#arsi

• ablucrare — Termen filozofic și lingvistic creat de Mihai Eminescu, semnificând împlinire, desăvârșire sau procesul de șlefuire și eliminare a lipsurilor dintr-o formă de exprimare ori dintr-un sistem dialectal. Conceptul este format prin calc lingvistic după modelul germanic 'abarbeiten' și este utilizat în critica literară pentru a descrie evoluția organică a limbii prin cultură.
• abreacție — (Psihanaliză) Descărcare emoțională eliberatoare prin care un individ se eliberează de tensiunea unui traumatism psihic refulat, retrăind în mod conștient evenimentul inițial și stările afective legate de acesta.
• admirabil — Care merită să fie admirat; vrednic de laudă, de stimă, de prețuire sau de uimire; minunat, excelent, excepțional, desăvârșit. Ca adverb, califică o acțiune desfășurată într-un mod perfect, impecabil, care stârnește entuziasmul și aprobarea unanimă a celor care o asistă.
• aest — Formă lingvistică arhaică, regională sau variantă etimologică timpurie utilizată pentru a desemna căldura dogoritoare a verii, zăduful, arșița sau aerul fierbinte caracteristic zilelor caniculare. Provenit structural din rădăcina latină 'aestas', termenul păstrează o valoare documentară deosebită în studiul evoluției lexicului românesc transilvănean sau bănățean din manuscrisele vechi.
• Alfa și Omega — Expresie metaforică de origine biblică, extrasă din textul Apocalipsei lui Ioan, care reunește prima și ultima literă a alfabetului grecesc pentru a simboliza divinitatea, eternitatea, Atotputernicia și totalitatea existenței. Într-un sens laic sau extins, sintagma este utilizată pentru a descrie principiul fundamental, esența absolută, începutul și sfârșitul sau totalitatea cunoștințelor și elementelor definitorii dintr-un anumit domeniu de activitate.
• Anacarsis — Formă românizată pentru numele propriu Anacharsis; filosof scit de viță regală din secolul al VI-lea î.Hr., faimos în Grecia Antică pentru înțelepciunea sa simplă, directă și criticile aspre aduse moravurilor elene. În scrierile clasice, a fost inclus uneori printre cei Șapte Înțelepți ai lumii antice, reprezentând arhetipul 'barbarului civilizat' care prețuiește natura și logica în detrimentul legilor artificiale.
• analoghisire — Acțiunea de a analoghisi și rezultatul ei; procesul liturgic de citire, recitare sau cântare a textelor sfinte direct de pe pultul bisericesc (analoghion) în cadrul slujbelor ortodoxe. În sensul livresc și istoric extins, termenul denotă operațiunea de cumpănire, calculare, socotire sau analizare amănunțită a unei situații, a unor fapte ori a unui set de date corelate proporțional.
• anasarhie — Variantă arhaică sau eroare de transcriere istorică pentru cuvântul anarhie, utilizată în unele documente vechi, cronici sau traduceri din secolele trecute. Desemnează starea de dezordine totală, haos social sau absența unei conduceri legiuite ori a unei autorități de stat capabile să aplice legile în vigoare, reflectând instabilitatea politică a unor epoci de tranziție.
• apocalips — Catastrofă de mari proporții, dezastru planetar, distrugere în masă sau eveniment violent care provoacă sfârșitul unei civilizații ori transformări radicale și ireversibile în natură și societate; în sens contextual și figurat, descrie o stare de haos total, spaimă colectivă, panică generalizată sau un cataclism devastator declanșat de factori naturali ori tehnologici.
• apocalipsă — Catastrofă de proporții gigantice care amenință cu distrugerea totală a vieții, a unei societăți sau a întregii planete; în sens contextual și literar, reprezintă o situație de prăbușire structurală completă a ordinii sociale, marcată de teroare, haos, penurie sau distrugeri materiale masive provocate de războaie, pandemii ori dezastre naturale de mare magnitudine.
