#psihic

• ab intestato — Formă juridică și medico-legală completă pentru 'ab intestat', însemnând 'provenind de la o persoană care a decedat fără testament'. În expertizele psihiatrice post-mortem, termenul este central în analiza capacității de exercițiu și a discernământului persoanelor cu boli neurodegenerative (cum ar fi demența vasculară sau Alzheimer) pentru a valida distribuirea legală a bunurilor.
• Abas — Rege legendar al Argosului în mitologia greacă, bunicul lui Perseu, cunoscut pentru scutul său sacru înzestrat cu puteri magice ce puteau paraliza inamicii. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie, figura lui Abas și linia sa dinastică sunt analizate în legătură cu arhetipurile fricii somatizate, unde privirea sau scutul mitic servesc ca metafore pentru mecanismele psihice de apărare ce induc blocaje motorii sau crize de conversie isterică.
• abdica — În context medico-legal și psihopatologic, termenul descrie actul voluntar sau forțat prin care o persoană renunță la prerogative, drepturi sau funcții din cauza unei incapacități psihice, a unei alienări mentale sau a degradării cognitive severe (precum demența senilă). De asemenea, în psihologia clasică, verbul definește renunțarea patologică a eului la exercitarea controlului conștient asupra impulsurilor, pulsiunilor sau voinței (abdicarea voinței sau abulia).
• abdicație — Formă substantivală livrescă utilizată în trecut ca sinonim pentru 'abdicare', desemnând rezultatul sau documentul oficial ce atestă renunțarea la autoritate. În semiologia psihiatrică și evaluările de medicină legală, termenul punea accentul pe actul formal de renunțare comportamentală generat de o labilitate emoțională severă, o presiune psihologică exterioară (șantaj, coerciție) sau un deficit cognitiv invalidant.
• abulire — Acțiunea ipotetică sau procesul progresiv de a deveni abulic, reprezentând instalarea treptată a lipsei de voință și pierderea capacității executive sub influența unor factori traumatici, toxici ori de mediu. Deși termenul nu este consacrat în dicționarele medicale tradiționale (unde se preferă formele descriptive), el apare sporadic în eseistica psihologică contemporană sau în analizele socio-culturale pentru a defini fenomenul de alienare și robotizare a individului modern.
• abulit — Stare tranzitorie sau cronică a unui individ care a fost adus în stadiul de totală neputință volițională, fiind complet lipsit de inițiativă, energie sau putere de decizie în urma unui șoc emoțional, a unei traume severe sau a unei epuizări extreme. Ca participiu, provine dintr-o formă verbală rară sau ipotetică utilizată în cercurile academice restrânse pentru a descrie rezultatul direct al unui proces distructiv de alienare psihică, în care personalitatea este golită de resorturile sale dinamice interne.
• agitație — Stare de neliniște, tulburare profundă sau mișcare continuă și dezordonată, manifestată la nivel individual, colectiv ori material. În plan psihologic, reprezintă o surescitare motorie și mentală; în context social-politic, desemnează o activitate intensă de propagandă sau proteste publice; în fizică, se referă la mișcarea haotică a particulelor dintr-un corp sub influența temperaturii (agitație termică).
• alcoolomanie — Tendință patologică, irezistibilă și obsesivă de a consuma băuturi alcoolice; termen utilizat în sin some contexte clinice ca sinonim pentru alcoolismul cronic sau dipsomanie. Această afecțiune subliniază componenta compulsivă și de tip maniacal a dependenței psihice, în care individul își orientează întreaga activitate zilnică spre obținerea și consumul de etanol.
• alienată — Persoană de sex feminin care suferă de o afecțiune psihică gravă, manifestată prin pierderea discernământului și a contactului cu realitatea înconjurătoare; (adjectival) care este înstrăinată din punct de vedere social, cultural sau afectiv, trăind într-o izolare profundă față de grup sau de sine. În sens strict juridic, se referă la o proprietate, o cotă-parte sau o masă patrimonială de gen feminin care a făcut obiectul unui transfer legal de proprietate prin vânzare, donație sau cesiune.
• alopsihic — Care se referă la percepția lumii exterioare, a mediului înconjurător sau a celorlalte persoane, independent de propria individualitate sau de conștiința de sine (autopsihic). În psihiatria clinică structurală, definește starea sau capacitatea de orientare spațio-temporală corectă în raport cu obiectele și evenimentele externe, iar perturbarea sa (dezorientarea alopsihică) este un indicator major în tulburările de conștiință sau psihozele acute.
• alopsihoză — Formă de psihoză sau tulburare mentală severă caracterizată prin alterarea profundă a percepției realității externe și a lumii înconjurătoare; afecțiune în care delirul și halucinațiile sunt proiectate exclusiv asupra obiectelor, evenimentelor sau persoanelor din exterior, în timp ce conștiința propriei identități fizice și corporale (autopsihice) rămâne relativ intactă. Acest fenomen clinic structural perturbă grav comportamentul social și capacitatea de integrare adaptivă a pacientului.
• alucinată — Forma de feminin singular a adjectivului arhaic 'alucinat'; descrie o persoană de gen feminin sau o entitate gramaticală feminină aflată sub influența unei halucinații sau a unei stări de delir.
• antropopsihologie — Ramură interdisciplinară a psihologiei și antropologiei culturale care se ocupă cu studiul trăsăturilor, structurilor și manifestărilor psihice specifice omului în strânsă corelație cu evoluția sa biologică, mediul cultural și contextul social. Această știință analizează modul în care mentalitatea colectivă, comportamentul și conștiința umană sunt modelate structural de tradițiile și instituțiile societății.
• autonegare — Acțiunea de a se autonega și rezultatul ei; proces structural sau psihic prin care un subiect, un principiu ori un sistem își neagă propria valabilitate, identitate sau substanță. În teoriile filozofice moderne, reprezintă un moment crucial al dezvoltării ideilor, unde contradicția internă devine motorul evoluției, în timp ce în plan clinic este asociată cu auto-sabotajul emoțional sever.