#proteine

• ab initio — Expresie latină care înseamnă 'de la început' sau 'de la punctul zero'. În biochimie și farmacologie computațională, se referă la calcule sau simulări bazate strict pe legile fizicii cuantice, fără a folosi date empirice preexistente (ex. plierea proteinelor ab initio). În medicina legală, descrie un act, o expunere toxică sau o condiție patologică considerată nulă sau prezentă încă din momentul inițial.
• acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
• activină — Complex proteic celular și hormon peptidic din superfamilia factorului de creștere transformator beta (TGF-beta), cu rol structural în reglarea ciclului menstrual, proliferarea celulară, apoptoză, diferențierea țesuturilor și secreția de hormon foliculostimulant (FSH) de către glanda hipofiză. Acest agent biochimic coordonează rețele complexe de semnalizare intercelulară în organismele mamiferelor.
• alanină — Un aminoacid neesențial, structural alifatic, cu formula chimică CH3-CH(NH2)-COOH, ce intră în compoziția majorității proteinelor din organismele vii; joacă un rol fundamental în metabolismul glucozei prin ciclul glucoză-alanină, permițând mușchilor să transforme aminoacizii în energie și să transporte azotul rezidual către ficat pentru a fi eliminat sub formă de uree. Acest compus organic participă activ la sinteza proteinelor, sprijinirea sistemului imunitar și reglarea nivelului de zahăr din sânge.
• albumino — Prefixoid sau element prim de compunere savantă utilizat în terminologia științifică internațională pentru a indica legătura structurală, prezența sau derivarea dintr-o albumină ori proteină macromoleculară solubilă.
• albuminocolie — Condiție patologică rară caracterizată prin prezența sau excreția de albumină în secreția biliară; stare disfuncțională la nivelul căilor biliare sau al parenchimului hepatic ce determină modificarea compoziției biochimice a bilei prin infiltrarea unor fracțiuni proteice macromoleculare.
• albuminone — Denumire atribuită în vechea literatură biochimică unor produși intermediari de natură proteică, similari peptonelor, rezultați în fazele inițiale ale hidrolizei sau digestiei enzimatice a albuminelor.
• albuminoreacție — Test clinic sau biochimic de laborator utilizat pentru detectarea calitativă sau cantitativă a prezenței albuminelor ori a altor fracțiuni proteice macromoleculare într-un fluid biologic (cum ar fi urina, serul sau lichidul cefalorahidian) prin inducerea unei reacții specifice de precipitare, turbiditate ori colorare.
• albuminuric — Care se referă la albuminurie sau este caracterizat prin prezența albuminei în urină; persoană care suferă de o eliminare patologică de proteine prin tractul urinar. Ca adjectiv, descrie manifestările clinice, mostrele biologice sau tratamentele asociate cu această disfuncție renală.
• albuminurie — Condiție patologică manifestată prin prezența sau excreția anormală de albumină în urină, fiind un indicator clinic major al afectării sau creșterii permeabilității membranei filtrante a rinichilor (sindrom nefrotic, nefropatie diabetică ori hipertensivă).
• albumozurie — Condiție patologică manifestată prin prezența sau excreția de albumoze (proteoze) în urină; termen utilizat în vechea nomenclatură clinică pentru a descrie o formă particulară de proteinurie, asociată istoric cu afecțiuni precum mielomul multiplu (cunoscută ca albumozuria Bence-Jones) sau cu infecții severe.
• albuș — Substanță organică fluidă, vâscoasă, transparentă și bogată în proteine (în special ovalbumină), care înconjoară gălbenușul unui ou de pasăre sau de reptilă. Prin tratare termică ori batere mecanică, aceasta devine opacă, albă și solidă, având un rol biologic esențial în protejarea și hrănirea embrionului, precum și o utilizare structurală majoră în arta culinară și cofetărie.
• amidă — Compus organic derivat funcțional dintr-un acid carboxilic în care gruparea hidroxil (-OH) a fost înlocuită cu o grupare amino (-NH2, -NHR sau -NR2), având formula structurală generală R-CO-NR2. Amidele sunt fundamentale în natură și industrie, formând legăturile peptidice ce unesc aminoacizii în proteine și polimerii sintetici de tip nylon, caracterizându-se printr-o stabilitate chimică ridicată datorită conjugării electronilor de la atomul de azot cu gruparea carbonil.
• aminoacid — Compus organic cu funcțiune mixtă, care conține în molecula sa una sau mai multe grupări amino (-NH2) și grupări carboxil (-COOH). Acești compuși structurali sunt unitățile fundamentale din care sunt alcătuite proteinele, fiind clasificați în esențiali (care nu pot fi sintetizați de organism și trebuie aduși prin alimentație) și neesențiali, jucând un rol crucial în metabolismul celular, sinteza enzimatică și transmiterea impulsurilor nervoase.
• aminopeptidază — Enzimă din clasa exopeptidaselor care catalizează hidroliza specifică a legăturilor peptidice de la capătul N-terminal liber al unui lanț polipeptidic, eliberând succesiv aminoacizii terminali. Acest biocatalizator joacă un rol structural esențial în fazele finale ale digestiei proteinelor la nivelul mucoasei intestinale, precum și în procesele de degradare și reciclare proteică intracelulară.
• anabolism — Fază fundamentală a metabolismului, caracterizată prin totalitatea proceselor biochimice de asimilare și biosinteză prin care organismul transformă substanțele nutritive simple, provenite din mediu, în compuși macromoleculari complecși (proteine, acizi nucleici, glicogen și țesuturi). Acest fenomen structural celular necesită un consum direct de energie chimică, furnizată de descompunerea moleculelor de ATP.
• Anfinsen — Nume de familie de origine scandinavă, celebru în comunitatea științifică mondială datorită biochimistului Christian B. Anfinsen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1972. În sens academic, numele este strâns legat de un postulat molecular structural (Dogma lui Anfinsen) care demonstrează că structura tridimensională nativă a unei proteine este determinată exclusiv de succesiunea sa liniară de aminoacizi.
• ARN — Acronim pentru Acidul Ribonucleic; macromoleculă biologică esențială formată dintr-un lanț polinucleotidic simplu (compus din riboză, grupări fosfat și bazele azotate adenină, guanină, citozină și uracil). Acesta joacă un rol fundamental în celule prin transcrierea și translația informației genetice din ADN, servind drept matriță directă pentru sinteza proteinelor și acționând ca genom funcțional la certain virusuri (ribovirusuri).
• asparagină — Aminoacid neesențial, fiind primul izolat structural din surse naturale (suc de sparanghel în 1806); joacă un rol crucial în biosinteza proteinelor umane, în metabolismul sistemului nervos central ca precursor de neurotransmițători și în eliminarea amoniacului toxic din organism prin transformarea în uree; de asemenea, este un compus structural cheie în metabolismul azotat al multor plante superioare.
• aspartic — Care conține aspartat sau care se referă la un aminoacid dicarboxilic neesențial; utilizat aproape exclusiv în sintagma 'acid aspartic', un constituent fundamental al proteinelor umane și animale care joacă un rol esențial în ciclul ureei, în sinteza altor aminoacizi și în buna funcționare a sistemului metabolic și nervos.