#relativ

• absolutism — 1. Regim politic caracterizat prin concentrarea totală și nelimitată a puterii în mâinile unui singur suveran (monarh); autocrație. 2. În filozofia morală și etică (absolutism etic), doctrină sau poziție conform căreia standardele, valorile și normele morale sunt obiective, universale, eterne și imuabile, fiind aplicabile tuturor oamenilor din toate culturile și epocile istorice, în opoziție directă cu relativismul.
• absolutist — 1. Persoană care susține, promovează sau aplică principiile absolutismului politic ori etic. 2. Adjectiv care caracterizează un regim politic autocratic, o doctrină opusă relativismului sau o atitudine inflexibilă. În filozofia morală, adepții unei poziții absolutiste consideră că normele etice sunt obiective și universal valabile, respingând ideea că adevărul sau virtutea ar depinde de context, cultură ori utilitate socială.
• absolutizare — Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei; procesul intelectual, filozofic sau ideologic prin care un concept relativ, contingent ori dependent de context este transformat într-o valoare supremă, imuabilă și universal valabilă. În etică și epistemologie, absolutizarea reprezintă adesea o eroare metodologică prin care norme istorice sau preferințe culturale tranzitorii sunt ridicate la rangul de dogme intangibile, anulând flexibilitatea critică.
• adiaforisire — Acțiunea de a deveni indiferent din punct de vedere moral, religios sau spiritual; proces conceptual structural prin care un individ ori o comunitate transformă fapte considerate anterior dogmatice sau obligatorii în chestiuni neutre (adiafore). Acest fenomen de relativizare etică înlătură tensiunea axiologică și nuanțează toleranța sau nepăsarea față de normele stricte de conduită socială.
• adiaforisit — Care a devenit indiferent din punct de vedere moral sau spiritual; fapt, obicei sau individ trecut printr-un proces de adiaforisire, fiind considerat acum lipsit de implicații de merit etic sau vinovăție. În sens larg, descrie starea unui concept neutralizat structural, despoiat de încărcătura sa dogmatică anterioară și privit cu detașare obiectivă.
• afin — 1. Arbust scund, peren și foarte ramificat din familia Ericaceae, cu frunze oval-alungite, flori verzui-roșiatice și fructe comestibile de culoare negru-albăstruie (Vaccinium myrtillus), specific zonelor muntoase. 2. Persoană aflată într-un raport juridic de afinitate, reprezentând o rudă prin alianță (soțul sau rudele soțului în raport cu celălalt soț). 3. În sens adjectival și filosofic, termenul descrie un element asemănător, compatibil sau strâns înrudit în spirit ori structură cu un alt obiect sau fenomen.
• Aichelburg — Numele de familie al fizicianului teoretician austriac Peter C. Aichelburg (n. 1941), faimos în fizica matematică și relativitatea generală pentru dezvoltarea metricii Aichelburg-Sexl (1971). Această soluție structurală unică a ecuațiilor lui Einstein descrie câmpul gravitațional al unei mase punctuale care se deplasează cu viteza luminii, reprezentând un model fundamental în studiul undelor gravitaționale de șoc și al coliziunilor de particule la energii înalte.
• amoralism — Doctrină sau atitudine filozofică bazată pe negarea valorilor și normelor morale absolute, susținând că acțiunile umane sau criteriile de cunoaștere trebuie evaluate complet independent de concepte precum virtutea sau păcatul. Acest curent este adesea corelat cu nihilismul etic, relativismul radical sau cu interpretările filozofiei lui Friedrich Nietzsche.
• ampelideu — Formă rară de singular utilizată istoric ca adjectiv pentru a descrie un taxon, un caracter anatomic sau o plantă care aparține ori este înrudită structural cu familia ampelidaceelor sau ampelideelor (vița-de-vie). În vechile lucrări agronomice, termenul putea desemna și un individ dintr-o plantație sălbatică sau o liană cățărătoare cu trăsături morfologice similare.
• anulabil — Care poate fi anulat; act juridic sau contract afectat de un viciu de consimțământ ori de o nerespectare a unei norme legale de ordine privată, care rămâne valabil și își produce efectele până în momentul în care o instanță de judecată pronunță anularea sa (nulitatea relativă).
• anulabilitate — Starea sau însușirea unui act juridic de a fi anulabil; caracterul unei convenții care, din cauza unor vicii de formă ori de fond ce lezează interese private, este pasibilă de a fi declarată nulă de către o instanță judecătorească, la cererea persoanei interesate.
• aparținător — Persoană care însoțește un bolnav internat într-o unitate medicală sau care este ruda de drept ori tutorele legal al acestuia, având responsabilitatea civilă de a fi informată despre starea sa de sănătate; în sens larg, care aparține de ceva, care ține de o anumită structură ori proprietate.
• ascendent — Care urcă, se ridică sau se dezvoltă în sus; evolutiv, crescător. Ca substantiv masculin, reprezintă o rudă în linie dreaptă dintr-o generație anterioară (părinte, bunic, străbunic); în astronomie și astrologie, reprezintă punctul eclipticii care se ridică deasupra orizontului răsăritean în momentul exact al unui eveniment sau al nașterii cuiva. În sens figurat, denotă o influență morală dominantă, o autoritate sau o superioritate exercitată asupra cuiva.
• astrofizică — Ramură a astronomiei și a fizicii moderne care studiază proprietățile fizice, compoziția chimică, structura, dinamica și evoluția corpurilor cerești (stele, planete, galaxii, nebuloase) precum și a mediului interstelar sau intergalactic. Această disciplină apelează la legile termodinamicii, mecanicii cuantice, relativității și electromagnetismului pentru a explica fenomene cosmice complexe, de la procesele de fuziune nucleară stelară până la radiația cosmică de fond.