#Albu

• alb-gălbui — Care este de o culoare albă cu o ușoară nuanță sau tentă de galben; de culoarea untului, a fildeșului sau a laptelui nefiert. În medicină, biologie și geologie, termenul este utilizat în mod standard pentru a descrie aspectul structural al unor țesuturi, secreții, minerale sau flori din natură.
• albatură — Stratul exterior, mai tânăr și mai puțin dens al lemnului din trunchiul arborilor, situat imediat sub scoarță și cambiu, caracterizat printr-o culoare mai deschisă și o rezistență mecanică mai scăzută; alburn. În industria prelucrării lemnului, acest segment structural este adesea eliminat deoarece conține mai multă umiditate și este susceptibil la atacul ciupercilor și al insectelor.
• albeață — Opacitate patologică a corneei ochiului, de culoare albicioasă, cauzată de o cicatrice, o infecție sau o traumă structurală care obstrucționează parțial ori total vederea; leucom. În sens cromatic general și literar, termenul desemnează calitatea de a fi alb, strălucirea imaculată sau reflexia luminoasă specifică zăpezii ori laptelui.
• albeiu — Variantă fonetică regională sau grafie învechită pentru albeu; de un alb murdar, palid sau cenușiu-albicios. Ca substantiv masculin, reprezintă denumirea populară atestată în anumite zone hidrografice pentru peștișorul mic de râu numit obleț (Alburnus alburnus), caracterizat prin solzi argintii foarte lucioși și corp structural alungit.
• albete — Denumire populară regională folosită în anumite bazine hidrografice din România pentru obleț (Alburnus alburnus), pește mic de râu din familia ciprinidelor, caracterizat prin corp alungit, lăsat lateral și acoperit cu solzi argintii, lucioși, care se desprind ușor; de asemenea, termenul poate desemna o varietate de struguri albi sau un soi de mere cu pielița albicioasă. În limbajul pescăresc tradițional, este apreciat ca momeală vie pentru peștii răpitori mari.
• albică — Denumire populară dată unor specii de pești de talie mică, din familia ciprinidelor, caracterizată prin solzi argintii, strălucitori și corp alungit, ușor comprimat lateral, întâlnită frecvent în apele dulci stătătoare sau lent curgătoare din bazinele hidrografice europene.
• albior — Denumire populară sau diminutivală dată peștelui cunoscut sub numele de albuș, obleț sau sglăvoacă, caracterizat prin solzi argintii strălucitori și talie mică; vas mic din lemn asemănător unei albiuțe folosite în gospodărie.
• albișoară — Denumire populară dată unor specii de pești dulcicoli de talie mică, din familia ciprinidelor (obleț sau albuș), remarcabili prin solzii argintii, strălucitori și corpul zvelt; variantă diminutivală afectivă pentru o albie mică din lemn.
• albișor — Denumire populară dată mai multor specii de pești de apă dulce, de talie mică, cu solzi argintii și strălucitori (obleț sau albuș); ban de argint sau monedă mică veche. Ca adjectiv, reprezintă o formă diminutivală pentru alb, desemnând un obiect destul de alb sau bălăior.
• Albu — Nume de familie românesc extrem de frecvent și răspândit pe întreg teritoriul țării, derivat onomastic direct de la adjectivul cromatic 'alb'; nume purtat istoric de diverse personalități autohtone din cultură, sport și politică; element hidronimic local.
• Albuca — Gen de plante erbacee bulboase perene din familia asparagaceelor (subfamilia sciloidelor), originar preponderent din Africa Australă și de Est, caracterizat prin frunze liniare sau spiralate și flori erecte ori pendule, cu tulpini florale delicate și segmente periantiale specifice, adesea galbene, verzi sau albe cu dungi mediane închise.
• Albuca nelsonii — Specie de plantă erbacee bulboasă perenă de talie mare din genul Albuca, originară din regiunile de coastă ale Africii de Sud; se caracterizează prin tulpini florale robuste ce pot atinge un metru înălțime, frunze cărnoase verzi și inflorescențe spectaculoase formate din flori mari, albe, decorate cu o dungă mediană verde intens pe fiecare tepală.
• Albucurei — Denumire arhaică, regională sau toponimică purtată în trecut de un mic perimetru rural, cătun, pășune sau element hidrografic din spațiul românesc, a cărei etimologie este legată dialectal de numele de familie Albulescu sau de compuși nominali bazați pe radicalul 'alb'.
• albuginee — Membrană fibroasă, densă, rezistentă și de culoare albă-sidefie, alcătuită din țesut conjunctiv strâns, care învelește structural anumite organe interne animale sau umane, cum sunt testiculele, ovarele ori corpii cavernoși; tunică albuginee.
• albugo — Opacitate albă totală sau parțială a corneei, apărută în urma unor leziuni, inflamații sau procese cicatriceale severe, cunoscută popular sub numele de albeață; gen de ciuperci microscopice parazite din clasa oomicetelor, care produce boala numită 'rugina albă' pe frunzele și tulpinile plantelor crucifere.
• albui — Care bate ușor în alb, de o nuanță albicioasă, palidă sau ștearsă; care tinde spre culoarea albă fără a avea puritatea sau strălucirea sa completă. Este o variantă cromatică atenuată utilizată uneori în graiurile populare.
• albuiet — Care tinde ușor spre alb; cu o nuanță albicioasă, palidă sau decolorată; variantă cromatică atenuată folosită în graiurile locale pentru a descrie o pânză parțial curățată, un animal cu blană deschisă sau un ten lipsit de vivacitate.
• albuiu — Variantă fonetică regională pentru albui sau alburiu; care bate ușor în alb, având o nuanță lăptoasă, deschisă sau parțial opalescentă; utilizat în sate pentru a descrie lichide tulburi ori cerul acoperit de pâclă.
• Albulescu — Nume de familie românesc răspândit pe întreg teritoriul țării, derivat onomastic prin sufixare patronimică de la adjectivul de bază 'alb' sau de la numele de bază Albu; purtat istoric de mari personalități culturale autohtone, printre care și celebrul actor Mircea Albulescu.
• albuleț — Care bate ușor în alb; de o nuanță albicioasă, palidă sau parțial decolorată; cu nuanțe deschise ce atenuează strălucirea culorii naturale de bază. Este o formă diminutivală cromatică utilizată uneori în limbajul popular sau poetic.