#nuclear

• actinid — Element chimic metalic și radioactiv aparținând seriei actinidelor (sau actinoide), un grup structural stabilizat format din 15 elemente grele situate în tabelul periodic de la actiniu (număr atomic 89) până la lawrenciu (număr atomic 103). Toate aceste elemente fac parte din blocul 'f' (seria 5f) al metalelor tranziționale, fiind caracterizate prin instabilitate nucleară mare, densitate ridicată și proprietăți electrochimice strâns corelate cu cele ale actiniului.
• actinide — Formă de plural pentru substantivul 'actinid'; grup structural omogen din tabelul periodic format din 15 elemente chimice metalice și radioactive, cu numere atomice cuprinse între 89 (actiniu) și 103 (lawrenciu). Situate în blocul 'f' al elementelor tranziționale din perioada a 7-a, acestea prezintă proprietăți chimice similare datorită completării progresive a substratului electronic 5f, fiind recunoscute pentru densitatea lor ridicată, instabilitatea nucleară mare și capacitatea de a suferi fisiune.
• actinium — Forma originală neologică, grafia latină și denumirea internațională oficială în limba engleză pentru elementul chimic 'actiniu' (simbol Ac, număr atomic 89). Acest termen structural definește metalul radioactiv greu din blocul 'f' al tabelului periodic, utilizat în literatura științifică mondială și în standardele IUPAC pentru a descrie proprietățile izotopilor implicați în procesele de fisiune nucleară sau în cercetările medicale oncologice avansate.
• actinogeneză — Proces fizic, natural sau artificial, prin care sunt generate, produse și emise raze sau radiații, în special din spectrul electromagnetic cu unde scurte, cum ar fi radiațiile ultraviolete, razele X sau cele gama. Acest fenomen structural constituie obiectul de studiu al fizicii nucleare și al radiologiei, fiind esențial pentru înțelegerea mecanismelor de emisie ale surselor radiante, ale corpurilor cerești sau ale dispozitivelor tehnologice utilizate în imagistica medicală industrială.
• actinon — Termen istoric și științific utilizat pentru a desemna izotopul radioactiv radon-219 (An), produs structural intermediar în cadrul lanțului de dezintegrare naturală al actiniului sau uraniului-235. Este un gaz nobil, greu, instabil, cu un timp de înjumătățire extrem de scurt, de aproximativ 3,96 secunde, ce emite particule alfa de mare energie înainte de a se transforma în poloniu-215, fiind monitorizat în laboratoarele de cercetare nucleară pentru studiul emanațiilor radioactive.
• activitate — Ansamblu de acte, manifestări sau procese fizice, intelectuale ori fiziologice desfășurate în mod conștient și sistematic de o ființă umană, de o colectivitate sau de un sistem, cu un scop determinat; funcționare dinamică a unui organ ori a unui mecanism. În fizică, reprezintă numărul de dezintegrări nucleare produse într-o substanță radioactivă pe unitatea de timp.
• AIEA — Acronim oficial în limba română pentru Agenția Internațională pentru Energie Atomică (cunoscută global sub sigla engleză IAEA), organizație autonomă din cadrul sistemului Națiunilor Unite, fondată în 1957 cu sediul la Viena. Rolul său structural este de a promova utilizarea pașnică, sigură și exclusiv civilă a energiei nucleare, implementând mecanisme riguroase de monitorizare și inspecție pentru a preveni proliferarea armelor atomice.
• americiu — Element chimic sintetic, puternic radioactiv, din seria actinidelor, cu numărul atomic 95 și simbolul Am. Acest metal transuranian structural, de culoare argintie, obținut inițial prin bombardarea plutoniului cu neutroni, este utilizat în aplicații industriale de precizie, cum ar fi detectoarele de fum de uz casnic și sursele de radiații alfa pentru analize de laborator.
• amitoză — Formă de diviziune celulară directă care se realizează prin scindarea simplă, prin strangulare sau fragmentare, a nucleului și a citoplasmei, fără individualizarea cromozomilor și fără formarea aparatului mitotic (fusul de diviziune). Acest mecanism structural fiziologic este considerat o modalitate rudimentară de multiplicare, fiind specific unor celule îmbătrânite, specializate sau patologice la organismele superioare, precum și multor organisme unicelulare inferioare.
• antineutrino — Antiparticula corespunzătoare neutrinului, caracterizată prin masă extrem de mică (aproape nulă), sarcină electrică neutră și spin semiîntreg, având o helicitate inversă (de sens orar sau dextrogiră) față de cea a neutrinului. Această entitate subatomică este emisă în mod predominant în timpul proceselor de dezintegrare beta-minus, interacționând cu materia exclusiv prin intermediul forței nucleare slabe și al gravitației, fapt ce o face extrem de dificil de detectat.
