#geometrie

• abscisă — (Matematică) Prima coordonată a unui punct dintr-un sistem de coordonate carteziane plane sau spațiale, reprezentând distanța măsurată de la axa verticală (ordonata) de-a lungul axei orizontale (axa Ox).
• actiniform — Care are formă de rază sau de stea; caracterizat printr-o structură geometrică radiară ori divergentă. În zoologie și botanică, termenul descrie organisme sau organe ale căror elemente anatomice, cum ar fi tentaculele anemonelor de mare ori petalele unor flori, sunt dispuse simetric în jurul unui ax central. În mineralogie, se utilizează pentru a defini agregatele de cristale aciculare ce pornesc divergent dintr-un punct comun.
• acut — Care se manifestă intens, brusc și pe o durată scurtă, fiind opusul stărilor cronice (în medicină); sunet înalt, subțire sau ascuțit (în muzică și fonetică); de asemenea, descrie un unghi mai mic de 90 degrade (în geometrie). La nivel figurativ, termenul exprimă o senzație pătrunzătoare, o criză presantă sau o sensibilitate extrem de fină și ageră a simțurilor.
• adâncime — Dimensiune a unui corp, a unei cavități sau a unui spațiu, măsurată pe verticală de sus în jos, de la o suprafață de referință până la fund; distanță considerabilă de la marginea exterioară spre interiorul unui mediu. În sens figurat, termenul definește intensitatea, profunzimea sau temeinicia unui sentiment, a unei gândiri filosofice sau a unei analize științifice.
• adiacent — Care se află în imediata vecinătate, care se învecinează strâns, este situat alături sau este lipit de ceva; în geometrie, descrie un element structural care împarte o frontieră comună cu un altul (cum sunt unghiurile adiacente, care au un vârf comun și o latură comună, ori laturile adiacente ale unui poligon). Acest termen este esențial pentru definirea proximității spațiale și a relațiilor topologice.
• adiacență — Stare sau proprietate a două elemente geometrice, structuri matematice ori entități spațiale de a fi adiacente, adică învecinate, alăturate sau direct conectate printr-o frontieră comună ori o latură. În teoria grafurilor din informatică, acest fenomen structural desemnează legătura directă dintre două noduri unite printr-o singură muchie, fiind baza de calcul pentru algoritmii de parcurgere și stocare a rețelelor.
• adjacent — Care se află în imediata apropiere, se învecinează direct sau este lipit de ceva; în geometrie, descrie un unghi care are o latură comună și un vârf comun cu un alt unghi, situându-se de o parte și de alta a laturii comune. În sens general, se referă la elemente administrative, structurale sau teritoriale care împart o frontieră comună ori sunt conectate direct într-o rețea.
• algebrizare — Acțiunea de a algebriza și rezultatul ei; procesul de transpunere, reformulare sau exprimare a unor concepte, probleme, teorii sau ramuri ale științei (precum geometria, logica sau fizica) în limbajul, structurile și ecuațiile specifice algebrei. În istoria matematicii, algebrizarea reprezintă un stadiu crucial de modernizare care înlocuiește demonstrațiile pur descriptive sau intuitive cu un calcul simbolic abstract, deductiv și riguros.
• aliniare — Acțiunea de a alinia sau starea a ceea ce este aliniat; dispunere ordonată în linie dreaptă a unor obiecte, elemente grafice, texte sau persoane în raport cu un punct de reper comun. În sens larg, reprezintă coordonarea sau punerea în acord a unor opinii, strategii ori sisteme tehnice cu un set stabil de norme, standarde sau directive colective.
• aliniere — Acțiunea de a alinia sau starea a ceea ce este aliniat; dispunere ordonată în linie dreaptă a unor obiecte, elemente grafice, texte sau persoane în raport cu un punct de reper comun. În sens larg, reprezintă coordonarea sau punerea în acord a unor opinii, strategii ori sisteme tehnice cu un set stabil de norme, standarde sau directive colective.
