#mitologie

• Abaeus — Epitet mitologic grecesc atribuit zeului Apollo, derivat de la numele orașului Abae din Phocis, unde zeul avea un templu și un oratoriu faimos. În istoria medicinei și antropologia culturală, Abaeus este studiat în legătură cu cultele catartice (de purificare) și ritualurile de vindecare prin incubație (somn sacru în templu pentru primirea diagnosticului în vis), specifice medicinei teurgice pre-hipocratice.
• Abantiades — Patronimic mitologic grecesc utilizat pentru a-i desemna pe descendenții regelui Abas al Argosului, cel mai cunoscut fiind Perseu. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie culturală, figura lui Perseu (Abantiades) și mitul Meduzei sunt studiate în legătură cu 'complexul Meduzei' (simbolismul paraliziei psihice cauzate de frică sau traumă) și cu utilizarea apotropă a sângelui Gorgonei ca remediu dual, otrăvitor sau vindecător.
• Abantiadul — Forma articulată și românizată a patronimicului Abantiades, reprezentându-l în mod direct pe Perseu, fiul lui Zeus și al Danayei. În istoria medicinei și în psihologia arhetipală, figura Abantiadul este interpretată ca simbol al chirurgului sau al terapeutului curajos care folosește instrumente ascuțite (metafora sabiei) pentru a extirpa simbolic 'monstrul' patologic sau trauma psihică ce împietrește dezvoltarea pacientului.
• Abaris — Figură legendară din mitologia greacă, cunoscut ca Abaris Hiperboreul, preot al lui Apollo, medic, vindecător și șaman atestat de Pindar și Herodot. În istoria medicinei și antropologie, este studiat ca reprezentant al practicilor medicale arhaice pre-științifice (iatromantis), vindecând epidemii prin incantații, exorcisme și ritualuri de purificare spirituală.
• Abas — Rege legendar al Argosului în mitologia greacă, bunicul lui Perseu, cunoscut pentru scutul său sacru înzestrat cu puteri magice ce puteau paraliza inamicii. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie, figura lui Abas și linia sa dinastică sunt analizate în legătură cu arhetipurile fricii somatizate, unde privirea sau scutul mitic servesc ca metafore pentru mecanismele psihice de apărare ce induc blocaje motorii sau crize de conversie isterică.
• abrasax — Cuvânt mistic, formulă simbolică și zeitate supremă în cosmologia anumitor secte gnostice (în special ale discipolilor lui Basilide), reprezentând Divinitatea Supremă, Sursa Primordială sau conducătorul celor 365 de ceruri; (istoria religiilor) cuvânt cabalistic ale cărui litere grecești, adunate conform numerologiei elene (isopsefie), însumează exact valoarea 365, corespunzătoare numărului de zile dintr-un an solar; reprezentat simbolic ca o figură hibridă cu cap de cocoș, corp uman și picioare formate din șerpi.
• Abrozie — (Medicină) Stare patologică constând în imposibilitatea sau refuzul complet de a se hrăni, ducând la cahexie, inaniție și slăbire extremă; (mitologie, variantă) hrană mitologică a zeilor din antichitatea greacă, considerată sursa nemuririi, folosită uneori ca sinonim grafic pentru ambrozie.
• Absirt — Personaj din mitologia greacă (cunoscut și sub numele de Apsyrtos), fratele Medeei, ucis și dezmembrat de aceasta pentru a-și încetini tatăl (Eete) în urmărirea argonauților. În filozofia morală, hermeneutică și psihanaliza timpurie, numele lui este utilizat ca un arhetip conceptual sau metaforă pentru jertfa inocentă, fragmentarea brutală a legăturilor morale de sânge și sacrificiul de sine tragic în numele unei pasiuni oarbe sau al unei ambiții devastatoare.
• Absolom — Variantă ortografică și fonetică pe larg răspândită în vechile manuscrise românești pentru numele biblic Absalom, al treilea fiu al regelui David, cunoscut pentru frumusețea sa remarcabilă și pentru revolta sângeroasă declanșată împotriva propriului tată. În filozofia morală, teologie și hermeneutică, numele său constituie un arhetip conceptual absolut pentru mândria nemăsurată (hubris), trădarea filială, nesăbuința tinereții și consecințele tragice ale uzurpării autorității legitime.
• Absyrtus — În mitologia greacă, prinț colchidian, fiu al regelui Aeëtes și frate al Medeei. Este cunoscut mai ales pentru rolul său tragic în mitul argonauților; în timp ce fuga Medeei cu Iason pe nava Argo punea în pericol expediția, ea l-a ucis și l-a dezmembrat pe Absyrtus, aruncându-i bucățile în mare pentru a-și încetini tatăl, care s-a oprit să le adune pentru ritualul de înmormântare.
• Abyla — Denumirea clasică, de origine feniciană, atribuită în antichitatea greco-romană promontoriului muntos din nordul Africii (identificat astăzi cu muntele Hacho sau Jebel Musa din apropierea enclavei Ceuta). Împreună cu muntele Calpe (Gibraltar) de pe malul opus, european, forma ansamblul legendar cunoscut sub numele de 'Coloanele lui Hercule', punct ce marca în mentalul colectiv antic limita extremă a lumii cunoscute și navigabile.
