#At

• ab urbe condita — Expresie latină însemnând literal 'de la întemeierea cetății' (referire la fondarea Romei în 753 î.Hr.). În context academic și în istoria științelor medicale, termenul este utilizat metaforic pentru a data sau a descrie un eveniment, o instituție sau un sistem de gândire analizat chiar de la momentul oficial al înființării sau structurării sale fundamentale.
• aba — Țesătură groasă din lână, de obicei albă sau cenușie, bătută la piuă. În etnomedicina și istoria igienei din spațiul balcanic, acest material era utilizat în trecut pentru confecționarea hainelor țărănești rezistente la intemperii, dar și ca izolator termic elementar în tratamente empirice rurale (împachetări uscate pentru combaterea frisoanelor sau a reumatismului).
• abac — Instrument manual vechi folosit pentru efectuarea calculor aritmetice, format dintr-un cadru cu tije pe care culisează bile. În medicina modernă, neuropsihologie și terapie ocupațională, abacul este utilizat ca dispozitiv terapeutic tactil pentru reabilitarea cognitivă a pacienților cu accident vascular cerebral (AVC), traumatisme craniene sau demențe incipiente, ajutând la recăpătarea motricității fine și a funcțiilor executive matematice.
• abaca — Plantă textilă din familia bananierului (Musa textilis), cultivată în Filipine, ale cărei frunze furnizează o fibră vegetală foarte rezistentă (cânepă de Manila). În domeniul materialelor medicale și farmaceutice, fibrele fine de abaca sunt utilizate în straturile filtrante rezistente la umiditate, pentru confecționarea pungilor sterile de ceaiuri medicinale, a hârtiei speciale pentru filtre de laborator și a unor textile de protecție biodegradabile.
• abacterian — Termen medical folosit pentru a descrie un mediu, un produs biologic (urină, lichid cefalorahidian) sau un proces inflamator în care nu se constată prezența niciunei bacterii. O inflamație abacteriană (cum ar fi cistita sau prostatita abacteriană) produce simptome similare unei infecții, dar este declanșată de factori chimici, imunitari, traumatici sau de virusuri, culturile microbiene de laborator rămânând negative.
• Abadan — Oraș și port major în sud-vestul Iranului, situat pe insula cu același nume din delta râului Shatt al-Arab. În epidemiologia ocupațională, toxicologie și medicina de mediu, zona este intens studiată la nivel internațional din cauza impactului pe termen lung al emisiilor provenite de la una dintre cele mai mari rafinării de petrol din lume, analizându-se incidența bolilor respiratorii cronice și a patologiilor oncologice la lucrătorii din industria petrochimică.
• abagerie — Atelierul, magazinul sau meșteșugul abagerului, unde se producea, se prelucra sau se comercializa aba și îmbrăcămintea groasă din pănură. Din punct de vedere istoric și igienic, abageriile reprezentau centre urbane importante pentru asigurarea articolelor vestimentare de protecție termică în secolele trecute, contribuind indirect la menținerea sănătății publice în sezoanele reci.
• abai — Termen regional rar utilizat în anumite zone din vestul României pentru a desemna o bucată mare de țesătură de lână groasă sau o pătură de pănură grosieră. În practicile empirice de sănătate rurală, acest material (abaiul) era încălzit la sobă și aplicat pe toracele pacienților cu afecțiuni respiratorii sau pe articulațiile dureroase pentru efectul său analgezic și sudorific.
• abajur — Dispozitiv montat pe un corp de iluminat, destinat să orienteze, să difuzeze sau să filtreze lumina unei lămpi pentru a proteja ochii de strălucirea directă a becului. În ergonomia medicală, igiena muncii și oftalmologie, utilizarea unui abajur adecvat este esențială pentru prevenirea astenopiei acomodative (oboseala oculară), reducerea reflexiilor pe ecrane și optimizarea confortului vizual în spațiile de tratament sau de birou.
• Abakan — Oraș capitală al Republicii Hacasia din Federația Rusă, situat în sudul Siberiei, la confluența râurilor Abakan și Enisei. În epidemiologia geografică și bolile infecțioase, regiunea este monitorizată pentru focarele naturale de encefalită transmisă de căpușe (TBE - Tick-Borne Encephalitis) și alte arboviroze specifice taigalei, servind ca bază pentru studii privind imunitatea populațiilor indigene și dinamica vectorilor.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienare — Acțiunea de a abaliena și rezultatul ei; stare de alienare mintală, rătăcire a minții sau pierdere a facultăților psihice cognitive. În terminologia medicală latină și în primele manuale de neurologie, 'abalienatio mentis' desemna o prăbușire globală a funcțiilor intelectuale, utilizată ca predecesor conceptual pentru termenii moderni de demență, psihoză sau disociere psihică gravă.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• abalienațiune — Variantă fonetică arhaică a substantivului abalienare (alienare mintală, pierdere a facultăților cognitive). Introdusă în limba română în perioada modernizării terminologiei științifice sub influență latino-franceză, era folosită în cercurile academice medicale timpurii pentru a indica starea de rătăcire a minții sau demența.
• abănat — Termen medical vechi, regional sau arhaic, utilizat în trecut în satele românești pentru a descrie o stare de uluială, amețeală severă, confuzie mentală sau tulburare de conștiență (stupoarea). În semiologia psihiatrică timpurie, cuvântul califica pacienții care prezentau un comportament absent, privire fixă și lentoare psihomotorie accentuată, simptome specifice stărilor post-critice epileptice, encefalopatiilor toxice sau episoadelor catatonice.
• abandon — Fapta de a părăsi, de a renunța definitiv la o persoană (copil, partener), la un bun sau la o acțiune începută. În psihologia clinică și psihiatrie, este un concept central studiat pentru impactul său profund asupra dezvoltării emoționale, generând traume de atașament, anxietate severă și scheme cognitive disfuncționale persistente.
• abandona — A părăsi pe cineva în mod voit, rupând legăturile de îngrijire sau afecțiune; a renunța la o activitate, la o terapie sau la un obiectiv. În medicina comportamentală, se folosește frecvent pentru a descrie situația în care un pacient întrerupe prematur un tratament medical esențial sau un program de reabilitare.
• abandonare — Acțiunea de a abandona; părăsire deliberată a unei persoane vulnerabile (minor, bolnav cronic, vârstnic) aflată în imposibilitatea de a se autoîngriji. În medicina legală și bioetică, abandonarea reprezintă o încălcare gravă a obligației de asistență medicală sau familială, fiind încadrată juridic ca formă de abuz prin neglijare severă cu implicații vitale directe.
• abandonat1 (adj.) — Care a fost lăsat singur, părăsit sau privat de îngrijire părintească, medicală ori afectivă; descriptor clinic utilizat pentru subiecții care au experimentat o ruptură brutală a legăturilor primare de atașament. În plan psihologic, un copil sau pacient abandonat prezintă un risc major de a dezvolta tulburări anxios-depresive și tulburări de personalitate de tip borderline.
• abandonat2 (s.n.) — Concept psihanalitic și clinic ce desemnează totalitatea trăirilor interioare, a complexelor afective și a modificărilor structurale de personalitate care se instalează la un individ ca urmare directă a părăsirii sale timpurii. Nu se referă doar la acțiunea exterioară, ci la realitatea psihică internă interiorizată de pacient, definită prin vulnerabilitate constantă în fața respingerii.