• alipit — Care este atașat, lipit, unit sau fixat strâns de un alt element, formând un tot unitar sau o vecinătate imediată; adiacent, contiguu. În sens lingvistic și gramatical, descrie un morfem, un clitic sau un element lexical care se pronunță și se scrie legat de cuvântul de bază. În sens arhitectural sau geometric, se referă la structuri sau suprafețe care împart un perete comun ori o frontieră directă, fără spațiu liber între ele.
• altern — Care se succede în mod regulat, un element după altul; dispus de o parte și de alta a unui ax sau a unei linii în puncte diferite. În botanică, descrie frunzele așezate succesiv pe tulpină, la înălțimi diferite, pe rând. În geometrie, se referă la unghiurile formate de două drepte tăiate de o secantă, situate de o parte și de alta a acesteia.
• alterni — Forma de masculin plural a adjectivului 'altern'; descrie elemente, structuri sau corpuri dispuse succesiv, unul după altul, pe rând, pe o axă, sau situate de o parte și de alta a unei linii despartitoare (de exemplu, unghiuri alterni interni).
• alungat — Care are o formă extinsă pe una dintre dimensiuni, prezentând o lungime considerabil mai mare în raport cu lățimea sa; obiect, structură sau organism care a fost extins în spațiu ori distanțat în timp. În sens biologic și morfologic, descrie un organ, o frunză sau o conformație anatomică a cărei linie mediană este pregnant dezvoltată, conferindu-i un aspect fusiform, eliptic sau liniar.
• alungit — Care a fost făcut mai lung sau s-a lungit în spațiu ori în timp; care prezintă un profil extins pe axa longitudinală, depășind proporțiile standard de lățime. În sens biologic și medical, descrie o celulă, un țesut sau un organ a cărui structură anatomică este pregnant eliptică ori liniară. În context social, se referă la cineva sau ceva care a fost îndepărtat, expulzat ori alungat.
• analitic — Care se bazează pe analiză, care folosește analiza ca metodă principală de cercetare sau care aparține acesteia. În matematică, se referă la ramuri care utilizează metode algebrice și calculul diferențial (geometrie analitică) sau la funcții care pot fi dezvoltate în serie de puteri. În lingvistică, descrie limbile în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte ajutătoare separate (prepoziții, articole, verbe auxiliare) și prin topica frazei, spre deosebire de limbile sintetice bazate pe flexiune.
• anamorfoza — A deforma o imagine, un desen sau un obiect în mod intenționat și controlat, cu ajutorul unui sistem optic special ori prin calcule geometrice riguroase, astfel încât acesta să pară distorsionat sau de nerecunoscut dintr-un unghi normal, dar să devină perfect clar, proporțional și inteligibil atunci când este privit dintr-un anumit punct de vedere fix sau prin intermediul unei oglinzi curbe (cilindrice ori conice).
• anizogon — Care are unghiuri inegale; poligon sau figură geometrică ale cărei unghiuri interne nu sunt identice ca măsură, deși laturile pot păstra uneori raporturi de simetrie. Termenul este utilizat rar în geometria superioară sau în cristalografie pentru a descrie structuri poligonale sau rețele cristaline asimetrice care deviază de la formele izogone sau regulate.
• anocato — Termen tehnic rar sau neologism speculativ utilizat în lucrări de nișă pentru a descrie un obiect, un vector sau o structură spațială direcționată de jos în sus, orientată ascendent sau plasată deasupra unui plan median de referință. Format din rădăcini grecești, cuvântul servește ca indicator direcțional în descrierile geometrice sau anatomice.
• anticentru — Punct geometric sau astronomic situat în opoziție directă sau diametral opus față de un centru de greutate, un centru geometric sau un punct focal prestabilit. În astronomie, termenul descrie adesea anticentrul galactic, adică direcția de pe sfera cerească situată la exact 180 de grade distanță de centrul geometric al Căii Lactee, poziționată în dreptul constelației Vizitiul.