#roca sedimentara

• aleurit — Sediment friabil, neconsolidat sau slab consolidat, alcătuit din fragmente minerale fine (în principal cuarț, feldspați și minerale argiloase) ale căror dimensiuni sunt intermediare între cele ale nisipului și cele ale argilei (cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri). Reprezintă componenta principală a prafului și a loessului, transformându-se prin diageneză și compactare geologică în roca sedimentară numită aleurit (siltit).
• aleurolit — Rocă sedimentară detritică consolidată, formată prin cimentarea și diageneza aleuritului (praf mineral fin, în principal cuarțos). Dimensiunile granulelor sale componente sunt intermediare între cele ale gresiilor și cele ale argilitelor, fiind cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri. Prezintă adesea o stratificare fină și este utilizată în geologie pentru reconstituirea mediilor sedimentare antice fosile sau lacustre.
• anadiageneză — Etapă intermediară sau profundă în cadrul procesului general de diageneză, caracterizată prin transformări fizico-chimice structurale intense ale sedimentelor îngropate la adâncimi mari, sub acțiunea temperaturilor și presiunilor crescute, dar fără a atinge stadiul de metamorfism. Acest fenomen implică recristalizarea mineralelor argiloase, compactarea masivă, deshidratarea profundă și cimentarea fluidelor interstițiale, ducând la litiificarea definitivă a rocilor sedimentare.
• anisian — Subetaj sau etaj geologic stratigrafic situat la baza Triasicului Mediu, cuprins cronologic între acum aproximativ 247 și 242 de milioane de ani. Ca adjectiv, termenul se referă la rocile, sedimentele sau fosilele formate în această epocă, definită la nivel internațional prin apariția unor asociații specifice de amoniți și conodonți în secțiunile geologice de referință din zona Alpilor.
• ankerit — Mineral din clasa carbonaților, cu o structură cristalină similară cu cea a dolomitei, format dintr-un carbonat de calciu, magneziu, fier și mangan. Acest mineral structural se găsește frecvent în rocile sedimentare metamorfozate, în filoanele hidrotermale și în asociație cu minereurile de fier, prezentând nuanțe de la alb-gălbui până la brun-roșiatic din cauza oxidării fierului expus la aer.
• antracolitic — Care aparține, se referă sau este specific antracolitului ori perioadei geologice de formare a depozitelor masive de cărbune superior combinate cu structuri calcaroase; rocă sedimentară sau formațiune cristalină caracterizată prin intercalații de carbonat de calciu și incluziuni organice fosile bogate în carbon fix. În sens stratigrafic, descrie elemente structurale sau straturi petrografice ce conservă proprietățile fizice și chimice din era paleozoică.
• antras — Termen tehnic arhaic sau regional utilizat pentru a descrie o varietate inferioară de huilă friabilă sau un praf de cărbune fin, sedimentat în galeriile de extracție vechi, cu un conținut ridicat de impurități minerale și cenușă. În petrografie, se poate referi la fragmentele microscopice de materie organică carbonizată dispersate în rocile sedimentare argiloase, folosite ca indicatori ai gradului de metamorfism termic.
• arcoză — Rocă sedimentară detritică grosieră, asemănătoare gresiei, formată structural în urma dezintegrării granitului sau a altor roci magmatice și compusă dintr-un procent ridicat de feldspat (peste 25%) alături de cuarț și mică. Din punct de vedere geologic, prezența arcozei într-un strat terestru indică un proces de dezintegrare mecanică rapidă și un transport pe distanțe scurte într-un climat arid sau semiarid, unde alterarea chimică a fost minimă.
• arenaceu — Care are natura, aspectul sau compoziția nisipului; bogat în granule de nisip ori format structural din depozite detritice fine de cuarț. În sens geologic și mineralogic, descrie roci sedimentare (cum sunt gresiile sau conglomeratele fine) ori soluri a căror matrice texturală principală prezintă granulometrie nisipoasă conform standardelor de clasificare litologică.
• arenarie — Termen rarisim sau variantă învechită utilizată în trecut în sedimentologie pentru a desemna o rocă sedimentară detritică consolidată formată din granule de nisip cimentate, cunoscută în mod curent sub numele de gresie. Înțelesul structural provine din rădăcina latină referitoare la nisip, indicând compoziția granulometrică brută a rocii.
• arenit — Rocă sedimentară clastică sau detritică formată din granule minerale de dimensiuni medii, cu diametrul cuprins structural între 0,0625 și 2 milimetri (dimensiunea firelor de nisip), cimentate într-o matrice fină. Spre deosebire de wacke, arenitul conține mai puțin de 15% matrice argiloasă interstițială, fiind clasificat riguros în funcție de compoziția granulelor în arenit cuarțos, feldspatic sau litic.
• argil — Formă arhaică, etimologică sau variantă rară de gen masculin pentru argilă; termen utilizat în vechile tratate de geologie, minerit sau rețete meșteșugărești din secolele trecute pentru a descrie roca sedimentară moale și cleioasă. În sens industrial timpuriu, reprezenta pământul clicos folosit ca liant sau materie primă brută în olărit și construcții.
• argilă — Rocă sedimentară neconsolidată, cu granulație extrem de fină (particule sub 0,002 mm), compusă în principal din silicați hidratați de aluminiu (minerale argiloase precum kaolinitul, montmorillonitul sau ilitul). Prezintă o plasticitate ridicată în amestec cu apa, proprietatea de a se întări la uscare sau prin ardere la temperaturi înalte și este utilizată pe scară largă în industria ceramicii, a materialelor de construcții (cărămizi, ciment), în cosmetică și medicină.
• argilit — Rocă sedimentară argiloasă compactă, formată structural prin diageneza și cimentarea profundă a nămolurilor de argilă, caracterizată printr-o duritate mai mare decât a argilei simple și prin absența proprietății de a se desface în foi subțiri (spre deosebire de șisturile argiloase). În sens geologic, argilitul reprezintă un stadiu intermediar de metamorfism între rocile sedimentare pelitice moi și șisturile argiloase cristaline.
• argilolit — Rocă sedimentară argiloasă consolidată, formată structural prin cimentarea, compactarea și deshidratarea profundă a depozitelor pelitice fine (nămoluri de argilă); gresie fină argiloasă sau piatră de lut (mudstone). În sens geologic, argilolitul se caracterizează printr-o textură masivă, masă compactă și prin absența șistozității evidente, reprezentând o unitate litostratigrafică stabilă utilizată în analiza bazinelor sedimentare.
• bachelit — Mineral rar sau varietate structurală petrografică, descrisă în lucrările de specialitate geologice vechi, utilizată uneori ca variantă ortografică pentru bachelita industrială sau ca denumire regională pentru un anumit tip de rocă sedimentară compactă. În lexicul contemporan, este monitorizat pentru a preveni confuzia cu bachelită (materialul plastic), reprezentând un termen strict tehnic dintr-o nișă geologică redusă.