#arest

• arestăluire — Acțiunea de a arestălui și rezultatul ei; reținere, arestare, privare de libertate realizată conform obiceiurilor vechi sau practicilor administrative arhaice rurale. În sens structural, reprezintă faza procedurală primitivă sau fapta fizică de prindere și punere sub zăvor a unei persoane de către autoritățile locale dintr-un ținut înainte de judecata oficială.
• arestăluit — Formă regională rarisimă, contaminată sau alterată fonetic a adjectivului/participiului 'arestat'; care a fost pus sub arest, reținut de autorități or privat de libertate în baza unei decizii locale. Înțelesul structural provine din aplicarea unui sufix hibrid verbal în graiurile vechi, fiind întâlnit ocazional în documentele rurale sau însemnările de judecată din secolele trecute.
• arestant — Persoană (bărbat) privată de libertate în mod legal, aflată sub paza autorităților judiciare într-un arest preventiv sau într-un penitenciar, în așteptarea sentinței definitive ori ca urmare a comiterii unei infracțiuni. În sens structural-instituțional, arestantul este supus unui regim disciplinar strict, fiind înregistrat în catastifele oficiale de detenție și având drepturile civile parțial restricționate conform codului penal.
• arestantă — Persoană (femeie) privată de libertate în mod legal, deținută într-o secție specială sau penitenciar de femei sub paza autorităților judiciare. În sens structural-juridic, descrie statutul unei femei aflate în stare de arest preventiv sau executare a unei pedepse cu închisoarea, supusă regulamentelor de ordine interioară și monitorizată permanent de personalul de pază.
• arestare — Acțiunea de a aresta și rezultatul ei; măsură legală de privare de libertate a unei persoane suspectate sau acuzate de comiterea unei infracțiuni, dispusă structural de o autoritate judiciară competentă (judecător sau instanță) în condițiile prevăzute de codul de procedură penală. Acest act procesual are rolul preventiv de a asigura buna desfășurare a urmăririi penale sau a judecății.
• arestat — Care a fost privat de libertate în mod legal; persoană reținută sau încarcerată în baza unui mandat emis de organele judiciare. În sens structural, definește statutul procesual al unui individ aflat sub paza autorităților înaintea sau în timpul unui proces penal.
• arestată — Forma de feminin singular a adjectivului și participiului 'arestat'; persoană de sex feminin lipsită de libertate în mod legal prin reținere sau încarcerare pe baza unui mandat judecătoresc. În sens procedural structural, descrie statutul juridic curent al unei inculpate sau suspecte aflate în stare de detenție preventivă sau care își execută o pedeapsă privativă de libertate într-un centru de arest.
• arestație — Termen juridic arhaic utilizat în trecut în Țările Române pentru a desemna acțiunea de arestare, reținere sau punere sub pază a unei persoane; starea celui arestat. În documentele administrative, hrisoavele boierești și codurile de legi din secolul al XIX-lea (cum ar fi Condica Criminală), cuvântul definea măsura structurală de privare de libertate aplicată răufăcătorilor sau datornicilor de către zapcii ori poteră.
• arește — Formă regională, arhaică sau de tranziție fonetică utilizată în anumite graiuri rurale pentru persoana a III-a singular și plural a modului conjunctiv prezent al verbului 'a aresta' (să arește în loc de să aresteze); exprimă dorința, ordinul, posibilitatea sau necesitatea ca autoritățile, potera ori străjerii să priveze de libertate un suspect în mod legal. În sens structural-juridic istoric, forma apare în vechile zapise și condici de judecată pentru a ordona reținerea imediată a unui împricinat.
• Arestea — Nume de familie românesc rar, cu o frecvență și o răspândire regională extrem de restrânse, întâlnit în mod specific în sudul sau sud-estul țării. Din punct de vedere structural și etimologic, face parte din categoria numelor formate prin transformarea unui apelativ sau a unui porecle vechi legate de noțiunea de pază, reținere or o persoană autoritară care gestiona arestul, sufixat după modelul onomastic autohton.
