#apolo

• Amende honorable — O mărturisire publică, solemnă și umilitoare a unei greșeli, însoțită de cererea de iertare din partea vinovatului; în sens istoric (în special în vechiul drept francez), reprezenta o pedeapsă infamantă prin care condamnatul trebuia să își recunoască simbolic crima în public, desculț și cu o torță în mână, cerând iertare lui Dumnezeu, regelui și justiției. În sens modern, desemnează o retractare demnă și asumată a unor afirmații calomnioase.
• Ampycus — Nume propriu antic (cunoscut și sub formele Ampyx sau Amficos) care desemnează mai multe personaje din mitologia greacă, cel mai faimos fiind văzătorul și preotul lui Apollo, tatăl profetului Mopsus; în astronomie, termenul reprezintă asteroidul centaur cu numărul 98127 (98127 Vilă-Ampycus), un corp ceresc minor cu orbită excentrică situat în sistemul solar exterior.
• Apollo — Una dintre cele mai importante divinități din mitologia greco-romană, zeu al luminii, al soarelui, al poeziei, al muzicii, al artelor și al profeției, fiu al lui Zeus și al Letonei; adesea reprezentat cu o liră sau cu un arc. În istoria modernă a explorării spațiale, numele desemnează legendarul program spațial al NASA (Programul Apollo) care a realizat primele zboruri cu echipaj uman pe Lună între 1969 și 1972.
• apolo — Formă grafică simplificată, variantă de transliterare sau toponim minor utilizat uneori în contexte populare ori etnografice pentru a face trimitere la elementele cultului zeului Apollo; înțeles colocvial sau derivat folosit pentru a descrie un ideal estetic sau o structură simbolică simplificată. În anumite registre arhaice sau dialectale locale, termenul poate reprezenta o asimilare fonetică restrânsă a numelui divinității clasice.
• apolodor — Formă grafică simplificată pentru numele istoric Apollodor, desemnând faimosul arhitect din Damasc; în sens literar modern, reprezintă legendarul pinguin călător din opera poetică a lui Gellu Naum, devenit un simbol cultural al inocenței, aventurii și dorului de casă. În analiza critică, termenul evocă o figură memorabilă ce îmbină rigoarea constructivă antică cu lirismul ludic contemporan.
• apolog — Povestire alegorică scurtă, de obicei în versuri, cu caracter moralizator sau didactic, în care personajele sunt adesea animale, plante ori lucruri personificate, menite să ilustreze un adevăr etic general; sinonim cu fabulă. Într-un sens secundar masculin, termenul desemnează o persoană care laudă, apără sau justifică cu entuziasm o doctrină, o idee, o religie sau un sistem politic.
• apologet — Persoană care laudă, apără sau justifică cu entuziasm și fermitate o doctrină, o idee, un sistem politic sau o credință religioasă în fața atacurilor adverse. În context istoric ecleziastic, termenul îi desemnează pe scriitorii creștini din secolele II-III (precum Iustin Martirul sau Tertulian) care au redactat lucrări sistematice pentru a demonstra validitatea creștinismului în fața autorităților pagâne.
• apologetic — Care conține o apologie, privitor la apărarea sistematică și elogierea unei doctrine, idei sau credințe; caracterizat prin argumente menite să justifice sau să reabiliteze o poziție teologică sau ideologică în fața criticilor. În sens larg, descrie un ton sau un text vădit laudativ, adesea lipsit de obiectivitate din cauza atașamentului față de cauza apărată.
• apologetică — Ramură a teologiei sistematice care se ocupă cu apărarea rațională și justificarea logică a dogmelor unei credințe religioase în fața obiecțiilor, criticilor sau atacurilor din partea altor religii ori sisteme filozofice sceptice. În sens istoric, reprezintă disciplina care utilizează instrumente dialectice pentru a demonstra armonia dintre revelația divină și rațiunea umană.
• apologetism — Atitudine sau tendință excesivă de a lăuda, de a apăra și de a justifica cu orice preț o anumită doctrină, sistem politic, lider sau instituție, ignorând în mod conștient erorile sau defectele acesteia; pasiune apologetică dusă la extrem. În critica ideologică modernă, termenul are o conotație peiorativă, desemnând absența spiritului critic obiectiv în favoarea propagandei partizane.
