#aruncat

• Alea iacta est — O faimoasă expresie latină tradusă literal prin 'zarul a fost aruncat', atribuită istoric de Suetoniu lui Iulius Cezar în momentul trecerii râului Rubicon în anul 49 î.Hr. Această acțiune simbolică a marcat declanșarea războiului civil împotriva Senatului roman, iar maxima este utilizată universal în prezent pentru a descrie o decizie ireversibilă, un punct de cotitură major de unde nu mai există cale de întoarcere.
• aruncat — Care a fost azvârlit, proiectat sau lansat în spațiu; obiect abandonat, lăsat la voia întâmplării sau eliminat ca deșeu. Ca substantiv (în expresii), desemnează acțiunea repetată sau joaca de a arunca, iar la nivel figurat descrie o persoană rătăcită, dezorientată sau o privire trimisă rapid spre un obiectiv.
• aruncătoare — Forma de plural a substantivului aruncător (dispozitive, arme sau mașinării concepute pentru a propulsa sau expulza proiectile, flăcări, grenade ori alte obiecte la distanță); de asemenea, poate îndeplini rolul de adjectiv feminin plural pentru a descrie entități, forțe, structuri sau substanțe care au proprietatea sau funcția de a arunca, lansa ori împrăștia elemente în spațiu.
• aruncător — Substantiv sau adjectiv care desemnează o persoană specializată sau un dispozitiv tehnic proiectat pentru a lansa, propulsa ori azvârli un obiect, un proiectil sau o substanță în spațiu. În domeniul sportiv, indică atletul care concurează în probele de aruncare (suliță, disc, ciocan, greutate) ori jucătorul care repune mingea în joc, iar în terminologia militară sau industrială, se referă la instalații mecanice ori arme destinate proiectării la distanță a încărcăturilor.
• aruncătură — Acțiunea fizică de a arunca un obiect și rezultatul ei direct; distanța maximă sau spațiul geometric parcurs de un corp propulsat în aer prin forță musculară ori mecanică. În sens figurat, este folosit frecvent în expresii populare pentru a exprima o distanță spațială foarte mică, o proximitate imediată sau o evaluare rapidă, comparabilă cu efortul minim necesar unei singure lansări de obiect.
• aruncături — Forma de plural a substantivului 'aruncătură'; acte repetate de proiectare sau azvârlire a unor obiecte ori corpuri în spațiu. În sens tehnic sau sportiv, definește o serie de execuții consecutive sau încercări specifice dintr-o competiție, iar în limbaj curent sau literar se referă adesea la priviri intermitente, replici aruncate la întâmplare ori distanțe mici estimate empiric.
• aruncăturit — Acțiunea repetată, haotică sau continuă de a arunca lucruri; zgomotul sau agitația produsă de azvârlirea repetată a unor obiecte. În sens colectiv-depreciativ, termenul descrie un stil de lucru dezorganizat caracterizat prin împrăștierea materialelor, un comportament de risipă frecventă sau manipularea brutală și zgomotoasă a instrumentelor.
• asvârlit — Care a fost aruncat sau proiectat cu o forță deosebită în depărtare; obiect sau corp propulsat violent în spațiu. În sens figurat, descrie o persoană alungată, un obiect abandonat la întâmplare ori un gând eliminat complet din minte, reprezentând o formă fonetică veche întâlnită frecvent în basmele populare și cronicile istorice.
• asvârlită — Forma de feminin singular a adjectivului și participiului 'asvârlit'; descrie o entitate feminină, o armă, o piatră sau o privire care a fost aruncată ori proiectată cu viteză și violență în spațiu. Înțelesul său păstrează nuanțele arhaice și regionale de propulsare fizică sau de respingere emoțională bruscă într-un context narativ tradițional.
• asvârlitor — Persoană care aruncă sau lansează ceva cu putere; dispozitiv mecanic ori armă primitivă folosită în trecut pentru proiectarea la distanță a pietrelor, sulițelor sau altor proiectile. Ca adjectiv, descrie un element sau un mecanism care are proprietatea ori funcția de a propulsa sau azvârli cu violență în spațiu.
• asvârlitură — Efectul acțiunii de a asvârli; lovitură rezultată în urma aruncării unui obiect cu putere, distanța parcursă de un corp proiectat în spațiu sau mișcarea bruscă prin care se lansează ceva. În sens regional, poate indica și urma lăsată de un obiect aruncat ori o măsură empirică a distanței parcurse de o piatră lansată de un om.
• asvîrlit — Formă în grafie veche (cu 'î' din 'i') a adjectivului și participiului 'asvârliț'; care a fost aruncat sau proiectat cu o forță deosebită în depărtare ori abandonat într-un colț. Utilizat conform normelor ortografice anterioare anului 1993, termenul păstrează nuanța literară și regională specifică textelor vechi, basmelor și documentelor istorice din arhiva națională.
• asvîrlită — Forma de feminin singular a adjectivului și participiului 'asvîrlit' în grafia anterioară anului 1993; descrie o entitate feminină, o piatră, o suliță sau o privire care a fost aruncată ori propulsată cu o viteză mare în spațiu. Își păstrează contextul arhaic și de aromă regională în scrierile literare tradiționale.
• asvîrlitor — Formă în grafie veche (cu 'î' din 'i') a substantivului și adjectivului 'asvârlior'; persoană care aruncă sau lansează un obiect cu o forță deosebită ori un dispozitiv mecanic arhaic utilizat pentru propulsarea proiectilelor la distanță. Acest termen a fost utilizat conform normelor ortografice de dinainte de 1993 în scrierile istorice, tehnice sau în basmele populare editate în acea epocă.
• asvîrlitură — Formă în grafie veche (cu 'î' din 'i') a substantivului 'asvârlitură'; rezultatul sau efectul aruncării unui obiect cu putere, lovitura provocată de un corp proiectat ori distanța estimată parcursă de un obiect lansat în spațiu. Este o variantă utilizată în textele tipărite înainte de anul 1993 pentru a descrie o măsură empirică a distanței sau dinamica unei lovituri violente.
• azvârlit — Care a fost aruncat sau proiectat cu mare putere în spațiu; obiect, corp sau ființă respinsă ori îndepărtată printr-o mișcare violentă și bruscă. În sens figurat, descrie o persoană sau un lucru abandonat, lăsat la o parte, neglijat ori trimis forțat într-un loc îndepărtat sau izolat.
• azvârlită — Forma de feminin singular a cuvântului azvârlit; desemnează o entitate feminină sau un obiect de genul feminin care a fost aruncat, proiectat ori îndepărtat cu violență. Poate exprima de asemenea starea unei idei, a unei șanse sau a unei substanțe care a fost lepădată, risipită ori respinsă cu fermitate din planurile cuiva.
• azvârlitor — Persoană care aruncă sau proiectează ceva cu o forță deosebită (de exemplu, un atlet în probele de aruncare). Ca adjectiv, descrie un obiect, un mecanism sau un fenomen capabil să propulseze, să expulzeze ori să împrăștie corpuri solide în spațiul înconjurător prin intermediul unui impuls fizic.
• azvârlitură — Distanța până la care poate fi aruncat un obiect cu mâna sau printr-un mijloc mecanic simplu; lungimea unei aruncări puternice. În sens figurat, este utilizat exclusiv în limbajul popular sau colocvial pentru a descrie o distanță spațială foarte mică, un loc extrem de apropiat sau ușor accesibil.