#rebel

• Abesalom — Nume propriu masculin de origine ebraică (Avșalom, semnificând 'tatăl păcii'), purtat de al treilea fiu al regelui David, renumit pentru frumusețea sa fizică excepțională, părul său extrem de lung și sfârșitul său tragic (prins cu părul în ramurile unui stejar în timpul unei revolte împotriva tatălui său). În semiologia psihanalitică timpurie și în psihopatologia metaforică, numele a fost utilizat ocazional pentru a descrie conflictele parentale nerezolvate, mândria narcisică distructivă sau complexul de rebeliune violentă împotriva autorității paterne.
• Absalom — Personaj biblic din Vechiul Testament, al treilea fiu al regelui David, faimos pentru frumusețea sa deosebită, părul său lung și des, dar și pentru revolta sângeroasă pe care a condus-o împotriva tatălui său, sfârșind tragic când părul i s-a încurcat în crengile unui stejar; (figurat) fiu rebel sau nesupus.
• Absolom — Variantă ortografică și fonetică pe larg răspândită în vechile manuscrise românești pentru numele biblic Absalom, al treilea fiu al regelui David, cunoscut pentru frumusețea sa remarcabilă și pentru revolta sângeroasă declanșată împotriva propriului tată. În filozofia morală, teologie și hermeneutică, numele său constituie un arhetip conceptual absolut pentru mândria nemăsurată (hubris), trădarea filială, nesăbuința tinereții și consecințele tragice ale uzurpării autorității legitime.
• aiduc — Variantă fonetică regională sau arhaică (întâlnită în unele graiuri periferice sau în transcrierile timpurii ale textelor folclorice) pentru cuvântul haiduc; răzvrătit înarmat care părăsea comunitatea și se refugia în păduri pentru a lupta împotriva asupririi boierești sau străine, devenind un simbol al libertății rurale.
• anarchist — Variantă grafică neologică sau etimologică pentru cuvântul anarhist; persoană, militant sau filozof care aderă la principiile anarchismului și luptă pentru desființarea autorității statale. Ca adjectiv, descrie o mișcare, o publicație, o idee sau o manifestare socială care aparține acestei doctrine, fiind fundamentată pe libertate absolută, autogestiune, antibirocrație și eliminarea ierarhiilor opresive.
• anarhist — Persoană, militant sau teoretician care aderă la principiile anarhismului, militând activ pentru desființarea statului, a instituțiilor guvernamentale coercitive și a oricărei forme de ierarhie socială sau politică forțate. Ca adjectiv, descrie o mișcare, o publicație, o idee, o doctrină sau o manifestare socială fundamentată pe ideea de libertate individuală absolută, cooperare voluntară, autogestiune economică și refuz al structurilor birocratice.
• antebelic — Care a existat, s-a petrecut sau aparține perioadei de dinaintea izbucnirii unui război. În spațiul cultural și istoric românesc, termenul face referire cel mai frecvent la epoca premergătoare Primului Război Mondial sau, în anumite contexte internaționale, la perioada anterioară celui de-al Doilea Război Mondial, descriind structuri sociale, arhitectură sau realități politice specifice acelor vremuri.
• anticlasicist — Care se opune clasicismului, normelor sale rigide, simetriei, echilibrului formal sau regulilor academice consacrate de compoziție; scriitor, artist ori critic de avangardă care militează pentru libertatea de expresie, subiectivitate și spargerea tiparelor tradiționale. Ca adjectiv, descrie un curent, un manifest, un stil sau o operă de artă (adesea romantică, realistă sau modernistă) caracterizată prin refuzul canoanelor clasice.
• anticonformism — Atitudine, conduită sau curent de gândire caracterizat prin refuzul deliberat de a se supune normelor, prejudecăților, obiceiurilor sau convențiilor sociale stabilite de majoritate; independență spirituală manifestată prin originalitate și opoziție față de spiritul de turmă. În sociologie și artă, reprezintă o formă de exprimare a individualității care contestă tradițiile rigide ori regulile academice.
• anticonformist — Persoană sau militant care refuză în mod deliberat să se conformeze normelor, regulilor, prejudecăților sau convențiilor sociale stabilite de majoritate; spirit liber care își exprimă identitatea prin originalitate și independență. Ca adjectiv, descrie atitudinile, comportamentele, curentele artistice sau scrierile care contestă tradițiile rigide și conformismul social.
• anticonformistă — Femeie sau militantă care refuză regulile sociale rigide, prejudecățile sau convențiile impuse de majoritate, manifestându-și libertatea prin originalitate. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin pentru anticonformist, descriind o atitudine, o creație artistică, o mișcare culturală sau o poziție civică feminină îndreptată împotriva conformismului.
• anticritic — Care se opune criticii literare sau artistice, respingând verdictele, metodele sau autoritatea acesteia; persoană, autor sau creator care combate evaluările criticilor oficiali. Ca adjectiv, descrie un eseu, un pamflet ori o poziție estetică menită să demonteze judecățile de valoare emise de comentatorii academici.
• anticriticism — Curent doctrinar sau manifestare teoretică identică cu anticritica; ansamblu de argumente, eseuri sau poziții filosofice prin care scriitorii și artiștii contestă validitatea, autoritatea și metodele hermeneutice ale criticii academice instituționalizate. Acest neologism, preluat din spațiul cultural anglo-saxon, teoretizează independența actului creator în fața analizelor restrictive.
• antișerif — Personaj, lider sau entitate dintr-un text literar, cinematografic ori dintr-un context social care se opune autorității oficiale, legii sau figurii tradiționale a șerifului. Adesea folosit în analize culturale ale genului western sau în descrieri sociologice, termenul desemnează o figură rebelă, un anti-erou sau un conducător neconvențional care își impune propriile reguli în contrast cu ordinea legală instituită.
• Aristonicos — Nume propriu antic purtat de personalități elene, cel mai celebru fiind Aristonicos din Pergam (cunoscut și sub numele regal de Eumenes al III-lea), un pretendent la tronul Pergamului care a condus o revoltă populară majoră împotriva Republicii Romane între 133 și 129 î.Hr., proclamând crearea unui stat ideal al egalității numit 'Cetatea Soarelui' (Heliopolis) unde sclavii și săracii erau eliberați.
• asinergie — Tulburare neurologică gravă caracterizată prin pierderea capacității de a asocia, coordona și rândui în mod armonios mișcările elementare ce alcătuiesc o acțiune motorie complexă. Acest fenomen patologic structural apare cel mai des în urma unor leziuni de precizie ale cerebelului, determinând pacientul să execute mișcările sacadat, fragmentat, descompus și fără precizia musculară necesară mersului sau gesturilor zilnice.
• astazie — Simptom neurologic sau psihic manifestat prin incapacitatea totală ori dificultatea severă de a menține poziția verticală a corpului (stațiunea în picioare), fără ca pacientul să prezinte o paralizie musculară propriu-zisă; este cauzată de leziuni la nivelul cerebelului, al lobului frontal ori de tulburări de conversie psihogene, apărând adesea în corelație structurală cu abazia (imposibilitatea de a merge), formând sindromul clinic numit astazo-abazie.
• ataxie — Tulburare neurologică manifestată prin lipsa de coordonare a mișcărilor musculare voluntare, fără ca forța musculară propriu-zisă să fie diminuată; incapacitatea de a controla direcția, precizia și ritmul acțiunilor motorii fine sau grosiere. În sens clinic, este un simptom sau un sindrom cauzat de lețiuni localizate la nivelul cerebelului, măduvei spinării sau al căilor senzoriale profunde, afectând echilibrul, mersul și vorbirea.