#reumatologie

• acromionită — Proces patologic inflamator, acut sau cronic, localizat la nivelul acromionului ori al structurilor periarticulare imediat învecinate (cum ar fi bursa subacromială și tendoanele coafei rotatoare). Această afecțiune structurală este declanșată cel mai frecvent de microtraumatise repetate, suprasolicitare mecanică profesională ori sportivă sau fenomene degenerative locale, manifestându-se clinic prin dureri intense la ridicarea brațului, impotență funcțională parțială a umărului, edem localizat și sensibilitate acută la palpare.
• acrosclerodermie — Formă clinică localizată sau stadiu inițial de scleroză sistemică (sclerodermie), caracterizată prin îngroșarea, indurarea și pierderea progresivă a elasticității pielii, localizate strict la nivelul extremităților distale (mâini, picioare) și al feței. Acest proces autoimun structural afectează microcirculația și țesutul conjunctiv dermal, fiind asociat aproape constant cu sindromul Raynaud, ulcerații dureroase ale pulpei degetelor, sclerodactilie și rigidizare facială (facies de icoană).
• acroscleroză — Proces patologic indurativ sau afecțiune caracterizată prin sclerozarea, îngroșarea și rigidizarea țesutului conjunctiv și a pielii de la nivelul extremităților distale ale membrelor (degete, mâini) și al feței, apărând ca o manifestation majoră în cadrul sclerodermiei sistemice limitate. Termenul este utilizat adesea interschimbabil cu acrosclerodermia, evidențiind structural componenta de fibroză densă și rigidizare a colagenului periarticular și dermic.
• acrostealgie — Sindrom clinic patologic caracterizat prin senzații severe de durere localizate strict la nivelul extremităților osoase distale ale corpului, în special la nivelul falangelor degetelor de la mâini și picioare. Această manifestare osteoarticulară structurală este determinată de procese inflamatorii periostale, tulburări ischemice microvasculare periferice ori fenomene neuro-trofice locale avansate, agravându-se adesea la expunerea la temperaturi scăzute sau în timpul mișcărilor fine.
• acrosteoliză — Proces patologic distructiv caracterizat prin resorbția osoasă progresivă, decalcifierea sau dizolvarea falangelor terminale (distale) de la degetele mâinilor și picioarelor. Acest fenomen structural scheletic sever poate fi congenital sau dobândit, fiind observat pe radiografii ca o scurtare ori dispariție a tufeorilor falangiene, fiind întâlnit ca simptom major în sclerodermia sistemică, în hiperparatiroidismul secundar, în expunerea cronică profesională la clorură de vinil sau în sindroame genetice rare (cum este sindromul Hajdu-Cheney).
• algometru — Aparat, dispozitiv sau instrument medical utilizat în neurologie, reumatologie și fiziologia experimentală pentru a măsura cu precizie pragul de sensibilitate sau toleranță la durere al unui pacient. Dispozitivul funcționează prin aplicarea unor stimuli mecanici (presiune controlată), termici sau electrici calibrați pe o anumită zonă a corpului, înregistrând valoarea exactă (exprimată de obicei în kilograme pe centimetru pătrat sau grade) în momentul în care excitația devine dureroasă.
• algonevroză — Afecțiune neurovegetativă și reumatologică complexă caracterizată prin manifestarea cronică și severă a durerii, edem local, rigiditate articulară progresivă și tulburări trofice ori vasomotorii severe ale extremităților membrelor; algodistrofie. Boala este declanșată frecvent de traume, fracturi sau imobilizări ghipsate, reprezentând un răspuns neurologic disfuncțional al sistemului nervos simpatic la nivelul țesuturilor periferice.
• anchilopoieză — Proces patologic progresiv de formare, dezvoltare sau inducere a unei anchiloze la nivelul unei articulații; mecanism biologic prin care țesutul sinovial și cartilajul articular sunt înlocuite treptat de țesut fibros ori osos, ducând la imobilizarea completă și rigidizarea structurilor articulare afectate.
• anchiloză — Diminuare accentuată sau pierdere completă a mobilității unei articulații, survenită în urma unei fuziuni osoase sau fibroase intracapsulare, cauzată de procese inflamatorii cronice (reumatism, artrită), infecții, traumatisme severe sau imobilizări prelungite la pat ori în aparat ghipsat.
