#ureche

• Alocasia — Gen de plante erbacee perene din familia Araceae, originare din zonele tropicale și subtropicale ale Asiei și Australiei, larg cultivate ca plante decorative datorită frunzelor lor mari, sagitate sau cordate, cunoscute popular sub denumirea de 'urechi de elefant'; structural, conțin cristale de oxalat de calciu, ceea ce le conferă toxicitate.
• Alocasia indica — Denumire taxonomică istorică utilizată în botanică pentru a desemna o specie de plantă tropicală din familia Araceae, considerată în prezent de majoritatea specialiștilor un sinonim sau o varietate a speciei macro-dimensiunale Alocasia macrorrhizos (urechea de elefant uriașă). Originară din Asia de Sud și de Sud-Est, aceasta se caracterizează prin tulpini masive, erecte și frunze verzi sagitiforme de mari dimensiuni, fiind cultivată atât ornamental, cât și pentru rizomii săi bogați în amidon în culturile tradiționale.
• Alocasia korthalsii — Denumirea științifică a unei specii rare de plante erbacee perene din familia Araceae, nativă în pădurile tropicale umede din Borneo. Această plantă de interior se remarcă prin frunzele sale sagitate, puternic texturate, de un verde închis mat pe partea superioară și cu nervuri proeminente, adesea argintii, în timp ce partea inferioară prezintă nuanțe purpurii închise, fiind o specie de colecție apreciată pentru valoarea sa ornamentală deosebită.
• Alocasia lowii — Denumirea științifică a unei specii de plante tropicale perene din familia Araceae, nativă în Borneo și Malaezia; este recunoscută structural prin frunzele sale sagitate mari, de un verde-închis intens cu nervuri albe-argintii proeminente pe fața superioară și o colorație purpurie-violacee pe cea inferioară, fiind extrem de apreciată de colecționari.
• Alocasia macrorrhiza — Denumirea științifică a arinului de Borneo sau urechii de elefant uriașe, o plantă erbacee masivă din familia Araceae, nativă în regiunile tropicale ale Asiei de Sud-Est și Australiei; se caracterizează structural prin frunze erecte gigantice ce pot atinge lungimi de peste un metru și printr-o tulpină falsă groasă formată din pețioluri suprapuse.
• Alocasia odora — Specie de plantă tropicală perenă din familia Araceae, nativă în regiunile temperate calde și tropicale ale Asiei de Est și de Sud-Est (Japonia, China, Indochina). Planta se remarcă prin dimensiunile sale mari, tulpini viguroase și frunze mari, erecte, cordat-sagitiforme, de un verde strălucitor, dar mai ales prin inflorescențele sale parfumate, de unde derivă și denumirea sa specifică.
• amețeală — Senzație neplăcută de dezechilibru, de instabilitate corporală sau de învârtire a spațiului înconjurător, asociată frecvent cu vertijul, stările lipotimice sau sincopa. Acest simptom structural poate fi declanșat de afecțiuni ale urechii interne, dereglări ale tensiunii arteriale, stări febrile, deshidratare severă, anemie, oboseală cronică, fluctuații hormonale (cum sunt cele din timpul sarcinii sau menopauzei) sau de factori psihologici precum atacurile de panică și anxietatea severă.
• ampuli — Formă adaptată de plural sau variantă veche pentru ampule / ampulusuri; în biologie și anatomie comparată, desemnează structurile saciforme, dilatațiile vasculare ori bulbii musculari mici întâlniți la nivelul canalelor semicirculare ale urechii interne sau în sistemul ambulacrar al echinodermelor. Alternativ, în unele graiuri regionale vechi, reprezintă o formă verbală populară derivată din a ampula (a bomba sau a umfla structural).
• antehelix — Proeminență curbă a pavilionului urechii externe, situată în fața și în paralel cu helixul, despărțită de acesta prin șanțul numit scafă. Această structură cartilaginoasă se bifurcă în partea superioară în două brațe flexibile, care încadrează fosa triunghiulară, având un rol esențial în captarea, reflectarea și ghidarea undelor sonore către conductul auditiv extern.
