#retinere

• aprehendare — Acțiunea de a aprehenda și rezultatul ei; proces cognitiv de percepere, sesizare sau înțelegere conceptuală a unei realități, idei sau teorii prin intermediul intelectului ori al intuiției. În psihologia experimentală, descrie prinderea mentală imediată a unui stimul, în timp ce în jargonul juridic internațional se referă la reținerea sau arestarea unei persoane suspecte.
• arest — Măsură privativă de libertate dispusă de o autoritate judiciară pe o perioadă determinată, constând în reținerea sau încarcerarea unei persoane suspectate ori condamnate pentru o infracțiune. În sens instituțional structural, desemnează locul special amenajat (penitenciar, cameră de reținere) unde sunt deținute aceste persoane, în timp ce în legislația modernă se regăsește sub diverse forme procedurale preventive (cum ar fi arestul preventiv sau arestul la domiciliu).
• aresta — A lipsi o persoană de libertate în mod legal, prin reținere sau încarcerare, pe baza unui mandat ori a unei ordonanțe emise de o autoritate judiciară competentă. În sens procedural structural, acțiunea marchează trecerea unui suspect din starea de libertate în regimul de detenție preventivă sau executare a unei pedepse, fiind guvernată de reguli stricte de drept penal menite să garanteze respectarea drepturilor fundamentale.
• arestație — Termen juridic arhaic utilizat în trecut în Țările Române pentru a desemna acțiunea de arestare, reținere sau punere sub pază a unei persoane; starea celui arestat. În documentele administrative, hrisoavele boierești și codurile de legi din secolul al XIX-lea (cum ar fi Condica Criminală), cuvântul definea măsura structurală de privare de libertate aplicată răufăcătorilor sau datornicilor de către zapcii ori poteră.
• arestui — A aresta, a reține sau a priva pe cineva de libertate în mod legal sau prin constrângere fizică; a pune sub pază un suspect sau un datornic. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o variantă verbală hibridă utilizată episodic în graiurile din vestul și nordul spațiului românesc, formată prin aplicarea sufixului de conjugare '-ui' pe rădăcina neologică a substantivului 'arest'.
• arestuire — Acțiunea de a arestui și rezultatul ei; reținere, arestare sau punere sub pază efectuatgă de autoritățile locale. În context procedural istoric, termenul reprezintă o formă de infinitiv lung substantivat utilizată rar în documentele juridice și administrative județene din secolele trecute pentru a consemna procesul de privare temporară de libertate a unui individ.
• arețariu — Variantă fonetică arhaică și de cancelarie pentru substantivul 'arețar'; slujbaș însărcinat cu reținerea infractorilor, supravegherea camerelor de arest sau evidența persoanelor luate în prinsoare. În structura lingvistică a documentelor juridice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, această formă păstrează desinența vocalică finală articulată '-iu', fiind utilizată de scribi în procesele-verbale de încarcerare sau în condicile criminale de epocă.
• autoservice — Atelier tehnic, stație specializată sau unitate de reparații auto dotată cu utilaje, rampe, calculatoare de diagnoză și scule specifice, destinate întreținerii, verificării periodice și remedierii defecțiunilor mecanice, electrice sau structurale ale autovehiculelor. În uzul colocvial modern, termenul desemnează un service auto autorizat unde șoferii își duc mașinile pentru asistență tehnică calificată.
• autosusținere — Acțiunea de a se autosusține și rezultatul ei; proces, stare sau capacitate autonomă a unui sistem ori individ de a-și asigura din resurse proprii condițiile de subzistență, stabilitate, funcționare și dezvoltare. Reprezintă un concept cheie în teoriile sustenabilității moderne, indicând atingerea unui prag de independență structurală totală în fața factorilor perturbatori externi.