#aman

• ab intestat — Expresie de origine latină utilizată în medicina legală și expertizele psihiatrice care înseamnă 'fără testament'. Se referă la succesiunea sau moștenirea lăsată de o persoană care a decedat fără a lăsa un testament valid. În context clinic, comisiile medico-legale analizează des dosarele de succesiune ab intestat pentru a evalua dacă pacientul suferea de demență sau alte afecțiuni neuropsihice care l-au împiedicat să își exprime dorințele testamentare înainte de deces.
• ab intestato — Formă juridică și medico-legală completă pentru 'ab intestat', însemnând 'provenind de la o persoană care a decedat fără testament'. În expertizele psihiatrice post-mortem, termenul este central în analiza capacității de exercițiu și a discernământului persoanelor cu boli neurodegenerative (cum ar fi demența vasculară sau Alzheimer) pentru a valida distribuirea legală a bunurilor.
• Ab irato — Expresie latină tradusă prin 'la mânie' sau 'sub impulsul furiei'. În psihopatologie, psihologia clinică și psihiatria medico-legală, termenul descrie acte, declarații sau agresiuni comise în timpul unui afect puternic, când starea emoțională intensă (furia oarbă, criza de furie) îngustează temporar câmpul conștiinței și reduce capacitatea pacientului de a-și controla impulsurile sau de a evalua consecințele acțiunilor sale.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• Abaris — Figură legendară din mitologia greacă, cunoscut ca Abaris Hiperboreul, preot al lui Apollo, medic, vindecător și șaman atestat de Pindar și Herodot. În istoria medicinei și antropologie, este studiat ca reprezentant al practicilor medicale arhaice pre-științifice (iatromantis), vindecând epidemii prin incantații, exorcisme și ritualuri de purificare spirituală.
• Abderaman — Eponim derivat din numele califului Abd ar-Rahman, utilizat istoric în literatura medicală europeană și românească timpurie pentru a descrie un tip specific de delir de grandoare cu tentă mistic-exotică sau monomanie religioasă. În semiologia psihiatrică din secolul al XIX-lea, termenul identifica pacienții care își asumau identități imperiale sau califale orientale în timpul episoadelor de psihoză sau manie, fiind studiat în contextul alienismului clasic.
• abdica — În context medico-legal și psihopatologic, termenul descrie actul voluntar sau forțat prin care o persoană renunță la prerogative, drepturi sau funcții din cauza unei incapacități psihice, a unei alienări mentale sau a degradării cognitive severe (precum demența senilă). De asemenea, în psihologia clasică, verbul definește renunțarea patologică a eului la exercitarea controlului conștient asupra impulsurilor, pulsiunilor sau voinței (abdicarea voinței sau abulia).
• abdicare — Actul sau procesul prin care o persoană renunță formal la un drept, o funcție administrativă sau o responsabilitate juridică, analizat în psihiatria medico-legală din perspectiva integrității discernământului. În psihopatologia voinței, termenul desemnează suspendarea dinamică a funcțiilor executive ale eului, determinând apariția stărilor de apatie profundă, neajutorare învățată sau capitulare psihică în fața stresului traumatic major.
• abdicație — Formă substantivală livrescă utilizată în trecut ca sinonim pentru 'abdicare', desemnând rezultatul sau documentul oficial ce atestă renunțarea la autoritate. În semiologia psihiatrică și evaluările de medicină legală, termenul punea accentul pe actul formal de renunțare comportamentală generat de o labilitate emoțională severă, o presiune psihologică exterioară (șantaj, coerciție) sau un deficit cognitiv invalidant.
• abdicațiune — Variantă arhaică și etimologică pentru termenul 'abdicare' sau 'abdicație', utilizată frecvent în textele medico-legale românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În contextul expertizării alienaților, cuvântul desemna actul formal prin care un individ își abandona funcțiile civile sau patrimoniul, validitatea acestui act fiind contestată în instanță pe baza dovezilor de alienație mintală, manie sau tulburări cognitive severe.
