#amurg

• amurg — Perioadă de timp cuprinsă între apusul Soarelui și lăsarea nopții depline, caracterizată printr-o lumină difuză, slabă și roșiatică, reflectată de straturile superioare ale atmosferei; crepuscul de seară. În sens figurat, termenul sugerează faza de declin, sfârșitul unei epoci, bătrânețea sau stingerea treptată a unei activități ori a vieții.
• amurgeală — Moment de tranziție caracterizat prin începerea lăsării amurgului; starea atmosferică de semiobscuritate timpurie specifică serii, când lumina naturală începe să scadă în intensitate. În graiul popular, termenul sugerează o atmosferă melancolică, liniștită și ușor încețoșată, premergătoare nopții depline.
• amurgi — A se face amurg, a începe să se însereze, a se lăsa crepusculul peste pământ. Folosit cel mai adesea la forma impersonală de persoana a III-a singular pentru a descrie faza atmosferică în care lumina zilei se stinge treptat; în sens figurat, exprimă declinul, pierderea vigorii, stingerea unei stări sufletești sau apropierea sfârșitului unei perioade din viață.
• amurgire — Acțiunea de a amurgi și rezultatul ei; procesul treptat de instalare a amurgului sau starea crepusculară a cerului în momentul în care soarele a apus complet. Este un termen rar, cu valoare stilistică ridicată, preferat în descrierile peisajistice din poezia romantică și simbolistă pentru a evoca melancolia, solitudinea și tăcerea serii.
• amurgit — Care a ajuns în stadiul de amurg, peste care s-a lăsat crepusculul sau înserarea; întunecat, umbrit ori învăluit în lumina difuză a serii. În sens figurat, descrie o stare de declin, melancolie, pierdere a strălucirii inițiale sau apropierea de bătrânețe și sfârșit.
• asfinte — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru formele modului conjunctiv ori indicativ prezent ale verbului 'a asfinți'; descrie acțiunea prin care soarele, luna sau un alt astru coboară sub linia orizontului, dispărând din vedere și marcând începutul nopții. Acest termen structural este întâlnit în creațiile lirice populare sau în graiul bătrânesc, adăugând o nuanță poetică și delicată ideii de amurg.
• asfinți — A coborî sub orizont, a dispărea din vedere (despre soare, lună sau alte corpuri cerești), marcând sfârșitul zilei sau al intervalului de vizibilitate a astrului respectiv; a apune. În sens figurat, delicat și literar, termenul înseamnă a trece în neființă, a muri, a se stinge ori a-și pierde treptat strălucirea, gloria sau importanța structurală în timp.
• asfințire — Acțiunea de a asfinți și rezultatul ei; procesul astronomic prin care un astru (în special Soarele) coboară sub linia orizontului din cauza mișcării de rotație a Pământului. În sens structural și artistic, reprezintă momentul de trecere de la zi la noapte, caracterizat prin fenomene optice spectaculoase ale atmosferei, fiind utilizat frecvent ca metaforă pentru declinul, sfârșitul sau apusul vieții.
• asfințit — Momentul zilei în care Soarele apune; perioada de crepuscul care urmează imediat după coborârea astrului sub orizont; amurg. Ca participiu, descrie starea unui astru care a dispărut din vedere sau, la nivel figurat, a unei epoci, a unui imperiu ori a unei celebrități care și-a pierdut strălucirea și influența structurală.
• asfințită — Variantă regională sau populară a substantivului 'asfințit'; desemnează momentul zilei în care soarele apune și dispare sub linia orizontului, precum și lumina difuză, colorată specific, care persistă pe cer imediat după acest fenomen astronomic. În sens figurat, este utilizată în limbajul poetic pentru a descrie sfârșitul unei perioade, declinul vieții sau stingerea unei stări.
• avecernie — Formă regională sau arhaică rară folosită în anumite graiuri bisericești pentru vecernie, slujba religioasă creștin-ortodoxă sau catolică ce se săvârșește seara, la apusul soarelui; marchează începutul liturgic al unei noi zile conform tradiției bizantine. În sens extins, termenul descrie perioada de amurg, căderea serii sau momentul din zi dedicat rugăciunii, reculegerii și liniștii sufletești în comunitățile monahale rurale.