• antineutron — Antiparticula corespunzătoare neutronului, având exact aceeași masă și spin ca acesta, dar caracterizată printr-un număr barionic invers și un moment magnetic de semn opus față de cel al neutronului. Deși este o particulă neutră din punct de vedere electric global, structura sa internă este compusă din antiquarkuri (doi antiquarkuri down și un antiquark up), ceea ce determină comportamentul său specific de anihilare în contact cu materia barionică ordinară.
• antiparticulă — Particulă elementară care are exact aceeași masă, durată de viață și spin ca o particulă corespunzătoare din materia obișnuită, dar ale cărei sarcini electrice, numere cuantice și momente magnetice au semne matematice opuse. La contactul direct dintre o particulă și o antiparticulă, se produce fenomenul structural de anihilare reciprocă, masa lor fiind convertită integral în energie sub formă de fotoni de înaltă frecvență.
• anuclear — Care nu are legătură cu un nucleu celular sau care se situează în afara structurilor nucleare; termen utilizat în biologia moleculară pentru a descrie fenomene, procese biochimice ori componente citoplasmatice care se desfășoară independent de controlul direct sau de prezența fizică a nucleului.
• apă-grea — Formă de apă în structura căreia atomii de hidrogen ușor (protiu) sunt înlocuiți complet sau în proporție ridicată de izotopul său greu numit deuteriu (D₂O). Acest compus chimic structural se caracterizează printr-o densitate mai mare decât a apei obișnuite și este utilizat la scară largă în industria nucleară ca moderator de neutroni și agent de răcire în reactoarele de putere de tip CANDU.
• astatin — Element chimic radioactiv, puternic instabil, din grupa halogenilor, cu numărul atomic 85 și simbolul At; este cel mai rar element natural din scoarța terestră, fiind produs doar tranzitoriu prin dezintegrarea uraniului și toriului, iar datorită timpului de înjumătățire extrem de scurt (maximum 8,1 ore pentru cel mai stabil izotop), proprietățile sale fizice sunt studiate aproape exclusiv prin tehnici de sinteză artificială în acceleratoare de particule.
• At — Simbolul chimic oficial pentru elementul astatin (sau astat), un radioelement halogen extrem de rar și instabil, cu numărul atomic 85. În tabelele periodice moderne, At reprezintă cel mai greu element stabilizat din grupa halogenilor, ale cărui proprietăți fizice și chimice sunt deduse teoretic sau observate microscopic în laboratoarele de fizică nucleară de înaltă energie datorită timpului său de înjumătățire foarte scurt.
• atomic — Care se referă la atomi, care aparține atomilor sau care utilizează energia eliberată prin scindarea ori fuziunea nucleelor atomice. În context militar și geopolitic, termenul descrie armamentul de distrugere în masă bazat pe reacții nucleare, în timp ce în informatică și baze de date definește o operațiune indivizibilă care se execută complet sau deloc, garantând integritatea sistemului.
• atomoelectric — Care se referă la producerea energiei electrice prin utilizarea energiei nucleare eliberate în procesul de fisiune a atomilor; bazat pe centrale nuclearo-electrice. Termenul descrie infrastructurile, echipamentele sau rețelele industriale destinate transformării căldurii generate de reactoarele atomice în curent electric de mare putere.
• autoradiograf — Imagine, film fotografic sau înregistrare digitală structurală obținută prin tehnica autoradiografiei, care evidențiază distribuția spațială a unor substanțe radioactive sau molecule marcate cu izotopi (trasori) introduse în prealabil într-un țesut biologic, celulă ori material metalurgic. De asemenea, termenul desemnează aparatul sau ansamblul tehnic de detecție utilizat în laborator pentru captarea și vizualizarea emisiilor de radiații alfa, beta sau gama provenite direct din eșantionul analizat.
• autoradiografie — Metodă biofizică de investigare și imagistică structurală ce constă în detectarea și înregistrarea distribuției spațiale a unor substanțe radioactive sau molecule marcate cu izotopi (trasori), prin expunerea directă a eșantionului biologic ori metalurgic pe o emulsie fotografică ori un senzor digital. Acest proces experimental folosește auto-emisia de radiații (alfa, beta sau gama) din probă pentru a impresiona suportul de contact, fiind o tehnică fundamentală în cartografierea acizilor nucleici, studiul metabolismului celular și localizarea proteinelor.