiale, frunze rigide cureloase și inflorescențe dense cu flori mici, viu colorate în nuanțe de roz, roșu sau portocaliu, prevăzute cu un pinten nectarifer proeminent. În prezent, speciile sale au fost reclasificate taxonomic în mare parte sub genul Vanda, dar denumirea structurală originală rămâne extrem de utilizată în horticultură și hibridare.
• Ascocentrum ampullaceum — Specie de orhidee epifită de dimensiuni mici, originară din regiunile muntoase ale Himalayei și Asiei de Sud-Est, clasificată taxonomic în prezent sub genul Vanda (ca Vanda ampullacea). Este foarte apreciată de colecționari pentru inflorescențele sale dense, compacte, formate din numeroase flori de o culoare roz-magenta intensă, ce apar de obicei primăvara și cresc din axila frunzelor rigide și distice.
• Ascocentrum miniatum — Specie de orhidee epifită miniaturală, originară din Java, Malaezia, Filipine și Thailanda, reclasificată recent ca Vanda miniata. Este faimoasă în rândul horticultorilor datorită florilor sale de un portocaliu-aprins, extrem de strălucitoare și numeroase, grupate în raceme dense ce oferă plantei un aspect de flacără în perioada de înflorire.
• ascochitoză — Boală infecțioasă a plantelor (în special a leguminoaselor precum mazărea, fasolea sau lintea), provocată de ciuperci parazite din genul Ascochyta; se manifestă structural prin apariția unor pete brune, circulare sau neregulate, adâncite pe frunze, tulpini și păstăi, ducând la uscarea țesuturilor și la pierderi mari de recoltă.
• ascofor — Care poartă asce; organ, filament sau structură anatomică a unei ciuperci pe care se dezvoltă ori se sprijină ascele (săculeții microscopici cu spori). În sens substantival, reprezintă aparatul structural sau porțiunea fertilă din corpul fructifer al ascomicetelor responsabilă de susținerea celulelor reproducătoare spore-bearing.
• ascogen — Care produce sau dă naștere ascelor; termen structural utilizat în micologie pentru a descrie hifele speciale (hife ascogene) care iau naștere din celula femelă (ascogon) după procesul de plasmogamie. Aceste structuri celulare dicariotice se dezvoltă în interiorul corpului de fructificare și sunt responsabile direct pentru formarea aparatului sporifer final al ciupercilor ascomicete.
• ascogeneză — Procesul biologic de formare și dezvoltare a ascelor în interiorul corpurilor de fructificare ale ciupercilor ascomicete. Această etapă structurală complexă succedă plasmogamia și implică creșterea hifelor ascogene, diviziunea nucleară conjugată, formarea cârjei, cariogamia și diviziunile meiotice și mitotice ulterioare care duc la apariția finală a ascosporilor.
• ascogenie — Proces biologic de formare și dezvoltare a ascelor la ciupercile din clasa Ascomycetes, ce urmează fazei de plasmogamie. Acest stadiu ontogenetic implică creșterea hifelor ascogene dicariotice din ascogon, culminând cu fuziunea nucleilor (cariogamie) și diviziunile celulare meiotice ce duc la apariția sporilor sexuali.
• ascogon — Organul reproducător feminin (gamentangiu) pluricelular sau unicelular, specific ciupercilor ascomicete, care primește nucleii masculini de la anteridie în timpul procesului de plasmogamie. Din acest segment celular fertilizat iau naștere ulterior hifele ascogene ce vor purta ascele cu spori.
• Ascoli — Nume propriu asociat în principal cu Ascoli Piceno, un oraș istoric și o provincie din regiunea Marche, Italia. În medicină și microbiologie, termenul desemnează testul Ascoli (sau reacția de termoprecipitare Ascoli), o metodă serologică de diagnostic concepută de medicul italian Alberto Ascoli pentru identificarea prezenței bacilului Bacillus anthracis (antrax) în pieile sau organele animalelor infectate.