#adui

• adui — Termen dialectal și regional rar, utilizat preponderent în graiurile din zona Maramureșului și a Transilvaniei de Vest, având semnificația de a aduna, a strânge la un loc sau a acumula diverse obiecte ori bunuri. De asemenea, în anumite subgraiuri vestice, cuvântul apare ca o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', descriind suflarea lină și ușoară a vântului. Acest cuvânt nu trebuie confundat sub nicio formă cu ortograma omofonă 'adu-i' (compusă din verbul 'adu' și pronumele '-i').
• aduia — Formă de infinitiv sau de persoana a III-a a imperfectului/prezentului pentru un verb regional rar din arealul Maramureșului și al Transilvaniei de Nord, folosit cu sensul de a aduna lent, a strânge grămadă, a clădi sau a așeza la un loc fânul ori recolta. În alte subgraiuri izolate, cuvântul reprezintă o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', exprimând acțiunea vântului de a sufla lin, ușor și ritmic peste câmpii. Termenul nu trebuie confundat cu nicio structură pronominală sau verbală compusă din limba modernă.
• aduiat — Care a fost adunat, strâns la un loc, clădit în căpiță sau acumulat; de asemenea, în sensul secundar derivat din fenomenele naturii, descrie un spațiu peste care a trecut o adiere ușoară de vânt. Ca adjectiv regional și arhaic specific subgraiurilor din nord-vestul României, termenul califică starea produselor agricole reținute și depozitate în mod tradițional sau starea atmosferică de o liniște profundă, ușor mișcată de curenții de aer.
• aduiere — Acțiunea de a aduia și rezultatul ei; procesul rural de strângere, adunare la un loc sau clădire în stoguri a fânului și a produselor agricole. În sens secundar, termenul reprezintă o variantă fonetică arhaică a cuvântului 'adiere', desemnând suflarea lină, ușoară și răcoroasă a vântului peste un relief deschis. Este un substantiv de acțiune verbală păstrat exclusiv în folclorul vorbit și în monografiile dialectale din nord-vestul Transilvaniei.
• agădui — Formă regională sau variantă arhaică pentru verbul 'îngădui'; acțiunea de a permite, a tolera, a încuviința sau a da cuiva permisiunea de a face ceva. De asemenea, poate exprima ideea de a ierta, a îngădui o vină sau a acorda un răgaz, un termen de pasuire cuiva pentru îndeplinirea unei obligații sau plata unei datorii.
• agăduire — Acțiunea de a agădui și rezultatul ei; acordarea unei permisiuni, a unui consimțământ sau a unei toleranțe față de o anumită stare de fapt. Reprezintă, de asemenea, actul de păsuire, clemență sau îngăduință prin care se oferă cuiva un răgaz temporal ori o amânare a unei pedepse, fiind utilizat ca variantă rară în textele vechi sau graiurile de tip regional.
• agăduit — Care a fost îngăduit, permis, tolerat sau acceptat de o autoritate sau de o altă persoană; care a beneficiat de o păsuire, de un răgaz sau de o amânare temporală în vederea îndeplinirii unei obligații ori a achitării unei datorii. Termenul reprezintă o formă participială folosită ca adjectiv calificativ în graiurile populare vechi, indicând o stare de concesie sau de clemență acordată.
• alegădui — A aranja, a potrivi sau a rândui cu grijă lucrurile ori uneltele dintr-o gospodărie; a pune în ordine sau a pregăti metodic un ansamblu de elemente în vederea unei activități practice. În graiurile vechi din Transilvania, verbul descrie și acțiunea de a asambla sau a potrivi piese de lemn ori unelte agricole pentru ca acestea să funcționeze optim.
• alegăduire — Acțiunea de a alegădui și rezultatul ei; aranjare, potrivire, rânduire sau punere în ordine metodică a lucrurilor dintr-un spațiu gospodăresc sau a pieselor unui mecanism. Termenul reflectă structural procesul manual de calibrare sau organizare tehnică specific atelierelor meșteșugărești tradiționale.
• alegăduit — Care a fost aranjat, potrivit sau rânduit cu grijă; ansamblu tehnic ori gospodăresc ale cărui elemente au fost puse în ordine metodică pentru a funcționa optim. În sens popular, descrie starea unui spațiu de lucru sau a unei unelte meșteșugărești ale cărei piese componente au fost calibrate perfect conform tradiției locale.
• anarghir — Termen religios creștin ce desemnează un sfânt (de obicei medic sau tămăduitor, precum Cosma și Damian ori Pantelimon) care își exercita profesia sau darul vindecării în mod complet gratuit, refuzând structural orice plată, recompensă materială ori bani de la pacienți. Ca adjectiv, descrie o persoană, o faptă sau o atitudine lipsită de argonți, dezinteresată din punct de vedere financiar, care acționează exclusiv din filantropie sau milostenie creștină.
• arădui — A începe o acțiune, a porni la drum sau a se îndrepta în mod hotărât spre o anumită destinație ori stare. Folosit cu precădere în graiurile din Transilvania și Crișana, verbul denotă un debut brusc, o mobilizare sau o punere în mișcare a unor elemente umane ori fenomene ale naturii, păstrând o puternică rezonanță arhaică.
• arăduire — Acțiunea de a (se) arădui și rezultatul ei; momentul inițial al pornirii la drum, declanșarea unui phenomenon sau începerea rituală ori administrativă a unei activități. Reprezintă un substantiv provenit dintr-un infinitiv lung, specific graiurilor arhaice transilvănene, ce surprinde dinamismul unui început sau al unei deplasări fizice.
• Asclepios — Zeu al medicinei, al vindecării și al tămăduirii în mitologia greacă, fiu al lui Apollo și al Coronidei, identificat în mitologia romană sub numele de Esculap. Reprezentat antropomorfic ținând un baston înconjurat de un șarpe (simbolul universal al medicinei), el a fost venerat în temple numite Asclepeioane, unde bolnavii căutau vindecarea prin ritualuri sacre și tehnici primitive de incubare a viselor.
• bădădui — Formă regională rară (înrudită etimologic cu termenul 'bădăni') care înseamnă a hoinări, a umbla fără rost prin sat, a colinda potecile munților sau a lenevi în loc să lucrezi. În anumite graiuri carpatice izolate, cuvântul a căpătat și sensul de a flecări, a vorbi vrute și nevrute sau a povesti întâmplări vechi și lipsite de importanță la șezători.
• bădăduire — Acțiunea de a bădădui și rezultatul ei; procesul de a hoinări, a rătăci fără țintă sau a umbla fugar prin diverse locuri. În sens figurat, termenul descrie starea de zăpăceală, rătăcire a minții sau oscilație mentală în luarea unei decizii, reflectând o căutare continuă, adesea lipsită de un scop bine definit sau de o finalitate clară.
• bădăduit — Care a fost supus bădăduirii; persoană care hoinărește, rătăcește sau umblă fugar dintr-un loc în altul fără o țintă precisă. În sens psihologic sau comportamental regional, descrie un om zăpăcit, buimăcit, cu mintea împrăștiată ori abătut din drumul său drept, care manifestă nehotărâre structurală în acțiuni.
• bădâni — Variantă regională sau formă alterată a verbului bădădui; a umbla fără țintă, a hoinări de colo-colo prin diverse locuri fără un scop precis. În sens figurat și local, poate însemna și a sporovăi, a vorbi vrute și nevrute sau a trăncăni vorbe deșarte.