#arcui

• arcare — Acțiunea de a arca și rezultatul ei; proces fizic, geometric sau structural prin care un obiect, o linie, o suprafață sau un element de construcție este îndoit, curbat sau modelat sub formă de arc. În ingineria civilă și arhitectură, reprezintă configurarea curbată a structurilor de rezistență pentru a distribui optim sarcinile gravitaționale.
• arcat — Care are o formă curbată, îndoită sau boltită în formă de arc; element structural sau geometric configurat special pentru a distribui greutatea ori pentru a urma o traiectorie concavă sau convexă. În arhitectură, descrie o deschidere, un tavan sau un pod sprijinit pe arcade mecanice.
• arcere — Formă arhaică sau variantă administrativă veche pentru termenul 'arcuire' ori, în anumite contexte juridice și fiscale medievale sub influență latină, acțiunea de a închide, a îngrădi sau a pune sub sechestru bunurile dintr-o ladă ori magazie securizată. Reprezintă un termen de circulație restrânsă, întâlnit exclusiv în manuscrisele de cancelarie sau în pravilele vechi.
• arciform — Care are forma unui arc; structură geometrică, anatomică sau geologică arcuită, curbată ori boltită. În anatomie și neurologie, termenul descrie fibre sau vase sanguine configurate în formă de semicerc, iar în geologie se referă la straturi de rocă ori reliefuri modelate curb sub influența forțelor tectonice.
• arciuire — Variantă regională, fonetică sau arhaică pentru termenul 'arcuire'; acțiunea de a îndoi sau de a curba un obiect flexibil sub formă de arc și rezultatul ei; proces structural prin care un material elastic (lemn, metal sau plastic) este supus unei forțe de torsiune sau tensiune mecanică pentru a obține o formă concavă ori convexă. În sens meșteșugăresc, arciuirea descrie fasonarea manuală a elementelor de rezistență din structura căruțelor, a butoaielor ori a arcurilor tradiționale de vânătoare.
• arciuit — Care a fost supus procesului de arciuire; obiect, element de construcție sau material care prezintă o formă curbată, îndoită, bombată sau arcuită în mod intenționat. În sens structural, descrie o piesă aflată în stare de tensiune elastică constantă sau un element arhitectural de tip boltă ori arc de cerc care distribuie greutatea încărcăturii către pilonii de susținere.
• arcos — Termen științific sau element secund de compunere derivat din grecescul 'arkos' ori latinescul 'arcus' (arc, curbură), folosit rar în terminologia tehnică structurală pentru a descrie obiecte, formațiuni geologice sau curbe matematice care prezintă o geometrie arcuită ori boltită. De asemenea, poate face trimitere istorică la societăți comerciale celebre sau acronime administrative internaționale (cum ar fi compania comercială sovietică ARCOS din anii 1920).
• arcuat — Care are o formă curbată, îndoită sau boltită în formă de arc; care prezintă o linie geometrică continuă arcuită. În arhitectură, descrie o structură susținută de elemente curbate sau un gol de ușă ori fereastră terminat printr-un arc de cerc. În anatomie, termenul este utilizat pentru a defini diverse formațiuni structurale, ligamente sau artere care urmează o traiectorie încovoiată (cum ar fi artera arcuată a piciorului).
• arcui — A da unui obiect o formă de arc, a curba, a îndoi sau a bolti mecanic; a se îndoi sub greutatea unei sarcini ori sub acțiunea unei forțe exterioare căpătând o linie concavă sau convexă. În sens structural, definește proprietatea unui corp elastic de a se deforma temporar fără a se rupe și de a reveni ulterior la forma inițială.
• arcuire — Acțiunea de a arcui și rezultatul ei; proces fizic, mecanic sau biologic prin care un corp elastic, o structură materială ori o linie anatomică se curbează, se îndoaie sau își modifică flexibilitatea geometrică sub acțiunea unei forțe externe sau a unei tensiuni interne. În design și artă, reprezintă o proprietate estetică ce conferă dinamism și armonie formelor exterioare, în timp ce în inginerie definește capacitatea structurală a unui ansamblu de a absorbi șocuri kinestezice prin deformații reversibile.
• arcuit — Care a fost supus procesului de arcuire; obiect, element structural sau profil geometric adus în formă de arc, curbat sau încovoiat cu precizie microscopică. În sens funcțional, descrie starea finală a unui corp elastic tensionat structural (cum ar fi un arc pregătit pentru tragere) sau aspectul exterior curbat al unor elemente arhitecturale folosite pentru a înfrumuseța fațadele clădirilor monumentale.
• arcuitor — Persoană sau dispozitiv mecanic specializat care realizează curbarea ori fasonarea materialelor sub formă de arc; element structural sau unealtă care exercită o forță de tensionare elastică pentru a arcui o componentă mecanică sau industrială. Ca adjectiv, descrie un factor, o forță sau un mecanism care are proprietatea sau capacitatea de a curba ori de a imprima o traiectorie curbă sau o formă concavă/convexă unui corp flexibil.
• arcuitură — Formă, linie sau porțiune curbată a unui obiect; rezultat al procesului de arcuire sau curbare structurală; boltire ori încovoiere geometrică caracteristică unui element de construcție sau unui relief natural. În sens arhitectural, reprezintă linia curbă a unui arc, a unei bolți sau a unei nișe profilate, calculată special pentru a prelua și distribui forțele de presiune gravitațională.
• areciui — Variantă fonetică regională sau formă arhaică întâlnită în anumite graiuri rurale pentru verbul 'a arciui' (sau 'a arcuie'); acțiunea de a îndoi, a curba sau a fasona un material flexibil (lemn, bare metalice) sub formă de arc de cerc. În sens meșteșugăresc tradițional, termenul descrie procesul prin care rotarii sau dogarii modifică axa geometrică structurală a componentelor din lemn prin expunere la aburi ori căldură pentru a le spori plasticitatea.