#polei

• acropolă — Zonă fortificată, cetate sau parte înaltă, întărită din punct de vedere structural, situată în centrul marilor orașe din Grecia antică (polisuri). Această incintă fortificată, amplasată de obicei pe o colină sau o proeminență stâncoasă abruptă, adăpostea principalele temple dedicate zeilor protectori, tezaurul public și palatele conducătorilor, servind totodată drept refugiu strategic ultim pentru populație în caz de asediu sau război.
• aluneca — A se deplasa lin, continuu și cu ușurință pe o suprafață netedă, lucioasă sau umedă, fără a întâmpina rezistență; a-și pierde echilibrul sau stabilitatea pe o astfel de suprafață, făcând o mișcare involuntară; (fig.) a trece pe nesimțite dintr-o stare în alta sau a devia de la un subiect.
• arghisire — Acțiunea de a arghisi și rezultatul ei; proces tehnologic, chimic ori mecanic tradițional prin care se realizează argintarea sau acoperirea unei suprafețe cu un strat protector ori decorativ de argint. În contextul economiei meșteșugărești din secolele trecute, termenul reprezintă o formă de infinitiv lung substantivat întâlnită în inventarele de ateliere pentru a consemna finisarea metalelor.
• arginta — A acoperi suprafața unui obiect confecționat dintr-un metal comun (precum cupru, alamă sau oțel) ori din sticlă cu un strat subțire și protector de argint metalic, utilizând metode galvanice, chimice sau prin evaporare termică; prin extensie și în sens figurat, a conferi reflexe albe-strălucitoare, sidefate sau selenare unui element din natură, precum firelor de păr sau apelor înnorate.
• arginteală — Termen regional sau arhaic utilizat în trecut pentru a desemna acțiunea de a arginta (placa sau acoperi cu un strat de argint) și rezultatul ei; de asemenea, poate indica substanța, amestecul chimic ori soluția lichidă folosită de meșterii giuvaergii sau argintari pentru a imprima o strălucire argintie metalelor comune. În sens figurat popular, cuvântul descrie poleiala, sclipirea curată a zăpezii sau reflexia lunii pe suprafața apei.
• argintire — Acțiunea de a arginti și rezultatul ei; proces tehnologic, mecanic sau chimic prin care se realizează acoperirea unui obiect cu un strat fin de argint; argintare. În sens meșteșugăresc și industrial, reprezintă o formă de infinitiv lung substantivat utilizată pentru a consemna poleirea suprafețelor cu scop decorativ, reflectorizant sau reflectorizant în industria de oglinzi ori piese de precizie.
• argintuire — Variantă regională, populară sau învechită pentru acțiunea de a arginta și rezultatul ei; procesul empiric de acoperire a unui obiect (podoabe, paftale, nasturi dintr-un metal comun) cu un strat fin de argint; argintare. În contextul lingvistic structural al documentelor meșteșugărești și casnice vechi, funcționează ca un infinitiv lung substantivat utilizat de artizanii rurali pentru a descrie tehnica tradițională de înfrumusețare a metalelor.
• aureală — Variantă populară și regională rară pentru substantivul 'aură' sau 'aurire', desemnând o emanație luminoasă fină, un halou strălucitor ori un strat subțire de poleială aplicat pe un obiect de cult. Termenul este utilizat pentru a descrie reflexia caldă, de chihlimbar, ce înconjoară o figură sacră sau un element de decor medieval.
• aurire — Acțiunea de a acoperi suprafața unui obiect din metal comun, lemn, ghips sau sticlă cu un strat fin de aur, prin metode electrochimice (galvanoplastie) sau prin aplicarea manuală a foițelor de aur (poleire); operațiune tehnologică sau artistică realizată pentru a spori valoarea estetică, rezistența la coroziune ori strălucirea piesei respective.