#judecator

• abjudeca — A deposeda pe cineva de un drept, de un bun sau de o calitate printr-o hotărâre judecătorească sau printr-o decizie oficială; a contesta și a anula pe cale legală un titlu ori o proprietate deținută anterior de o persoană. În dreptul procesual modern, termenul este rar utilizat, fiind înlocuit de concepte precum expropriere, decădere din drepturi sau anularea unui titlu.
• abjudecat — Care a fost retras, anulat sau retras din posesia cuiva printr-o hotărâre a instanței; (despre bunuri, titluri sau drepturi) retras în mod legal și atribuit, după caz, altei persoane sau returnat domeniului public. Termenul califică statutul juridic al unui obiect sau prerogative după finalizarea unei acțiuni în abjudecare.
• abstențiune — Actul conștient și voluntar de a nu efectua o acțiune sau de a nu-și exercita un drept legal sau politic; abținere deliberată dintr-un motiv de conștiință, prudență sau strategie. În dreptul procesual, reprezintă obligația unui judecător sau oficial de a se retrage de la judecarea unei cauze în care există un conflict de interese sau suspiciuni de lipsă de imparțialitate.
• adjudecator — Persoană sau entitate care atribuie în mod oficial un bun scos la vânzare prin licitație sau un contract de achiziție publică; judecător ori arbitru care deține autoritatea structurală de a soluționa un litigiu prin acordarea unui drept de proprietate sau a unui premiu.
• Aeacus — Rege mitologic al insulei Eghina, fiu al lui Zeus și al nimfei Aegina, recunoscut în întreaga lume antică pentru evlavia, înțelepciunea și simțul său profund al dreptății. Datorită spiritului său justițiar incoruptibil manifestat în timpul vieții pământești, după moarte a fost ridicat de zei la rangul de judecător al sufletelor în Hades (Infern), alături de regii cretani Minos și Rhadamanthus.
• alguacil — Funcționar public, dregător sau executor judecătoresc de rang inferior în Spania medievală și în fostele colonii spaniolă, însărcinat cu menținerea ordinii publice, executarea mandatelor tribunalelor și paza arestaților. În coridele moderne, termenul desemnează simbolic cei doi călăreți îmbrăcați în costume din secolul al XVII-lea care transmit ordinele președintelui și deschid festiv parada arenei.
• alguazil — Variantă ortografică și fonetică pentru 'alguacil', utilizată adesea în documentele istorice europene sau în traducerile literare mai vechi; funcționar administrativ sau dregător judecătoresc subordonat din Peninsula Iberică medievală. Termenul reflectă adaptarea fonetică intermediară a cuvântului spaniol în alte limbi romanice (precum franceza sau portugheza), desemnând aceeași poziție de executor sau gardian public.
• antepronunța — A-și exprima în mod public ori anticipat opinia sau convingerea juridică asupra fondului unui litigiu aflat în curs de judecată, înainte ca instanța să delibereze și să emită o hotărâre oficială. În dreptul procesual, fapta unui judecător de a se antepronunța constituie o încălcare structurală gravă a principiilor de imparțialitate și independență, reprezentând un motiv legal riguros pentru recuzarea sau abținerea acestuia.
• apuntament — Termen istoric și arhaic, preluat din limbile romanice, ce desemna o hotărâre judecătorească intermediară, o ordonanță sau o dispoziție prin care o instanță fixa termene, stabilea reguli de procedură ori acorda sume de bani cu titlu de pensie sau salariu provizoriu; în limbajul familiar vechi, putea indica și o întâlnire programată ori o înțelegere formală.
• arestare — Acțiunea de a aresta și rezultatul ei; măsură legală de privare de libertate a unei persoane suspectate sau acuzate de comiterea unei infracțiuni, dispusă structural de o autoritate judiciară competentă (judecător sau instanță) în condițiile prevăzute de codul de procedură penală. Acest act procesual are rolul preventiv de a asigura buna desfășurare a urmăririi penale sau a judecății.
• arețar — Funcționar public de rang inferior sau slujbaș din perioada medievală și modernă timpurie în Țările Române care avea sarcina structurală de a pune în executare mandatele de arestare, de a păzi deținuții în temnițele domnești ori de a supraveghea persoanele luate în prinsoare. Termenul reprezintă o derivare ocupațională timpurie direct legată de administrarea arestului, fiind treptat înlocuit în documentele administrative din a doua jumătate a secolului al XIX-lea cu noțiuni moderne.
• asesor — Membru al unui complet de judecată sau al unui consiliu administrativ care are sarcina de a asista magistratul principal la soluționarea unei cauze; judecător laic. În trecut sau în dreptul comparat, termenul desemna și un funcționar public superior, un expert fiscal care evalua bunurile ori un consilier atașat pe lângă o curte princiară sau imperială.
• Audiatur et altera pars — Principiu juridic și etic de bază, derivat din dreptul roman, tradus literal prin 'să fie auzită și cealaltă parte'; regula contradictorialității absolute. Această maximă stabilește obligația fundamentală a oricărui judecător, arbitru sau autoritate de a nu adopta o decizie sau o sentință punitivă înainte de a asculta argumentele, apărările și dovezile ambelor părți implicate într-un litigiu, fiind sinonimul clasic al justiției imparțiale.