• arești — Formă de plural a substantivului neutru 'arest' (locuri de detenție, remize de reținere preventivă ori stări de privare de libertate); de asemenea, reprezintă persoana a II-a singular a modului indicativ prezent sau conjunctiv prezent pentru verbul 'a aresta' (tu arești / tu să arești) în variante flexionare regionale sau arhaice. În sens structural-instituțional, ca substantiv plural, descrie totalitatea incintelor securizate din cadrul secțiilor de poliție sau al garnizoanelor destinate reținerii temporare a suspecților.
• arestui — A aresta, a reține sau a priva pe cineva de libertate în mod legal sau prin constrângere fizică; a pune sub pază un suspect sau un datornic. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o variantă verbală hibridă utilizată episodic în graiurile din vestul și nordul spațiului românesc, formată prin aplicarea sufixului de conjugare '-ui' pe rădăcina neologică a substantivului 'arest'.
• arestuire — Acțiunea de a arestui și rezultatul ei; reținere, arestare sau punere sub pază efectuatgă de autoritățile locale. În context procedural istoric, termenul reprezintă o formă de infinitiv lung substantivat utilizată rar în documentele juridice și administrative județene din secolele trecute pentru a consemna procesul de privare temporară de libertate a unui individ.
• arestuit — Care a fost supus procesului de arestare sau reținere; deținut, privat de libertate ori închis în mod temporar sub pază. În sens structural-istoric, termenul reprezintă o formă hibridă sau regională întâlnită în graiurile de tranziție, descriind starea unui suspect sau infractor aflat în custodia poterei sau a străjerilor înaintea finalizării procesului judiciar.
• arețar — Funcționar public de rang inferior sau slujbaș din perioada medievală și modernă timpurie în Țările Române care avea sarcina structurală de a pune în executare mandatele de arestare, de a păzi deținuții în temnițele domnești ori de a supraveghea persoanele luate în prinsoare. Termenul reprezintă o derivare ocupațională timpurie direct legată de administrarea arestului, fiind treptat înlocuit în documentele administrative din a doua jumătate a secolului al XIX-lea cu noțiuni moderne.
• armăsărește — În felul unui armăsar, ca un armăsar; în mod viguros, mândru, impunător sau năvalnic, amintind de comportamentul dinamic și plin de temperament al unui cal adult necastrat.
• Baba-Novac — Variantă grafică articulată prin cratimă a numelui faimosului haiduc și general militar sârb aflat în slujba lui Mihai Viteazul. În context modern, termenul desemnează elemente majore de toponimie urbană din marile orașe ale României, fiind atribuit unor străzi importante, bulevarde, parcuri sau cartiere (cum este zona Baba-Novac din București), păstrând vie memoria istorică a luptătorului antiotoman prin intermediul nomenclatorului stradal.
• băețește — Formă regională sau variantă grafică arhaică pentru advebiul 'băiețește'; în felul băieților, asemenea unui flăcău sau adecvat comportamentului și mentalității tinerilor necăsătoriți. Termenul se utilizează în graiurile populare pentru a descrie un mod curajos, direct, hotărât sau lipsit de prefăcătorie de a acționa, de a vorbi ori de a se îmbrăca.
• orgoliul lui nicusor dan — Expresie politică și jurnalistică utilizată în mass-media din România pentru a descrie stilul administrativ tenace, rigid, matematic și adesea inflexibil al politicianului Nicușor Dan (Primarul General al Capitalei). Sintagma face referire directă, conform analizelor politice și comentariilor din presă, la refuzul său de a ceda în fața presiunilor marilor dezvoltatori imobiliari, la strictețea cu care abordează legalitatea urbanistică și la rezistența sa în negocierile cu partidele politice din Consiliul General, fiind percepută de critici ca o încăpățânare orgolioasă care blochează dialogul și dezvoltarea orașului, iar de susținători ca o verticalitate morală și o consecvență de nezdruncinat.