• apologie — Elogiu pasionat, discurs scris sau argumentare orală sistematică realizată cu scopul de a apăra, justifica ori reabilita o persoană, o operă, o doctrină sau o cauză intens contestată în spațiul public. În contextul culturii clasice, termenul face referire directă la scrierile socratice și platonice destinate respingerii capetelor de acuzare juridice, evoluând ulterior ca instrument discursiv de justificare ideologică.
• apologism — Atitudine critică sau doctrină informală marcată prin utilizarea excesivă și programmatică a apologiilor în discursul public; tendința structurală de a reduce analiza obiectivă la o serie de justificări subiective sau elogiari partizane ale unui sistem. În hermeneutica textului, conceptul descrie un viciu metodologic în care cercetătorul își transformă expunerea științifică într-o pledoarie oarbă.
• apologist — Persoană care laudă, apără sau justifică cu ardoare o doctrină, o idee, o personalitate, o mișcare politică sau un sistem social; apărător zelos și adesea necritic al unei cauze. Ca adjectiv, descrie o persoană sau un discurs marcat de tendința de a scuza sau reabilita fapte ori teorii controversate, sacrificând obiectivitatea în favoarea partizanatului ideologic.
• apologistă — Femeie care laudă, apără sau justifică cu pasiune o doctrină, o idee, o personalitate ori un sistem ideologic; formă de feminin pentru termenul apologist. Ca adjectiv, descrie o poziție, o lucrare, o recenzie sau o atitudine feminină marcată de elogiul programmatic adus unei structuri, ocolind analiza critică neutră.
• apologiza — A face apologia unui lucru, a unei doctrine sau a unei persoane; a lăuda excesiv, a apăra în mod sistematic sau a căuta justificări menite să reabiliteze o cauză controversată. Înțelesul tehnic descrie actul discursiv de a construi o argumentare defensivă structurată, eliminând spiritul critic obiectiv pentru a proteja validitatea unei ideologii.
• apologizare — Acțiunea de a apologiza și rezultatul ei; procesul de elaborare a unui discurs ori a unui text de tip apologie prin care se laudă, se justifică și se apără în mod sistematic o cauză, un sistem ori o persoană. Reprezintă transformarea unei analize sau expuneri într-o pledoarie părtinitoare, dominată de intenții laudative în detrimentul analizei critice.
• apologizat — Care a făcut obiectul unei apologii; lăudat în mod sistemativ, justificat sau apărat programatic în fața unor acuzații ori a unui scepticism general. În analiza textelor ideologice, termenul descrie un concept, o persoană sau o doctrină reabilitată discursiv prin omiterea intenționată a defectelor sau erorilor sale practice.
• Apolon — Formă fonetică și variantă onomastică asimilată în limba română (corespunzătoare elenului original Apollon) pentru zeul Apollo din mitologia clasică; divinitate a luminii solare, a poeziei, a muzicii, a profeției și a vindecării. În textul literar tradițional și în folclor, numele evocă idealul suprem al frumuseții masculine armonioase și al stăpânirii de sine raționale.
• aportare — Acțiunea de a aporta sau de a aduce un obiect; procesul prin care un animal recuperează și transportă un element la comandă. În sens juridic sau administrativ larg, poate desemna fapta de a depune sau de a include un aport (de capital sau bunuri) în structura unei entități comerciale.
• Arnobius — Numele purtat de doi teologi creștini importanți din antichitatea târzie. Cel mai cunoscut este Arnobius din Sicca (Arnobius cel Bătrân), apologet creștin din secolul al IV-lea din Numidia, autor al lucrării 'Adversus Nationes' ('Împotriva păgânilor'), scrisă pentru a-și demonstra credința sinceră după convertire; al doilea este Arnobius cel Tânăr, un călugăr și lider ecleziastic din secolul al V-lea, activ la Roma și cunoscut pentru comentariile sale la Psalmi.