#morfem
- afix — 1. Morfem dependent (prefix, sufix, infix sau interfix) care se atașează unei rădăcini sau unui radical pentru a forma un cuvânt nou ori o formă gramaticală diferită. 2. În matematică (geometrie analitică), număr complex asociat unui punct dintr-un plan cartezian, reprezentând coordonatele sale (poziția punctului în raport cu axele reală și imaginară). 3. Ca adjectiv, termenul descrie un element atașat stabil sau fixat structural.
- afixal — Care aparține afixelor, privitor la afixe; care se realizează, se formează sau se bazează pe adăugarea de afixe (prefixe, sufixe, infixe) la un radical sau la o rădănică. În lingvistica structurală, derivarea afixală reprezintă principalul mecanism morfologic de îmbogățire a vocabularului prin atașarea unor morfeme dependente purtătoare de sens.
- afixat — 1. Care a fost atașat, adăugat sau fixat structural sub formă de afix (prefix, sufix, infix) la o rădăcină ori la un radical pentru a forma un cuvânt nou sau o formă gramaticală. 2. În sens larg, un element atașat strâns, imobilizat sau conectat într-o manieră stabilă la un suport sau sistem tehnic principal.
- alomorf — În lingvistică, variantă contextuală, pozițională sau formală a unui morfem, care păstrează identitatea semantică și funcția gramaticală de bază, dar își modifică structura fonetică în funcție de sunetele învecinate. În mineralogie, termenul descrie un mineral care și-a schimbat structura cristalină internă fără a-și modifica compoziția chimică brută exterioară.
- amerinț- — Rădăcină lexicală ipotetică, morfem sau variantă radicală neatestată independent, ce apare în formele arhaice sau dialectale ale unor verbe vechi românești (precum variante ale verbului 'a amența' sau corelate cu formarea regională a termenilor legați cu sfoară/ață). Nu deține o autonomie structurală în vocabularul curent, servind doar ca element de analiză în reconstrucțiile lingvistice sau etimologice ale graiurilor populare.
- aspectiv — Care se referă la aspectul verbal sau exprimă aspectul unei acțiuni; sistem, indice sau morfem gramatical care indică modul în care este privită desfășurarea în timp a acțiunii exprimate de un verb (ca realizată, în curs de desfășurare, repetată sau momentană), dincolo de valoarea temporală absolută a acesteia.