#Amur

• Asuaju de Sus — Localitate rurală reședință de comună situată în județul Maramureș, Crișana-Maramureș, România, amplasată în zona istorică și etnografică a Codrului, în sud-vestul județului. Satul constituie centrul administrativ al comunei Asuaju și este recunoscut la nivel regional pentru găzduirea festivalului secular interjudețean „Târgul Cepelor”, conservarea portului popular codrenesc și meșteșugul tradițional al prelucrării lemnului.
• atel — Variantă fonetică regională, scurtată sau populară a substantivului neutru „atelaj”; ansamblu format din vehiculul cu tracțiune animală (căruță, car, sanie) împreună cu animalele înhămate și harnașamentul complet al acestora. Este întâlnit în graiurile vechi din anumite zone rurale ale Moldovei și Transilvaniei, păstrând înțelesul de unitate funcțională de transport gospodăresc sau agricol.
• atelaj — Vehicul cu tracțiune animală (car, căruță, trăsură, sanie) privit împreună cu animalele înhămate la el și cu harnașamentul (hamuri, șleauri, jug) necesar punerii în mișcare; totalitatea animalelor de povară înhămate simultan la un vehicul. În sens tehnic sau sportiv modern, reprezintă ansamblul format din cai și atelajul competițional utilizat în probele de conducere sau obstacole.
• autolămurire — Acțiunea de a se lămuri singur și rezultatul ei; proces interior de clarificare a propriilor gânduri, sentimente, îndoieli sau intenții prin analiză rațională și introspecție conștientă. În psihologia existențială și etică, reprezintă un efort reflexiv esențial prin care un individ își elimină confuziile conceptuale sau dilemele morale interioare, dobândind o viziune coerentă asupra propriei identități și acțiuni în absența unor ghidaje sau sfaturi externe.
• avaet — Variantă regională arhaică obținută prin contracție sau evoluție fonetică locală a substantivului 'avăiet' (văiet), utilizată în special în graiurile din nordul Moldovei și Maramureș pentru a desemna un vaier, un plâns colectiv, un geamăt lung sau un bocet tânguitor scos la înmormântări sau în momente de mare suferință.
• avecernie — Formă regională sau arhaică rară folosită în anumite graiuri bisericești pentru vecernie, slujba religioasă creștin-ortodoxă sau catolică ce se săvârșește seara, la apusul soarelui; marchează începutul liturgic al unei noi zile conform tradiției bizantine. În sens extins, termenul descrie perioada de amurg, căderea serii sau momentul din zi dedicat rugăciunii, reculegerii și liniștii sufletești în comunitățile monahale rurale.
• Baia Mare — Municipiu de reședință al județului Maramureș, situat în nord-vestul României, la poalele Munților Gutâi. Orașul este atestat documentar încă din secolul al XIV-lea (sub numele latin Rivulus Dominarum), fiind istoric un centru metalurgic și minier de prim rang în Europa Centrală pentru extracția aurului, argintului și a altor metale neferoase. În prezent, este un nucleu economic, universitar și cultural regional important, punct de plecare pentru circuitele turistice maramureșene.
• Baia Sprie — Oraș din județul Maramureș, situat în nord-vestul României, în imediata apropiere a municipiului Baia Mare, pe valea râului Săsar. Atestat documentar încă din secolul al XIV-lea sub numele latin Mons Medius, orașul a fost istoric unul dintre cele mai importante centre miniere ale regiunii, axat pe extracția de minereuri polimetalice bogate în aur și argint, iar în prezent se remarcă prin patrimoniul arhitectural de epocă și potențialul său turistic montan.
• Baia-Mare — Variantă de ortografiere cu cratimă pentru municipiul Baia Mare, reședința județului Maramureș. Deși normele lingvistice curente stabilesc scrierea separată, forma cu cratimă apare frecvent în documente administrative vechi, înregistrări oficiale sau pe unele hărți poștale și rutiere, desemnând același centru istoric și minier situat în nord-vestul României, la poalele Munților Gutâi.
• băimăreancă — Persoană de sex feminin originară din municipiul Baia Mare, reședința județului Maramureș, România, ori care locuiește statornic în această localitate. Din punct de vedere structural, termenul definește identitatea geografică și culturală a locuitoarelor acestui important centru urban din nord-vestul țării, recunoscut istoric pentru activitățile sale miniere, artistice și industriale.
• băioară — Formă diminutivală arhaică sau regională pentru substantivul 'baie', utilizată istoric în comunitățile miniere pentru a desemna o mină de mici dimensiuni, o exploatare subterană restrânsă sau o secțiune specifică dintr-un zăcământ. De asemenea, în limbajul cotidian vechi, termenul putea descrie o cameră de îmbăiere mică sau un izvor termal local cu debit redus.
• băisprian — Persoană care este originară din localitatea Baia Sprie (județul Maramureș) sau ai cărei strămoși provin din această străveche vatră minieră; locuitor al orașului Baia Sprie. Ca adjectiv, termenul desemnează tot ceea ce aparține acestei așezări urbane transilvănene, ce este specific culturii, istoriei, economiei miniere sau tradițiilor meșteșugărești dezvoltate de-a lungul secolelor în această zonă geografică distinctă.
• băispriancă — Femeie sau fată originară din orașul Baia Sprie (județul Maramureș) ori care locuiește în această veche așezare urbană de tradiție minieră. Termenul reprezintă forma specifică de feminin a etnonimului local, definind identitatea culturală și socială a femeilor din această comunitate transilvăneană, marcată istoric de o îmbinare unică a tradițiilor folclorice din zona etnogeografică a Maramureșului cu obiceiurile coloniilor de mineri sosiți în regiune de-a lungul secolelor.
• Băiuț — Localitate istorică, comună și fost centru minier de referință din județul Maramureș, situată într-o zonă montană pitorească la poalele Munților Lăpușului. Atestată documentar din secolul al XIV-lea, așezarea s-a dezvoltat intens datorită exploatărilor multiseculare de minereuri polimetalice și aurifere, devenind în epoca contemporană un spațiu de interes pentru ecoturism, conservarea patrimoniului industrial arhaic și promovarea tradițiilor multiculturale specifice bazinului hidrografic Lăpuș.
• băiuțean — Locuitor al comunei Băiuț (județul Maramureș) sau persoană originară din această așezare montană. Ca adjectiv, termenul desemnează tot ceea ce ține de spațiul geografic, istoria minieră, tradițiile etnoculturale sau comunitatea din Băiuț, reflectând identitatea aspră și demnă a oamenilor de la munte a căror viață a fost strâns legată de lucrul în subteran.
• băiuțeancă — Femeie sau fată originară din localitatea Băiuț (județul Maramureș) ori care domiciliază în această așezare montană cu un trecut industrial marcat. Termenul reprezintă forma feminină a etnonimului local, conturând o identitate culturală distinctă bazată pe anduranță, ospitalitate și păstrarea unui tezaur folcloric inedit format la confluența tradițiilor maramureșene din bazinul Lăpușului cu elementele culturale aduse de coloniile de mineri transilvăneni.