• abjurat — Care a fost renegat, părăsit sau retras în mod public și solemn; (despre convingeri, jurăminte, dogme sau doctrine) la care s-a renunțat oficial în fața unei autorități. Termenul descrie statutul unei credințe sau ideologii care a făcut obiectul unei retractări formale.
• ablepsie — Concept abstract utilizat în filozofie și psihologia socială pentru a desemna orbirea mentală, lipsa de discernământ, incapacitatea totală de a percepe sau înțelege un adevăr evident ori o realitate factuală; stare de obtuzitate intelectuală profundă provocată de dogmatism sau prejudecăți. Spre deosebire de neștiință, termenul subliniază un blocaj cognitiv autoindus sau sistemic care împiedică reflecția critică.
• academie — O instituție națională supremă cu profil științific, literar sau artistic, formată dintr-un corp select de savanți (academicieni), având rolul de a orienta cercetarea, de a stabili normele limbii și de a conserva tezaurul cultural. În sens larg și educațional, termenul desemnează o școală superioară sau o universitate specializată într-un anumit domeniu de elită (de exemplu, academie militară, de studii economice sau de artă). Conceptul își trage seva din Antichitate, amintind de grădina din Atena unde Platon își ținea prelegerile filozofice.
• Acamante — Numele purtat de mai mulți eroi din mitologia greacă, cel mai celebru fiind fiul lui Teseu și al Fedrei, menționat în ciclurile epice legate de Războiul Troian. Acesta s-a remarcat ca emisar trimis la Troia pentru a cere restituirea Elenei și ca unul dintre războinicii curajoși care s-au ascuns în interiorul Calului Troian. În sens mai larg, numele face referire și la alte figuri mitologice, cum ar fi un conducător trac ucis în bătălie sau un luptător teban din războiul celor Șapte contra Tebei.
• Acamas — Variantă onomastică principală a eroului mitologic grec Acamante (fiul lui Teseu), utilizată frecvent în textele clasice elene (cum ar fi Iliada lui Homer). În epoca contemporană, termenul a fost preluat în astronomie pentru a numi un asteroid din grupul troienilor jovieni (136199 Acamas), care orbitează în apropierea planetei Jupiter. De asemenea, numele desemnează din punct de vedere geografic o peninsulă și un parc național protejat situate în extremitatea nord-vestică a insulei Cipru.
• acardiac — Care este lipsit de inimă sau prezintă un cord rudimentar complet nefuncțional. În neonatologie și medicină fetală, termenul descrie 'fătul acardiac' (sau geamănul acardiac), o malformație congenitală extrem de rară ce apare exclusiv în sarcinile gemene monocoriale, ca urmare a sindromului de perfuzie arterială inversată (secvența TRAP). În această anomalie, fătul malformat supraviețuiește intrauterin doar fiindcă primește sânge pompat de cordul geamănului său sănătos (geamănul pompă).
• actinodon — Termen cu dublă valență structurală; în paleontologie, definește un gen fosil de amfibieni preistorici (temnospondili) din perioada Permianului, caracterizați printr-o dantură cu striații radiare evidente. În zoologia modernă, reprezintă o specie sau un gen de salamandre asiatice (cum este salamandra cu dinți radiați din genul Actinodon / Pseudohynobius) ale căror formațiuni dentare microscopice sunt așezate sub formă de raze divergente pe oasele palatului bucal.
• actualism — Teorie geologică și filosofică conform căreia legile fizice, chimice și biologice care guvernează Pământul în prezent au acționat în același mod și cu aceeași intensitate în toate epocile geologice trecute. În sens filosofic, reprezintă o doctrină care reduce realitatea exclusiv la ceea ce este actual, prezent sau în plină desfășurare, negând existența formelor pur potențiale.
• Adăman — Nume de familie românesc, format pe o structură augmentativă sau derivată de la numele de bază Adam ori varianta sa regională Adăm. Acest patronimic este răspândit cu precădere în anumite zone rurale, păstrând în structura sa sufixul onomastic specific care indică adesea apartenența la un clan familial stabil sau descendența dintr-un strămoș marcant al comunității.