#alice

• alămîiu — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămiu; care are culoarea alamei, fiind de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Este utilizat în textele literare, tehnice sau academice mai vechi pentru a descrie nuanța caldă a unor obiecte din metal patinat ori lumina specifică a apusului.
• alămiu — Care are culoarea alamei; de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Termenul este utilizat frecvent în descrierile literare sau tehnice pentru a evoca nuanța caldă, ușor patinată, a unor obiecte metalice, a frunzelor de toamnă sau a luminii crepusculare.
• alb-argintiu — Care îmbină sau asociază culoarea albă cu reflexe metalice strălucitoare specifice argintului; de un alb luminos, sclipitor sau uşor cenuşiu-metalizat. Termenul este utilizat frecvent în descrierile peisajelor de iarnă, ale blănurilor unor animale, ale elementelor astronomice sau în designul industrial modern pentru a evoca o eleganță curată și tehnologică.
• alcaliceluloză — Produs intermediar obținut în industria chimică prin tratarea celulozei cu o soluție concentrată de hidroxid de sodiu (sodă causticã). Acest compus joacă un rol structural esențial în procesul de obținere a viscozei, a mătăsii artificiale și a celofanului, facilitând reactivitatea chimică ulterioară a fibrelor prin modificarea aranjamentului molecular macromolecular.
• alic — Formă singulară regresivă, arhaică sau regională folosită în graiurile locale din anumite provincii pentru alică (mai frecvent utilizat la plural: alici); mică bilă de plumb sau din alt metal dur folosită ca proiectil pentru cartușele armelor de vânătoare. În mod rarisim, în terminologia meșteșugărească veche, termenul putea desemna și o mică așchie de piatră, un fragment metalic restat sau o defecțiune fină apărută în turnarea fontelor.
• alică — Mică bilă de plumb, oțel sau alt metal dur, folosită în număr mare drept încărcătură (proiectil multiplu) în cartușele armelor de vânătoare cu țeavă lisă; alice. În mod rarisim, în atelierele mecanice vechi, termenul desemnează o mică așchie de piatră sau o defecțiune măruntă (suflură) apărută pe suprafața pieselor metalice turnate defectuos.
• alicărie — Termen colectiv rarisim folosit pentru a desemna o cantitate mare, o grămadă sau un ansamblu de alici (alice); totalitatea micilor proiectile de plumb destinate confecționării muniției de vânătoare. În sens secundar, meșteșugăresc sau industrial vechi, cuvântul poate descrie un lot de piese turnate care prezintă numeroase defecte de suprafață (alici / sufluri) sau magazia/atelierul unde se produceau ori se depozitau aceste măruntaie metalice.
• alice — Proiectile sferice de dimensiuni mici, fabricate de regulă din plumb, oțel sau alte aliaje metalice grele, utilizate ca încărcătură multiplă în cartușele destinate armelor de vânătoare cu țeavă lisă. Acest tip de muniție este conceput structural pentru a se dispersa într-un grup compact după părăsirea țevii, crescând probabilitatea de lovire a țintelor în mișcare rapidă prin crearea unui nor de impact distribuit geometric.
• alicit — Care a fost supus procesului de alicire; obiect metalic, piesă structurală sau suprafață dură tratată prin sablare ori bombardare continuă cu un jet de granule metalice. În sens tehnic, descrie starea finală a unui material ecruisat, ale cărui micro-imperfecțiuni de suprafață au fost eliminate și ale cărui tensiuni interne de compresiune au fost optimizate industrial pentru a rezista la fenomene de oboseală cronică și fisurare.
• Alocasia cuprea — Specie exotică de plantă tropicală perenă din familia Araceae, originară din pădurile tropicale ale insulei Borneo, apreciată la nivel mondial ca plantă decorativă de interior datorită frunzelor sale spectaculoase, cordiforme și rigide. Această plantă de colecție prezintă o textură unică, lucioasă, cu un luciu metalic proeminent în nuanțe de cupru întunecat și burgund, având dosul frunzelor de o culoare purpurie intensă.
