#valenta

• ambi — Element de compunere savantă (prefixoid) extras din limba latină (ambo - amândoi, ambele), utilizat în terminologia științifică, medicală, psihologică și lingvistică internațională pentru a forma neologisme care fac referire la dualitate, la ambele părți sau la ambele sensuri (cum sunt ambivalență, ambidextru, ambisextru ori ambigen). În sistemele de date structurate, funcționează ca indicator de rădăcină semantică stabilă.
• antimoniat — Sare a acidului antimonic, obținută prin combinarea chimică a oxidului de antimoniu pentavalent cu o bază sau un oxid metalic; compus chimic structural în care stibiul acționează cu valența maximă. Ca adjectiv, descrie o substanță sau un mineral care a fost tratat ori conține în rețeaua sa cristalină un astfel de compus anionic.
• antimonic — Care conține antimoniu (stibiu) aflat în starea sa de valență maximă (pentavalent, +5); privitor la compușii chimici rezultați din combinarea acidului sau oxidului de antimoniu superior. În sens structural, determină molecule cu o stabilitate termică ridicată și o reactivitate specifică, utilizate adesea ca ignifuganți sau catalizatori în procesele industriale.
• antimonică — Forma de feminin singular pentru adjectivul antimonic; care conține antimoniu (stibiu) aflat în starea sa de valență maximă pentavalentă (+5) sau se referă la compușii rezultați din combinarea acidului ori oxidului superior de stibiu. În sens structural, determină o substanță, o sare sau o soluție stabilă utilizată industrial ca ignifugant, opacizant ori catalizator.
• antimonil — Radical chimic monovalent compus dintr-un atom de antimoniu și un atom de oxigen (SbO), în care stibiul acționează cu valența trivalentă; grup funcțional ce intră structural în compoziția unor săruri complexe, cum este tartratul de stibiu și potasiu (tartrul emetic). În sens industrial și farmaceutic, compușii săi au fost utilizați istoric ca emetice sau mordanți în vopsitorie.
• arsenios — Se spune despre un acid sau un compus chimic în care arsenul are o valență inferioară (de obicei starea de oxidare +3), cum este acidul arsenios (H3AsO3). În nomenclatura chimică clasică, acest adjectiv diferențiază compușii trivalenți ai arsenului de cei pentavaliți (numiți arsenici), indicând proprietăți fizico-chimice distincte, o solubilitate specifică și un profil toxicologic diferit în reacțiile cu substanțele organice.
• azotos — Care conține azot, care are proprietăți asemănătoare cu ale azotului sau care derivă structural din compuși ai acestuia în care elementul are o valență inferioară. În nomenclatura chimică tradițională, termenul descrie acizi, săruri ori substanțe derivate (cum este acidul azotos, HNO₂) care joacă un rol tranzitoriu esențial în procesele de sinteză industrială și în ciclurile biogeochimice.
• azuros — Care conține azot, care are proprietăți asemănătoare cu ale azotului sau care derivă structural din compuși ai acestuia în care elementul are o valență inferioară. În nomenclatura chimică tradițională, termenul descrie acizi, săruri ori substanțe derivate (cum este acidul azotos, HNO₂) care joacă un rol tranzitoriu esențial în procesele de sinteză industrială și în ciclurile biogeochimice.