• antitragus — Proeminență mică, cartilaginoasă, situată la nivelul pavilionului urechii externe (auricula), așezată simetric în partea inferioară a antihelixului și plasată exact în fața tragusului, de care este separată prin intermediul incizurii intertragice. Această structură anatomică fină are rolul decorativ și funcțional de a ajuta la direcționarea undelor sonore către canalul auditiv extern și reprezintă, de asemenea, un punct de reper comun în procedurile de piercing modern.
• antrită — O afecțiune inflamatorie acută sau cronică localizată la nivelul antrului mastoidian (cavitatea osoasă din spatele urechii medii), întâlnită cu o frecvență ridicată în rândul sugarilor și copiilor mici drept complicație a unei otite medii acute netratate corespunzător. Din cauza particularităților anatomice de dezvoltare ale sugarului, această infecție bacteriană poate evolua rapid spre osteită localizată sau complicații endocriene severe, necesitând asistență medicală de urgență.
• antrocelulotomie — Intervenție chirurgicală complexă ce constă în deschiderea operatorie și curățarea minuțioasă a antrului mastoidian și a celulelor mastoidiene învecinate inflamate. Această procedură de urgență este indicată în cazurile severe de mastoidită acută supurată, cu scopul de a asigura drenajul eficient al colecțiilor purulente și de a preveni extinderea infecției bacteriene către structurile meningiene sau intracraniene.
• antromastoidită — O afecțiune inflamatorie și infecțioasă bacteriană acută sau cronică ce afectează simultan mucoasa și structura osoasă a antrului mastoidian și a celulelor mastoidiene învecinate. Reprezintă de regulă o complicație severă a otitei medii supurate, caracterizată clinic prin dureri retroauriculare intense, febră ridicată, eritem local și secreții purulente, necesitând tratament antibiotic agresiv sau intervenție chirurgicală de drenaj.
• anvil — Termen neologic de origine anglo-saxonă utilizat în jargonul medical și tehnic pentru a desemna nicovala; în anatomie reprezintă osișorul din urechea medie (incus) implicat în transmiterea vibrațiilor sonore; în meteorologie descrie forma plată și extinsă a părții superioare a unui nor Cumulonimbus (nor-nicovală).
• asurzeală — Formă populară pentru asurzire sau pierdere temporară ori parțială a auzului; stare patologică ori accidentală în care capacitatea auditivă a unui individ este diminuată structural din cauza unui zgomot puternic, a unei afecțiuni a urechii interne sau a îmbătrânirii.
• asurzi — A pierde auzul în mod parțial sau total, temporar ori definitiv, din cauza unei boli, a îmbătrânirii ori a unui accident; a lipsi pe cineva de facultatea de a auzi prin expunerea la un zgomot extrem de puternic. În sens structural sau stilistic, descrie acțiunea unui sunet intens, ascuțit sau strident de a produce o senzație dureroasă de blocaj acustic în aparatul auditiv.
• asurzire — Acțiunea de a asurzi și rezultatul ei; proces fiziologic sau accidental prin care se pierde auzul în mod temporar ori definitiv; de asemenea, reprezintă efectul acustic distructiv sau perturbator generat de un zgomot de mare intensitate ce depășește pragul de confort al urechii umane.
• asurzit — Care a suferit o pierdere totală sau parțială a auzului, în mod temporar ori definitiv, sub impactul unui zgomot intens, al unei traume acustice sau al unei afecțiuni medicale; lipsit structural de facultatea de a percepe clar vibrațiile sonore și aflat într-o stare de blocaj sau amorțeală auditivă.
• auditiv — Care aparține auzului, care se referă la auz sau la organele acestuia; destinat perceperii sunetelor. În sens neurofiziologic, termenul descrie totalitatea structurilor și canalelor nervoase responsabile de transformarea vibrațiilor acustice din mediul exterior în semnale bioelectrice interpretate de scoarța cerebrală.
• auricularia — Gen de ciuperci basidimiocete din familia Auriculariaceae, caracterizate prin corpuri fructifere gelatinoase, lobate, a căror formă amintește de pavilionul urechii umane (cum este Auricularia auricula-judae, cunoscută popular ca urechea lui Iuda sau ciupercă neagră, utilizată pe scară largă în gastronomia asiatică).