#moldovenesc

• adicăte — Variantă arhaică, rară sau regională pentru adverbul explicativ 'adică' sau 'adicălea'; utilizată istoric în special în graiurile din Moldova și Muntenia pentru a introduce o clarificare, o exemplificare ori o concluzie logică. Funcționează uneori ca un element de punctare emfatică a discursului oral, având rolul de a capta atenția auditoriului asupra detaliului explicat.
• afoară — Variantă regională și arhaică a adverbului „afară”, utilizată istoric în graiurile din nordul Moldovei, Maramureș și unele zone din Transilvania. Definește o poziție situată în exteriorul unui spațiu închis (clădire, cameră) sau o mișcare orientată spre exterior; în sens larg, descrie o stare sau un element care se plasează dincolo de limitele unei comunități sau ale unui teritoriu de referință.
• Agachi — Nume de familie românesc răspândit în special în regiunea Moldovei, provenind din fixarea onomastică a unui prenume masculin vechi. Din punct de vedere etimologic, reprezintă o derivare sau adaptare fonetică regională dintr-un nume ecleziastic de filieră greacă ori o formă hipocoristică derivată din titlul istoric de 'agă' prin adăugarea unui sufix de origine maghiară sau slavă.
• aist — Variantă regională și arhaică a adjectivului sau pronumelui demonstrativ de apropiere 'acest'; este utilizat în graiurile populare românești, cu precădere în arealele dialectale din Moldova, Bucovina și Maramureș. Cuvântul îndeplinește rolul structural de a indica un obiect, o persoană sau o situație localizată în proximitatea spațială ori temporală imediată a vorbitorului, conferind textelor literare sau culegerilor de folclor o puternică notă de oralitate rurală autentică și parfum istoric.
• aistalalt — Variantă regională și populară a pronumelui sau adjectivului demonstrativ de diferențiere și apropiere 'celălalt' sau 'acestălalt'; este utilizat în graiurile vorbite, cu precădere în arealele dialectale din Moldova și nordul Transilvaniei. Cuvântul îndeplinește rolul structural de a indica în mod contrastiv un al doilea obiect ori o altă persoană din două entități posibile, localizată în proximitatea spațială a vorbitorului, adăugând discursului un puternic caracter de oralitate spontană și autenticitate rurală.
• ajder — Denumire populară regională folosită în anumite graiuri din nordul și estul Moldovei pentru dihor (Mustela putorius) sau pentru alte mamifere carnivore mici din familia mustelidelor, cum ar fi jderul; de asemenea, termenul supraviețuiește ca nume de familie (antroponim) răspândit în spațiul românesc și est-european. În context folcloric, reprezintă un element lexical arhaic utilizat în descrierea animalelor sălbatice de pădure.
• andralău — Variantă regională rară a cuvântului 'nandralău' (sau derivat din 'handralău'), utilizată în graiul moldovenesc pentru a desemna un tânăr înalt, voinic și zdravăn, adesea caracterizat ca fiind ștrengar, pierde-vară sau deprins cu hoinăreala. În context lingvistic și structural, termenul descrie o persoană robustă care își petrece timpul fără o ocupație serioasă, fiind o formă expresivă de individualizare în narațiunile populare.
• aracan-de-mine — Formă regională și arhaică a expresiei populare „sărăcan de mine” sau „vai de mine”, utilizată preponderent în graiul moldovenesc pentru a exprima o stare profundă de compătimire, jale, deznădejde, surpriză copleșitoare sau sperietură. Din punct de vedere stilistic, reprezintă un puternic marcator afectiv în narațiunile tradiționale, fiind folosit de vorbitori pentru a deplânge o situație nefericită personală sau a cuiva apropiat.
• arbuz — Variantă fonetică veche sau regională (întâlnită în unele graiuri estice și texte de epocă din Moldova) pentru cuvântul 'harbuz' (pepene verde); lubeniță sau bostan. Reprezintă fructul mare, zemos și dulce al plantei Citrullus lanatus, cultivat tradițional în bostănării pe timp de vară.
• arbuzărie — Variantă fonetică veche sau regională (specifică graiurilor estice și nord-estice din Moldova și Basarabia) pentru cuvântul 'harbuzărie'; teren agricol, parcelă nuanțată sau câmp special amenajat pe soluri ușoare, nisipoase, destinat exclusiv cultivării pe scară largă a pepenilor verzi (arbuzi/harbuzi). De asemenea, termenul putea desemna și locul de desfacere sau mormanul de pepeni strânși în piață.
• așăjdirea — Variantă extinsă sau formă articulată popular a adverbului așăjdere, având rolul structural de a accentua o asemănare deplină, o concluzie sau o potrivire aidoma cu elementele enunțate anterior în discurs. Este un termen specific textelor cronicești moldovenești și transilvănene din secolele XVII-XVIII, utilizat pentru a adăuga o valoare demonstrativă puternică afirmațiilor.
• ascupi — Variantă fonetică regională și arhaică pentru verbul 'a scuipa'; actul de a elimina cu forță din gură o cantitate de salivă, secreții sau resturi alimentare. În sens etnografic și folcloric, acțiunea este asociată adesea cu ritualuri populare de alungare a deochiului, a spiritelor rele sau ca gest reflex de respingere profundă, dispreț extrem ori sfidare structurală.
• aseaminea — Variantă fonetică regională sau dialectală (specifică în trecut anumitor graiuri nordice sau moldovenești) a cuvântului 'asemenea'; deopotrivă, în mod egal sau analog. Acest element structural este întâlnit în transcrierile folclorice ori în textele religioase vechi, marcând închiderea vocalică regională a lui 'e' sau 'ea' în 'i'.
• asemenelea — Variantă fonetică arhaică sau dialectală a termenului 'asemenea'; indică o relație de asemănare, conformitate ori paralelism între fapte, obiecte ori concepte. Folosit adesea în graiurile din nordul țării sau în textele bisericești vechi pentru a întări o analogie, cuvântul subliniază ideea că noul element adus în discuție păstrează aceleași proprietăți delicate și structurale ca și cel precedent.
• așisdere — Variantă fonetică și regională a adverbului 'așijdirea'; înseamnă tot așa, asemenea, în același chip sau deopotrivă. Este o formă modificată prin asimilare și simplificare articulată, întâlnită cu precădere în graiurile moldovenești sau în transcrierile textelor populare vechi unde s-a pierdut consoana consoană 'j'. Păstrează exact aceeași valoare funcțională de legătură și analogie.
• băcăi — A boci, a plânge în hohote sau a tângui cu glas tare, manifestat în mod repetat și zgomotos; a scânci (despre copii) ori a emite sunete guturale repetate (despre anumite păsări). În sens etnografic, termenul aparține graiurilor regionale moldovenești sau ardelenești, descriind manifestări zgomotoase ale durerii ori comportamente infantile persistente.