• anchilozant — Care provoacă, favorizează sau însoțește o anchiloză; care determină rigidizarea progresivă și imobilizarea definitivă a articulațiilor prin fuziune fibroasă sau osoasă. Este utilizat în mod curent pentru a descrie forme severe de artrită cronică autoimună care afectează scheletul axial.
• apatitoză — Afecțiune patologică rară caracterizată prin depunerea anormală și acumularea excesivă de cristale de apatită (fosfat de calciu) în țesuturile moi ale organismului, în special la nivelul tendoanelor, articulațiilor sau mușchilor. Această tulburare metabolică structurală provoacă inflamații cronice dureroase și calcificări locale severe, limitând mobilitatea aparatului locomotor.
• aponevrozită — Afecțiune inflamatorie sau degenerativă dureroasă a unei aponevroze, provocată de solicitări mecanice excesive, microtraumatisme repetate ori tulburări posturale; sinonim cu aponeurositis. Se manifestă frecvent la nivelul tălpii ca aponevroză plantară (fasciită plantară), cauzând dureri acute la mers și rigiditate localizată.
• articular — Care aparține unei articulații sau se referă la aceasta; situat structural la nivelul zonei de unire dintre două ori mai multe oase. În sens clinic, descrie elemente anatomice, modificări patologice sau procese inflamatorii și degenerative localizate în capsulele, cartilajele ori ligamentele aparatului locomotor.
• artralgic — Care se referă la artralgie, privitor la durerile articulare; caracterizat prin senzații dureroase localizate la nivelul uneia sau mai multor articulații, fără modificări inflamatorii structurale vizibile la exterior. Termenul descrie manifestări clinice sau sindroame specifice ce apar ca simptome în afecțiuni reumatologice, infecțioase sau traumatice.
• artralgie — Durere localizată la nivelul uneia sau al mai multor articulații, având cauze diverse (traumatice, infecțioase, imunitare sau degenerative), care se manifestă fără modificări structurale inflamatorii vizibile în mod direct la exterior. În practica clinică, reprezintă un simptom fundamental ce necesită investigații paraclinice pentru diferențierea de o artrită propriu-zisă.
• artrocenteză — Procedură medicală invazivă constând în puncționarea unei cavități articulare cu ajutorul unui ac steril, realizată în scop diagnostic (pentru extragerea și analiza lichidului sinovial) sau terapeutic (pentru evacuarea unui revărsat lichidian ori injectarea de medicamente). Este o tehnică fundamentală în reumatologie și ortopedie pentru evaluarea rapidă a artritelor septice sau microcristaline.
• artrodinie — Senzație de durere localizată la nivelul unei articulații, care se manifestă fără prezența unor modificări structurale evidente, leziuni vizibile sau semne inflamatorii acute detectabile la examenul clinic obiectiv. Acest simptom este frecvent întâlnit în fazele incipiente ale afecțiunilor reumatice, în stările de oboseală cronică sau ca manifestare secundară în cadrul unor infecții virale sistemice.
• artrogen — Care își are originea în articulații, care este generat sau provocat de o afecțiune ori disfuncție a structurilor articulare. În sens larg, termenul descrie un simptom, o durere sau o tulburare de dinamică locomotorie ale cărei cauze primare rezidă exclusiv în elementele capsulei sinoviale, ale cartilajului sau ale ligamentelor stabilizatoare direct asociate îmbinării osoase.
• artrolit — Formațiune calcaroasă sau calcul mineralizat format prin acumularea și depunerea treptată de săruri de calciu în interiorul unei cavități articulare sau în structura capsulei sinoviale. Acest tip de concrețiune pietroasă, adesea secundară unor procese inflamatorii cronice sau tulburări metabolice locale, acționează ca un corp străin ce poate provoca iritații mecanice constante, hidartroză și reducerea progresivă a mobilității.
• artrologie — Ramură a anatomiei și a medicinei care se ocupă cu studiul structurii, funcțiilor, dezvoltării și patologiei articulațiilor din corpul uman și animal. Această disciplină analizează toate elementele de legătură dintre segmentele scheletice, inclusiv cartilajele, capsulele sinoviale, ligamentele și fluidele lubrifiante, oferind fundamentul teoretic pentru ortopedie, reumatologie și kinetoterapie.