• amoricani — Denumire istorică colectivă ce desemnează triburile celtice antice care populau Armorica, o regiune geografică de coastă din NV Galiei situată între fluviile Sena și Loara (corespunzătoare Bretaniei actuale). Această confederație de populații autohtone s-a opus cu dârzenie expansiunii legiunilor romane conduse de Iuliu Cezar în timpul războaielor galice.
• amuriza — A supune un material, un aliaj sau o piesă metalică unui tratament termochimic sau de protecție special (adesea prin difuzia unui element chimic la suprafață ori prin eloxare structurală) cu scopul de a-i spori rezistența la coroziune, uzură mecanică și oxidare. Este un termen tehnic rar, utilizat în anumite nișe industriale și laboratoare de inginerie a materialelor.
• ancolură — Scobitură, crestătură sau degajare circulară executată pe suprafața unei piese cilindrice, cu scopul de a-i reduce local diametrul, de a delimita două porțiuni funcționale distincte ori de a permite trecerea unui instrument de așchiere. În terminologia industrială, reprezintă o zonă de descărcare a tensiunilor interne sau un canal special conceput pentru a adăposti garnituri de etanșare, inele elastice ori mecanisme de blocare.
• ancoșă — Crestătură, crestătură adâncă, crestătură profilată sau șanț de dimensiuni reduse executat intenționat pe suprafața unei piese mecanice, a unui instrument sau a unui material structural. Rolul său funcțional este de a permite ghidarea, blocarea, asamblarea corectă cu o altă componentă ori de a servi drept punct de rupere controlată în testele de rezistență a materialelor.
• antretoază — Grindă secundară orizontală, piesă rigidă de legătură sau element structural de rigidizare montat transversal între două grinzi principale paralele, cu scopul de a le menține distanța constantă, a împiedica răsucirea ori flambajul acestora și a distribui uniform sarcinile gravitaționale sau dinamice. Acest element este esențial în construcția podurilor metalice, a viaductelor și a șarpantelor complexe.
• antropofagă — Forma feminină pentru 'antropofag'; descrie o femeie, o comunitate sau o specie animală feminină care consumă carne de om. Ca adjectiv, se aplică structurilor sociale, practicilor ritualice ori speciilor biologice caracterizate prin antropofagie.
• apă metalicească — Denumire arhaică și alchimică utilizată în primele traduceri de cărți științifice sau în manuscrisele din secolele XVIII-XIX pentru a desemna mercurul (argintul viu) sau acizii puternici capabili să dizolve metalele (apa tare / acidul nitric); termenul documentează o etapă timpurie de adaptare a lexicului tehnic național.
• areate — Denumire arhaică sau neologică utilizată în studii numismatice de nișă pentru a desemna monede antice argintate ori piese monetare prevăzute structural cu un chenar circular sau arie profilată pronunțată pe avers sau revers. În sens arheologic, termenul descrie amprentele circulare sau zonele plane delimitate de pe diverse artefacte metalice descoperite în situri antice, servind ca indicatori metrici pentru studiul tehnicilor de batere sau turnare.
• argintiu — Care are culoarea, aspectul, strălucirea sau reflexele metalice specifice argintului; alb-cenușiu strălucitor. În sens cromatic și fizic, descrie o nuanță caracterizată printr-un coeficient ridicat de reflexie a luminii, utilizată des pentru a defini aspectul unor specii biologice (ex. pești, frunze), finisaje industriale, vopsele metalizate sau elemente de design decorativ.
• armilar — Care este format din cercuri, inele sau benzi metalice interconnectate; termen utilizat cu precădere pentru a descrie o sferă armilară, un instrument astronomic străvechi alcătuit dintr-un ansamblu de inele ce reprezintă principalele cercuri ale sferei cerești (ecuatorul, ecliptica, meridianele), folosit în antichitate și renaștere pentru determinarea coordonatelor aștrilor și ilustrarea mișcării planetelor. Ca substantiv, definește obiectul în sine, un simbol clasic al cunoașterii cosmice și al navigației.