• apocaliptic — Care aparține Apocalipsei, privitor la sfârșitul lumii sau la mari catastrofe planetare; care prevestește ori înfățișează distrugeri masive, groază, haos și colaps sistemic. Într-un sens figurat, termenul descrie o atmosferă sumbră, deznădăjduită sau un discurs alarmist de o gravitate extremă, capabil să provoace panică colectivă.
• apoziție — Atribut exprimat printr-un substantiv sau un înlocuitor al acestuia, care stă pe lângă un alt substantiv ori pronume, cu care se acordă de regulă în caz, având rolul de a-l explica, redefini, califica sau identifica mai precis. Din punct de vedere fonetic și grafic, apoziția se caracterizează printr-o intonație specială și este izolată prin virgule, linii de pauză sau paranteze.
• aprețiator — Variantă grafică istorică, livrescă sau arhaică pentru cuvântul 'apreciator'; persoană care evaluează, prețuiește, stimează sau stabilește valoarea materială ori morală a unui obiect, a unei fapte sau a unei opere. În secolul al XIX-lea, definea expertul evaluator desemnat de instanță sau cunoscătorul avizat într-un domeniu cultural.
• aprobăluit — Care a fost supus acțiunii de aprobăluire; persoană, opinie sau argument care a fost acceptat ori încuviințat în mod mecanic, formal ori de mântuială, fără o analiză critică veritabilă sau o validare profundă.
• arduvie — Formă regională veche sau arhaism lexical utilizat izolat în anumite graiuri rurale pentru a descrie o stare de fierbințeală extremă, o arșiță dogoritoare, un pământ uscat și pârjolit de soare sau o arsură fizică. În sens structural-lingvistic, termenul derivă din rădăcina verbului 'a arde' prin contaminări fonetice populare, funcționând ca o metaforă vernaculară pentru temperaturile extreme sau efectul distructiv al focului și al caniculei asupra naturii.
• Armageddon — Locul indicat în cartea biblică a Apocalipsei unde se vor aduna regii pământului pentru marea bătălie finală a zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic; (figurat) catastrofă globală, război devastator la scară planetară sau conflict apocaliptic de proporții cosmice capabil să determine distrugerea totală ori sfârșitul civilizației umane.
• Armagedon — Variantă ortografică simplificată, adaptată normelor fonetice curente ale limbii române, a cuvântului 'Armageddon'; indică același concept teologic al bătăliei finale din timpurile apocalipsei sau, în sens larg, o catastrofă inevitabilă de proporții colosale care amenință existența unei comunități ori a întregii planete.
• arșâie — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru 'arșiță', utilizată în anumite graiuri din spațiul românesc pentru a descrie căldura sufocantă, dogoarea sau aerul fierbinte din zilele toride de vară. Acest fenomen climatic afectează umiditatea solului și determină ofilirea rapidă a vegetației și a culturilor de câmp.
• arsât — Denumire populară și regională atribuită unor specii de plante din genul Erigeron sau Sonchus, utilizate în medicina empirică tradițională sau recunoscute ca buruieni de cultură în anumite zone ale țării. În sensul fitopatologic arhaic, termenul poate descrie și efectul distructiv de pârjolire sau uscare prematură a frunzelor din cauza arșiței solare ori a atacului unor ciuperci parazitare.
• arșeluță — Denumire populară regională acordată unei plante erbacee de dimensiuni mici sau unui tip de vegetație rezistentă la secetă, care crește în zone calcaroase și aride, fiind strâns legată etimologic de cuvântul 'arșiță' sau de rădăcina verbală 'a arde'. În anumite graiuri locale, termenul este utilizat și în sens figurat ca un diminutiv afectiv sau descriptiv pentru a indica o arsură minoră a pielii sau o senzație trecătoare de usturime termică provocată de expunerea la soare ori de contactul cu plante urticante.