#matematica

• abelian — Termen matematic structural transpus în neuro-cibernetică și modelarea rețelelor neuronale artificiale, definind o operație sau o structură simetrică în care ordinea componentelor nu modifică rezultatul final (comutativitate). În modelarea fiziologică și neuropsihologie, grupurile sau rețelele abeliene sunt utilizate pentru a simula procesarea paralelă simetrică a stimulilor senzoriali sau pentru a mapa circuitele sinaptice automate din creier unde sincronizarea semnalelor nu depinde de succesiunea strictă a impulsurilor de intrare.
• abscisă — (Matematică) Prima coordonată a unui punct dintr-un sistem de coordonate carteziane plane sau spațiale, reprezentând distanța măsurată de la axa verticală (ordonata) de-a lungul axei orizontale (axa Ox).
• Abul Vefa — Numele latinizat al lui Abu al-Wafa al-Buzjani (Muhammad ibn Muhammad ibn Yahya ibn Ismail ibn al-Abbas al-Buzjani), legendar matematician și astronom persan care a activat în Bagdad în timpul Epocii de Aur a Islamului. Este considerat unul dintre părinții trigonometriei moderne, fiind cel care a introdus funcțiile secantă și cosecantă, a perfecționat tabelele de sine și tangente și a dezvoltat identități trigonometrice fundamentale folosite și astăzi în calculele astronomice și geometrice complexe.
• actuarial — Care aparține actuarilor sau actuariei, care se referă la calculele matematice și statistice aplicate în domeniul asigurărilor și al gestionării riscurilor pe termen lung. Descrie metodele, tabelele sau ipotezele structurale folosite pentru evaluarea obligațiilor financiare viitoare în condiții de incertitudine.
• adiabată — Curbă care reprezintă grafic într-un sistem de coordonate (cum ar fi diagrama Clapeyron) evoluția stării unui sistem termodinamic în timpul unui proces adiabatic, adică o transformare care se desfășoară fără schimb de căldură cu mediul exterior. Acest element structural matematic reflectă relațiile dintre presiune, volum și temperatură în condiții de izolare termică perfectă.
• adiacent — Care se află în imediata vecinătate, care se învecinează strâns, este situat alături sau este lipit de ceva; în geometrie, descrie un element structural care împarte o frontieră comună cu un altul (cum sunt unghiurile adiacente, care au un vârf comun și o latură comună, ori laturile adiacente ale unui poligon). Acest termen este esențial pentru definirea proximității spațiale și a relațiilor topologice.
• adiacență — Stare sau proprietate a două elemente geometrice, structuri matematice ori entități spațiale de a fi adiacente, adică învecinate, alăturate sau direct conectate printr-o frontieră comună ori o latură. În teoria grafurilor din informatică, acest fenomen structural desemnează legătura directă dintre două noduri unite printr-o singură muchie, fiind baza de calcul pentru algoritmii de parcurgere și stocare a rețelelor.
• adimensional — Care nu are dimensiune fizică sau ale cărui unități de măsură fundamentale se anulează reciproc prin raportare, fiind exprimat printr-un număr pur, fără unitate de măsură asociată; în fizică și mecanică, descrie o mărime structurală (cum este numărul lui Reynolds sau coeficientul de frecare) obținută prin analiza dimensională pentru a simplifica ecuațiile matematice și a permite modelarea la scară a fenomenelor complexe.
• adiție — Acțiunea de a adăuga și rezultatul ei; proces chimic fundamental prin care două sau mai multe molecule se combină pentru a forma un singur produs mai complex, fără eliminarea de subproduse; în sens larg, reprezintă operația de adunare, element suplimentar adus unui ansamblu sau fenomenul de inserare a unui segment într-o structură preexistentă pentru a-i modifica ori îmbunătăți proprietățile.
• adiționa — A efectua o operație de adiție; a adăuga un element la un ansamblu existent, a aduna cifre sau mărimi numerice într-un total general, ori a provoca o combinare chimică prin care atomi suplimentari se leagă direct de o structură moleculară nesaturată.
