#Romania

• abilitat — Însușire care desemnează o persoană sau o instituție care a primit dreptul legal, împuternicirea sau recunoașterea oficială de a îndeplini o anumită funcție, de a lua decizii sau de a efectua anumite acțiuni administrative, juridice ori academice. Provine din participiul trecut al verbului „a abilita” și califică o stare de competență recunoscută formal.
• abilitate — Capacitatea fizică sau intelectuală a unei persoane de a efectua cu ușurință, iscusință și succes o anumită activitate, sarcină sau meșteșug; îndemânare, pricepere, dexteritate sau talent practic dezvoltat prin exercițiu și experiență.
• abilitațiune — Variantă livrescă, învechită sau rară a substantivului „abilitare”. Desemnează acțiunea de a abilita și rezultatul ei, reprezentând învestirea oficială, împuternicirea sau recunoașterea unui drept legal ori a unei competențe de către o autoritate administrativă sau juridică.
• abio — Element prim de compunere savantă (prefixoid) care intră în structura unor neologisme din domeniul biologiei, ecologiei sau chimiei pentru a exprima lipsa vieții, absența organismelor vii sau referirea la mediul neînsuflețit.
• abiogenie — Termen științific utilizat uneori ca sinonim pentru abiogeneză, desemnând studiul sau procesul ipotetic de generare a organismelor vii din materie anorganică sau neînsuflețită. În terminologia mai veche, definea faza inițială a evoluției planetare în care s-au format compușii organici complecși fără participarea directă a vieții.
• abiologie — Domeniu teoretic sau ramură de studiu care se ocupă cu cercetarea structurilor, fenomenelor și factorilor din natură care nu prezintă viață sau caracteristici biologice, analizând interacțiunea dintre mediul neînsuflețit (anorganic) și cel viu.
• abiotic — Însușire care desemnează un mediu, un factor sau un proces caracterizat prin absența vieții sau a organismelor vii. În ecologie, se referă la componentele fizice și chimice neînsuflețite ale unui ecosistem, cum ar fi lumina, temperatura, apa, solul și aerul, care condiționează existența biocenozei.
• abioză — Termen științific care desemnează absența totală a vieții sau starea unui mediu în care existența organismelor vii este complet imposibilă din cauza lipsei factorilor abiotici esențiali sau a prezenței unor condiții fizico-chimice extreme. De asemenea, poate descrie suspendarea temporară a manifestărilor vitale ale unui organism (stare de viață latentă).
• abis — Prăpastie adâncă, hău sau depresiune marină de mari dimensiuni, a cărei adâncime pare de nemăsurat. În sens figurat, termenul desemnează o prăpastie sufletească, o situație de criză profundă, o neînțelegere totală sau o diferență uriașă și de netrecut între două idei, concepte ori stări sociale.
• abisal — Însușire care aparține abisului sau care se referă la zonele cele mai adânci ale oceanelor (de regulă sub 2000-3000 de metri), caracterizate prin întuneric total, presiune uriașă și temperaturi scăzute. În psihologie, termenul califică elementele ascunse ale psihicului uman, venite din straturile cele mai adânci ale inconștientului.
• abisalitate — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abisal. Desemnează proprietatea de a avea o adâncime uriașă, fie în sens fizic (specifică hăurilor oceanice), fie în sens figurat (referitoare la profunzimea de netrecut a gîndirii, a trăirilor interioare sau a straturilor inconștientului).
• Abisinia — Denumirea istorică și tradițională sub care a fost cunoscut Imperiul Etiopian și regiunea cornului Africii în documentele cartografice, politice și diplomatice europene până la mijlocul secolului al XX-lea.
• abisinian — Persoană care făcea parte din populația de bază a fostei Abisinii (Etiopia de astăzi) sau era originară de acolo. Ca adjectiv, termenul desemnează ceea ce aparține Abisiniei, locuitorilor săi ori culturii acestei regiuni istorice din cornul Africii. În zoologie, califică o rasă celebră de pisici domestice cu blană scurtă și aspect elegant, similar cu cel al felinelor venerate în Egiptul antic.
• abisiniană — Forma de gen feminin pentru termenul „abisinian”. Desemnează o femeie care făcea parte din populația nativă a fostei Abisinii sau o însușire a unui obiect ori concept de gen feminin asociat cu această regiune. În context zoologic, se referă direct la o pisică de rasă abisiniană.
• abitaclu — Spațiu interior amenajat cu o destinație precisă într-un mijloc de transport (automobil, aeronavă, navă cosmică etc.) destinat adăpostirii și protecției pasagerilor, echipajului sau încărcăturilor speciale. În terminologia maritimă istorică, desemnează locașul special sau suportul nemagnetic construit pentru a adăposti compasul ori busola de navigație.
• abitațiune — Variantă livrescă, învechită sau rară a substantivului „abitație” sau „habitație”. În vechiul drept românesc și în traducerile timpurii ale codurilor civile, termenul desemna dreptul real, legal și netransmisibil al unei persoane de a locui într-o casă proprietate a altcuiva.
• abițedar — Variantă arhaică și regională învechită a substantivului „abecedar”. Desemnează manualul elementar utilizat în trecut pentru învățarea scrisului și a cititului. Forma păstrează o pronunție hibridă influențată de pătrunderea timpurie a termenului în graiul popular din diferite regiuni ale țării.
• abitir — Termen adverbial popular utilizat regional (mai ales în Muntenia și Moldova) pentru a exprima ideea de superioritate, intensitate crescută sau emfază. Se folosește aproape exclusiv în structura comparativă „mai abitir”, având sensul de „mai tare”, „mai mult”, „mai strașnic” sau „cu atât mai vârtos”.
• abitual — Însușire care desemnează un fapt, un comportament sau o acțiune care a devenit o deprindere constantă, un obicei statornicit sau o rutină repetată regulat; obișnuit, curent, intrat în reflex. În contexte filosofice timpurii, califică o dispoziție internă permanentă a spiritului.
• abitudine — Variantă livrescă, rară sau învechită a substantivului „habitudine”, desemnând o deprindere constantă, un obicei adânc înrădăcinat sau o rutină formată prin repetiție frecventă, care determină o facilitate sau o tendință automată în executarea unor acțiuni.