#reflexe

• abdomen — Regiune anatomică majoră situată între torace și pelvis, delimitată superior de diafragmă și inferior de planul strâmtorii superioare a bazinului. Conține principalele organe ale sistemului digestiv și urinar. În semiologia psihiatrică și neurologică, examenul clinic al abdomenului este crucial pentru identificarea corelațiilor somatopsihice, cum ar fi hipocondria (delirul somatic axat pe organele abdominale), manifestările digestive ale anxietății severe sau reflexele cutanate abdominale modificate în sindroamele piramidale.
• abdominal — Care aparține abdomenului, privitor la abdomen sau localizat în această regiune anatomică. În semiologia psihiatrică, adjectivul califică o gamă largă de manifestări clinice disfuncționale, cum ar fi 'aura abdominală' (senzație epigastrică bizară ce precede o criză de epilepsie de lob temporal) sau 'migrena abdominală' (manifestare periodică idiopatică, corelată uneori cu labilitatea psihică la copii). De asemenea, descrie localizarea somatizărilor în tulburările anxios-depresive.
• abduce — A efectua o mișcare de abducție, constând în îndepărtarea unui membru, a unui segment de membru sau a globului ocular de axul median al corpului sau de un ax de referință. În semiologia neurologică și psihiatrică, capacitatea pacientului de a abduce anumite segmente musculare este testată activ pentru evaluarea integrității nervilor motori periferici, a scoarței cerebrale frontale sau pentru identificarea semnelor de rezistență musculară de tip catatonic sau opoziționist (negativism).
• abducție — Mișcarea prin care un membru, un segment de membru sau globul ocular este îndepărtat de axul median al corpului sau de o linie de referință. În semiologia neurologică, testarea abducției (cum ar fi cea oculară, realizată de nervul cranial VI) este esențială pentru localizarea leziunilor de trunchi cerebral. În psihiatria clinică, rezistența la abducția pasivă a membrelor este analizată ca marker pentru flexibilitatea ceroasă sau catalepsia din sindroamele catatonice.
• abdus — Formă adjectivală provenită din participiul trecut al verbului 'a abduce', care descrie un membru, un segment de membru sau un organ (cum ar fi globul ocular) menținut sau deplasat într-o poziție de abducție (îndepărtat de axul median al corpului). În semiologia neuropsihiatrică, poziția de braț sau deget abdus este evaluată clinic pentru identificarea spasticității, a contracturilor musculare antalgice sau a posturilor bizare fixe (catalepsie) întâlnite în sindroamele catatonice severe.
• Abendroth — Eponim medical derivat din onomastica germană, utilizat istoric în neuro-semiologie și în descrierea anomaliilor de dinamică motorie (reflexul sau semnul Abendroth). În vechile tratate de neurologie clinică, termenul identifica o modificare particulară a reflexelor osteotendinoase sau o formă de contractură musculară intermitentă observată la pacienții cu neurosifilis sau stări avansate de catatonie. Acest semn era evaluat în contextul diagnosticului diferențial al rigidității de decerebrare și al manifestărilor psihotice cu substrat organic cerebral.
• abia-abia — Formă compusă prin reduplicarea adverbială a termenului 'abia', utilizată pentru a exprima o limită extremă, un efort suprem sau o realizare la limita absolută a posibilităților fizice ori cognitive. În fișele clinice și rapoartele de recuperare medicală, este folosit ca un calificativ descriptiv informal sau semiclinic pentru a sublinia că o funcție biologică, un reflex sau o mișcare voluntară se manifestă într-un grad infim, aproape imperceptibil (de exemplu, un pacient extenuat care abia-abia mai respiră).
• abil — Calitate a unui individ de a demonstra dexteritate motorie, coordonare fină și rapiditate în execuția unor sarcini fizice sau cognitive complexe. În semiologia neurologică și medicina muncii, termenul evaluează integritatea căilor piramidale și extrapiramidale; un pacient 'abil' prezintă reflexe intacte, praxie păstrată (capacitatea de a executa mișcări intenționate coordonate) și absența tremorului intențional sau a ataxiei.