• adiționare — Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; proces chimic fundamental prin care două sau mai multe molecule se combină pentru a forma un singur produs principal, fără eliminarea unor subproduse, specific compușilor nesăturați. În sens larg, reprezintă operația de adăugare, suplimentare sau atașare structurală a unor elemente noi într-un ansamblu preexistent pentru a-i modifica ori îmbunătăți proprietățile.
• aditivitate — Proprietate a unor mărimi, funcții sau sisteme de a avea o valoare globală egală cu suma aritmetică a valorilor componentelor lor individuale. În sens structural și matematic, acest fenomen definește operatorii liniari și mărimile fizice extensive (cum ar fi masa, volumul sau energia), unde efectul total al unui ansamblu se obține prin simpla însumare directă a efectelor parțiale, fără interacțiuni secundare perturbatoare.
• adjacent — Care se află în imediata apropiere, se învecinează direct sau este lipit de ceva; în geometrie, descrie un unghi care are o latură comună și un vârf comun cu un alt unghi, situându-se de o parte și de alta a laturii comune. În sens general, se referă la elemente administrative, structurale sau teritoriale care împart o frontieră comună ori sunt conectate direct într-o rețea.
• adjuncție — Operație sau raport de alăturare ori adăugare a unui element la o structură preexistentă, fără a-i altera identitatea de bază. În lingvistică, se referă la adăugarea unei structuri sintactice la un constituent major, iar în matematică (teoria categoriilor), reprezintă o relație fundamentală între doi functori paraleli, numiți functori adjuncți.
• aduna — A strânge la un loc obiecte, ființe sau bunuri risipite ori răspândite; a colecta, a acumula. În matematică, verbul semnifică a efectua operația de adunare, combinând două sau mai multe numere sau mărimi într-o sumă totală. Folosit reflexiv ('a se aduna'), descrie acțiunea oamenilor de a se întâlni, a se grupa sau a se concentra într-un anumit loc, precum și procesul psihologic de a-și recăpăta calmul, atenția sau concentrarea mentală.
• adunare — Acțiunea de a aduna și rezultatul ei; strângerea la un loc a unor obiecte, ființe sau bunuri împrăștiate. În matematică, reprezintă operația aritmetică elementară prin care se determină suma totală a două sau mai multe numere ori mărimi. În context social și juridic, termenul desemnează o întrunire organizată, o adunare publică sau o formă de asociere colectivă a cetățenilor în scopul dezbaterii unor probleme de interes comun ori al exercitării unor drepturi democratice.
• afix — 1. Morfem dependent (prefix, sufix, infix sau interfix) care se atașează unei rădăcini sau unui radical pentru a forma un cuvânt nou ori o formă gramaticală diferită. 2. În matematică (geometrie analitică), număr complex asociat unui punct dintr-un plan cartezian, reprezentând coordonatele sale (poziția punctului în raport cu axele reală și imaginară). 3. Ca adjectiv, termenul descrie un element atașat stabil sau fixat structural.
• Ahlfors — Numele de familie al matematicianului finlandez Lars Ahlfors (1907–1996), celebru pentru contribuțiile sale fundamentale în domeniul analizei complexe și al suprafețelor riemanniene. Acesta a fost unul dintre primii doi laureați ai Medaliei Fields în 1936, numele său fiind strâns legat de teoreme structurale, funcții meromorfe și aplicații cvasiconforme utilizate în topologia geometrică modernă.
• aleat — 1. Care depinde de hazard, de un eveniment viitor și incert; supus întâmplării sau riscului probabilistic. 2. În terminologia juridică, se referă la un element de imprevizibilitate structurală sau un risc asumat voluntar în cadrul unui contract (contract aleatoriu), unde întinderea obligațiilor părților nu este cunoscută cu exactitate în momentul semnării.
• aleatoriu — Care depinde de un eveniment viitor și nesigur, determinat de hazard sau supus legilor probabilității; imprevizibil, întâmplător. În informatică și matematică, descrie un proces, o variabilă sau o secvență numerică unde fiecare rezultat are o șansă egală de a fi selectat, neexistând un tipar ori o ordine predeterminată.