Dicționarul de Cuvinte Rare, Arhaice și Regionale

• admonia — Formă verbală rară, învechită sau regională utilizată ca variantă istorică timpurie pentru a dojeni, a mustra, a avertiza sau a sfătui pe cineva cu severitate părintească; a adresa o mustrare cu scopul de a corecta o greșeală. Acest verb reprezintă o formă asimilată în vechile straturi lingvistice din rădăcini latine sau neolatine savante, fiind înlocuit complet de verbele 'admonesta' și 'mustra'.
• admoniat — Care a fost dojenit, mustrat sau avertizat cu severitate părintească ori administrativă; persoană care a primit o observație morală serioasă pentru o greșeală comisă. Reprezintă forma de participiu trecut a verbului arhaic 'admonia', fiind utilizat astăzi extrem de rar, doar în contexte literare ce reconstituie stilul administrativ sau juridic al secolelor trecute.
• admoniere — Acțiunea de a admonia și rezultatul ei; dojană timpurie, mustrare verbală sau sfătuire aspră realizată cu scopul de a corecta comportamentul cuiva. Reprezintă substantivul verbal de acțiune derivat din verbul arhaic 'admonia', fiind o formă lexicală rară, utilizată ocazional în trecut înainte ca termenii 'admonestare' și 'mustrare' să se generalizeze în limba română literară.
• adoire — Acțiunea de a adoi și rezultatul ei; îndoire, curbare, flexare sau pliere realizată asupra unui obiect flexibil ori maleabil. Reprezintă substantivul verbal de acțiune derivat din verbul regional 'adoi', fiind o formă lexicală rară utilizată în trecut în atelierele meșteșugărești înainte ca termenul modern 'îndoire' să se generalizeze.
• adoit — Care a fost îndoit, curbat, flexat sau pliat dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; obiect sau material maleabil a cărui formă geometrică a fost modificată prin aplicarea unei forțe mecanice. Reprezintă forma de participiu trecut a verbului regional 'adoi', fiind utilizat astăzi extrem de rar, exclusiv în texte literare ce reconstituie graiul meșteșugarilor din trecut.