• Aca de Barbu — Denumire populară arhaică sau personaj mitologic regional din credințele vernaculare românești, asociat uneori în descântece, superstiții rurale sau snoave cu o figură autoritară locală (cum ar fi un vătaf sau un boier local numit Barbu) ori cu un instrument tradițional de măsură sau pedeapsă. În unele regiuni, sintagma este păstrată în formă de poreclă colectivă sau zicală ce face trimitere la o rânduială aspră, dar adesea ridicolă ori depășită de timp.
• Academos — Un erou legendar din mitologia atică antică, a cărui principală semnificație istorică și culturală derivă din legătura sa cu originile învățământului occidental. Academos deținea o proprietate și o grădină sacră de măslini (situate la nord-vest de Atena), unde, conform mitului, i-a ajutat pe Dioscuri să o salveze pe Elena. Acest crâng sacru, numit în onoarea sa 'Hekademeia' sau 'Akademeia', a fost ales ulterior de filosoful Platon în anul 387 î.Hr. ca sediu pentru celebra sa școală, transformând numele eroului în rădăcina etimologică universală a conceptelor de 'academie' și 'academic'.
• Academus — Varianta latinizată a numelui eroului atic antic Academos, utilizată cu precădere în literatura academică occidentală, în tratatele de filosofie scrise în limba latină și în poezia clasicistă europeană. Personajul este celebrul proprietar mitologic al crângului de măslini de lângă Atena, spațiu sacru în incinta căruia Platon și-a stabilit școala filosofică. Numele reprezintă fundamentul etimologic direct din care s-au dezvoltat neologismele moderne referitoare la instituțiile de învățământ și cercetare superioară.
• Acamante — Numele purtat de mai mulți eroi din mitologia greacă, cel mai celebru fiind fiul lui Teseu și al Fedrei, menționat în ciclurile epice legate de Războiul Troian. Acesta s-a remarcat ca emisar trimis la Troia pentru a cere restituirea Elenei și ca unul dintre războinicii curajoși care s-au ascuns în interiorul Calului Troian. În sens mai larg, numele face referire și la alte figuri mitologice, cum ar fi un conducător trac ucis în bătălie sau un luptător teban din războiul celor Șapte contra Tebei.
• Acamas — Variantă onomastică principală a eroului mitologic grec Acamante (fiul lui Teseu), utilizată frecvent în textele clasice elene (cum ar fi Iliada lui Homer). În epoca contemporană, termenul a fost preluat în astronomie pentru a numi un asteroid din grupul troienilor jovieni (136199 Acamas), care orbitează în apropierea planetei Jupiter. De asemenea, numele desemnează din punct de vedere geografic o peninsulă și un parc național protejat situate în extremitatea nord-vestică a insulei Cipru.
• Acarnan — Erou mitologic grec, unul dintre epigoni, fiu al medicului și profetului Alcmeon și al nimfei Callirhoe (fiica zeului-râu Achelous). Potrivit legendei, Zeus i-a grăbit creșterea, alături de fratele său Amphoterus, pentru a-și putea răzbuna tatăl ucis. Ulterior, el a emigrat pe coasta de vest a Greciei centrale, unde a întemeiat o colonie și un stat antic care i-au purtat numele: Acarnania.
• Acast — Erou mitologic grec, rege al cetății Iolcos, fiu al lui Pelias și al Anaxibiei. A fost unul dintre participanții la faimoasa expediție a argonauților pentru căutarea Lânii de Aur (plecând împotriva voinței tatălui său) și a luat parte la vânătoarea mistrețului din Calydon. După uciderea tatălui său la îndemnul Medeei, Acast a preluat tronul, i-a alungat pe Iason și Medea și a organizat funeralii fastuoase, un episod legendar intens reflectat în arta și poezia antică.
• Acastus — Varianta latină și internațională a numelui eroului mitologic grec Acast, fiul regelui Pelias din Iolcos. Ca personaj legendar, Acastus este recunoscut pentru participarea sa la expediția navei Argo pentru obținerea Lânii de Aur și la vânătoarea mistrețului calydonian, devenind rege după moartea tatălui său și fiind ulterior implicat în conflicte dramatice cu Peleus și Iason reflectate în textele lui Ovidiu și Apollonius din Rodos.
• Acca Larentia — Zeiță arhaică și figură mitologică din religia Romei Antice, considerată protectoare a pământului, a fertilității și a morții, celebrată anual pe 23 decembrie la sărbătoarea Larentalia. În legendele fondatoare, este prezentată ca soția păstorului Faustulus și mamă adoptivă a gemenilor Romulus și Remus, pe care i-a hrănit și i-a crescut; porecla ei de „lupa” (termen latin care însemna și prostituată) a dat naștere mitului lupoaicei capitoline. În istoria modernă secundară, numele desemnează o stradă din Roma unde în 1978 a avut loc un celebru atentat politic din perioada „Anilor de Plumb”.