• acromiotonie — Condiție fiziopatologică caracterizată printr-o stare de hipertonie musculară accentuată, rigiditate sau contractură musculară persistentă localizată strict la nivelul extremităților corpului (mâini și picioare). Acest fenomen neuromuscular complex reflectă o perturbare structurală a reflexelor miotatice, fiind întâlnit de obicei în cadrul unor afecțiuni piramidale sau extrapiramidale, leziuni ale trunchiului cerebral ori tulburări neuro-motorii centrale.
• alămîiu — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămiu; care are culoarea alamei, fiind de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Este utilizat în textele literare, tehnice sau academice mai vechi pentru a descrie nuanța caldă a unor obiecte din metal patinat ori lumina specifică a apusului.
• alămiu — Care are culoarea alamei; de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Termenul este utilizat frecvent în descrierile literare sau tehnice pentru a evoca nuanța caldă, ușor patinată, a unor obiecte metalice, a frunzelor de toamnă sau a luminii crepusculare.
• alb-argintiu — Care îmbină sau asociază culoarea albă cu reflexe metalice strălucitoare specifice argintului; de un alb luminos, sclipitor sau uşor cenuşiu-metalizat. Termenul este utilizat frecvent în descrierile peisajelor de iarnă, ale blănurilor unor animale, ale elementelor astronomice sau în designul industrial modern pentru a evoca o eleganță curată și tehnologică.
• areflexie — Absență totală a reflexelor involuntare (osteotendinoase sau cutanate) în urma stimulării mecanice ori electrice specifice; stare patologică structurală ce indică o întrerupere a arcului reflex la nivelul sistemului nervos central sau periferic, întâlnită frecvent în neuropatii severe, comă sau șoc spinal.
• argintiu — Care are culoarea, aspectul, strălucirea sau reflexele metalice specifice argintului; alb-cenușiu strălucitor. În sens cromatic și fizic, descrie o nuanță caracterizată printr-un coeficient ridicat de reflexie a luminii, utilizată des pentru a defini aspectul unor specii biologice (ex. pești, frunze), finisaje industriale, vopsele metalizate sau elemente de design decorativ.
• argintos — Care conține argint, are reflexe asemănătoare cu ale argintului sau prezintă o sclipire albă-metalică strălucitoare; se referă în special la minereuri, roci sedimentare bogate în mică ori straturi geologice lucioase. În sens estetic și literar, descrie o nuanță curată de gri-argintiu, sidefată, asociată adesea cu lumina selenară reflectată pe suprafața apelor ori cu firele de păr cărunte.
• astralită — Un neologism tehnic rar utilizat pentru a descrie o varietate microstructurală de rocă metamorfică sau mineral silicat cu incluziuni cristaline fine, care reflectă lumina într-un mod sclipitor ce amintește de praful stelar ori de bolta nocturnă. În studiile petrografice de nișă, termenul indică proprietatea texturală a unor roci ornamentale de a prezenta reflexe pseudosiderale intense sub acțiunea luminii polarizate.
• auriu — Care are culoarea, strălucirea sau reflexele calde ale aurului pur; galben-strălucitor cu nuanțe prețioase. În sens figurat, termenul descrie o perioadă de prosperitate maximă, un moment ideal, o lumină caldă de apus sau elemente de o valoare estetică și spirituală deosebită, sugerând bogăție, perfecțiune, noblețe și o armonie vizuală rar întâlnită.
• aurolit — Termen științific sau comercial rar folosit pentru a descrie un tip de rocă, agregat mineral sau sticlă cristalină naturală extrasă istoric, care conține incluziuni microscopice de aur sau compuși piritoși ce îi conferă o strălucire aurie internă intensă. În sens arheologic, cuvântul se poate referi la artefacte din piatră șlefuită poleite cu foiță de aur sau folosite în ritualuri solare datorită proprietăților lor reflectorizante.
• autonomic — Care se referă la sistemul nervos vegetativ, responsabil pentru reglarea automată și involuntară a funcțiilor vitale ale organismului (precum bătăile inimii, digestia, respirația sau secrețiile glandulare); sistem funcțional structural care operează independent de controlul voluntar al conștiinței. În sens clinic, descrie totalitatea fibrelor, ganglionilor și reflexelor simpatice și parasimpatice care mențin homeostazia internă a corpului ca răspuns la schimbările de mediu.