#articol

• advertorial — Articol de presă sau conținut editorial conceput pentru a prezenta informații într-un stil jurnalistic, dar care este plătit de un textier sau o companie cu scopul mascat ori asumat de a promova un produs, un serviciu sau o imagine de marcă. Ca instrument de marketing, îmbină obiectivitatea aparentă a designului de știri cu obiectivele persuasive ale publicității comerciale, fiind obligatorie marcarea sa distinctă pentru a respecta codurile deontologice ale mass-mediei.
• ai — Cuvânt polisemantic fundamental în limba română. Ca substantiv masculin, reprezintă denumirea populară și regională pentru usturoi (Allium sativum). Ca formă verbală, este persoana a II-a singular a prezentului indicativ sau conjunctiv pentru verbul 'a avea', funcționând și ca element auxiliar pentru trecutul compus. Ca articol, este forma posesiv-genitivală de plural, iar ca interjecție exprimă mirare sau durere.
• ale — 1. Articol posesiv (genitival) utilizat în limba română înaintea unui substantiv sau pronume în genitiv, indicând apartenența unor obiecte de gen feminin sau neutru plural. 2. Tip de bere tradițională englezească, obținută prin fermentație rapidă la cald (cu drojdii de suprafață), caracterizată printr-o aromă complexă, adesea fructată sau condimentată, și o textură corpolentă.
• articlieră — Termen livresc sau învechit ce desemnează o femeie care scrie articole, în special publicistică, cronici sau editoriale în presă ori reviste culturale; autoare sau ziaristă specializată în redactarea de materiale cu caracter informativ, critic ori de opinie.
• articlu — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru 'articol', utilizată în textele juridice, administrative sau gramaticale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a desemna o subdiviziune a unui text de lege, a unui tratat sau, în lingvistică, partea de vorbire flexibilă care însoțește un substantiv.
• articol — Text publicat într-un ziar, revistă sau volum colectiv, care tratează o temă politică, socială, economică ori științifică. În gramatică, reprezintă partea de vorbire flexibilă care însoțește un substantiv pentru a arăta în ce măsură obiectul denumit este cunoscut vorbitorilor. În drept, definește diviziunea elementară a unui text legislativ, cod sau contract, numerotată distinct, iar în comerț desemnează orice sortiment de marfă sau produs individual expus spre vânzare.
• articolaș — Diminutiv al substantivului 'articol'; text jurnalistic sau literar de foarte mici dimensiuni, adesea cu caracter informativ rapid, publicat într-o rubrică secundară a unei gazete. În stil colocvial sau ironic, termenul poate descrie un text scris fără profunzime ori o încercare minoră de analiză, iar în lingvistică se poate referi la utilizarea glumeață ori contextuală a unei forme de determinare gramaticală reduse.
• articul — Formă arhaică sau variantă lexicală timpurie pentru termenul 'articol', utilizată istoric în vechile pravile, hrisoave domnești și traduceri de texte religioase pentru a desemna o prevedere, o clauză, un paragraf sau un punct distinct dintr-o lege, contract ori dogmă dogmatică. În sens structural, reprezenta o subdiviziune clară a unui document oficial, menită să detalieze o obligație juridică sau un principiu de credință.
• articulu — Formă fonetică regională, arhaică sau neoficială pentru substantivul 'articol'; utilizată în trecut în anumite documente bisericești vechi, cronici sau în graiul popular din diverse regiuni pentru a desemna un text scris, o clauză juridică, o prevedere legală ori o parte de vorbire cu rol de determinare. Această variantă reflectă o asimilare imperfectă sau o adaptare timpurie a etimonului latin 'articulus' în limba română înainte de normarea sa modernă în forma literară actuală.
• articuluș — Formă diminutivală regională sau arhaică derivată din 'articulu' sau 'articol'; desemnează un text publicistic, literar ori legislativ de foarte mici dimensiuni, o notiță rapidă într-o gazetă veche sau un paragraf scurt dintr-o pravilă. Termenul poartă adesea o nuanță stilistică ușor familiară, populară sau peiorativă în funcție de contextul literar în care este integrat, fiind întâlnit sporadic în scrierile din secolul al XIX-lea.
• babetă — Bărbie, bucată mică de pânză, material impermeabil sau plastic care se leagă sub bărbia copiilor mici pentru a le proteja hainele de murdărie în timpul mesei; în sens tehnic, piesă metalică de fixare sau garnitură specială folosită în instalații pentru etanșare.
• babețică — Formă diminutivală afectuoasă pentru babetă; bucățică mică de pânză, bumbac sau material plastic impermeabil care se leagă sau se prinde în jurul gâtului unui sugar sau copil mic pentru a-i proteja îmbrăcămintea împotriva salivei sau a petelor de mâncare în timpul hrănirii.