#liniste

• acalmie — O perioadă temporară de liniște, destindere sau inactivitate, intervenită brusc în cursul unei manifestări agitate, violente ori tumultuoase. În meteorologie, desemnează oprirea temporară a vântului, a furtunii sau potolirea agitației mării. În sens figurat, termenul face referire la o pauză sau la un moment de armonie și acalmie survenit în mijlocul unor conflicte sociale, crize politice, stări de agitație psihică sau manifestări febrile ale unei boli.
• agita — Formă de persoana a III-a singular a prezentului indicativ sau persoana a II-a singular a imperativului pentru verbul 'a agita'. Înțelesul structural implică punerea în mișcare rapidă și repetată a unui obiect ori lichid, iar în plan psihologic sau social, acțiunea de a tulbura liniștea cuiva, a provoca nervozitate, panică sau a instiga masele la revoltă.
• agitare — Acțiunea de a agita și rezultatul ei; proces fizic de amestecare sau scuturare intensă a unui mediu, ori stare psihologică de profundă neliniște, tulburare, nervozitate și agitație. În sens structural și tehnic, reprezintă procesul de omogenizare a fluidelor în laborator, iar în sens social, actul de instigare ori propagandă politică activă.
• agitație — Stare de neliniște, tulburare profundă sau mișcare continuă și dezordonată, manifestată la nivel individual, colectiv ori material. În plan psihologic, reprezintă o surescitare motorie și mentală; în context social-politic, desemnează o activitate intensă de propagandă sau proteste publice; în fizică, se referă la mișcarea haotică a particulelor dintr-un corp sub influența temperaturii (agitație termică).
• ahasveric — Care aparține sau este propriu lui Ahasver; caracteristic Evreului Rătăcitor. În critică și eseistică, termenul descrie o stare de spirit marcată de un nomadism spiritual incurabil, o neliniște profundă, o rătăcire continuă și o incapacitate structurală de a se stabili într-un loc sau de a-și găsi pacea interioară.
• alinare — Acțiunea de a alina și rezultatul ei; diminuare, potolire sau ușurare a unei suferințe fizice (durere, boală) ori morale (tristețe, zbucium sufletesc); consolare, liniștire sau tihnă dobândită în urma unui sprijin material ori afectiv.
• amucine — Termen arhaic sau variantă fonetică foarte rară întâlnită în documentele medievale ori în poezia populară veche; poate reprezenta o formă de plural pentru amucină sau o flexiune verbală populară legată de acțiunea de a amuți, a tăcea din gură ori a impune liniștea structurală într-o adunare.
• anxietate — Stare emoțională neplăcută și difuză, caracterizată prin sentimente de neliniște, teamă nederminată, nesiguranță și tensiune internă în absența unei amenințări reale sau iminente; reacție psihologică și fiziologică complexă ce include adesea simptome vegetative precum palpitații, transpirație intensă, frisoane și respirație agitată.
• aprehensie — Formă de neliniște, teamă difuză, presimțire rea sau anxietate anticipatorie cu privire la un pericol viitor ori incert; stare psihologică de îngrijorare structurală în care un individ anticipează un deznodământ nefavorabil fără a avea motive obiective imediate. În psihologia cognitivă, termenul descrie și faza inițială a percepției, în care mintea ia act de prezența unui stimul înainte de a-l analiza pe deplin.
• astâmpăr — Stare de liniște lăuntrică, de calm, de odihnă sau de tihnă fizică și psihică; absență a agitației, a tulburării sau a nerăbdării; este utilizat extrem de frecvent în construcții negative pentru a descrie o persoană neastâmpărată, agitată, un copil argint-viu sau o dorință mistuitoare care nu poate fi potolită.
• ataraxie — Stare de liniște perfectă, de calm absolut și imperturbabilitate a sufletului, obținută prin eliberarea completă de pasiuni, frici și tulburări exterioare. În filozofia antică greacă, în special în stoicism, epicureism și scepticism, ataraxia reprezenta idealul suprem al înțelepciunii și fericirii umane, realizat prin detașare rațională și control interior.