#element chimic

• actinid — Element chimic metalic și radioactiv aparținând seriei actinidelor (sau actinoide), un grup structural stabilizat format din 15 elemente grele situate în tabelul periodic de la actiniu (număr atomic 89) până la lawrenciu (număr atomic 103). Toate aceste elemente fac parte din blocul 'f' (seria 5f) al metalelor tranziționale, fiind caracterizate prin instabilitate nucleară mare, densitate ridicată și proprietăți electrochimice strâns corelate cu cele ale actiniului.
• actiniu — Element chimic metalic, radioactiv, de culoare alb-argintie, cu numărul atomic 89 și simbolul Ac, care deschide seria actinidelor în tabelul periodic. Descoperit în 1899 de André-Louis Debierne, actiniul este un element extrem de rar în scoarța terestră, găsindu-se în cantități infime în minereurile de uraniu. Structural, acesta cristalizează în sistem cubic cu fețe centrate, este foarte reactiv și emite o radiație albăstruie intensă în întuneric din cauza ionizării aerului înconjurător.
• actinium — Forma originală neologică, grafia latină și denumirea internațională oficială în limba engleză pentru elementul chimic 'actiniu' (simbol Ac, număr atomic 89). Acest termen structural definește metalul radioactiv greu din blocul 'f' al tabelului periodic, utilizat în literatura științifică mondială și în standardele IUPAC pentru a descrie proprietățile izotopilor implicați în procesele de fisiune nucleară sau în cercetările medicale oncologice avansate.
• ahtynum — Formă grafică sau transliterare arhaică utilizată în vechile manuale de științe din secolul al XIX-lea pentru elementul chimic actiniu; denumire livrescă latinizată ce desemna substanțe sau compuși cu proprietăți structurale specifice radiante. În terminologia modernă, termenul a fost complet înlocuit de formele standardizate internațional.
• alotropie — Proprietate sau fenomen structural prin care un singur element chimic, în stare pură (substanță simplă), poate exista în două sau mai multe forme moleculare ori structuri cristaline diferite, având proprietăți fizice și adesea chimice complet distincte (de exemplu, carbonul existent sub formă de diamant, grafit, grafen sau fulerene). Termenul se aplică strict elementelor, fiind echivalentul polimorfismului din mineralogie.
• aluminiu — Element chimic cu numărul atomic 13 și simbolul Al; este un metal din grupa borului, de culoare alb-argintie, remarcabil prin densitatea sa scăzută, maleabilitate, conductibilitate electrică și termică ridicată, precum și prin rezistența mare la coroziune datorită formării unui strat protector de oxid.
• aluminium — Variantă grafică internațională sau preluare directă din latina științifică ori limba engleză/franceză a cuvântului 'aluminiu'; utilizată uneori în lucrările chimice de epocă sau tabelele tehnice pentru a desemna metalul cu numărul atomic 13.
• americiu — Element chimic sintetic, puternic radioactiv, din seria actinidelor, cu numărul atomic 95 și simbolul Am. Acest metal transuranian structural, de culoare argintie, obținut inițial prin bombardarea plutoniului cu neutroni, este utilizat în aplicații industriale de precizie, cum ar fi detectoarele de fum de uz casnic și sursele de radiații alfa pentru analize de laborator.
• americium — Formă grafică variantă sau împrumut direct neadaptat din limba engleză ori latină pentru elementul chimic transuranian radioactiv cu numărul atomic 95, numit în limba română standard 'americiu'. Apare uneori în lucrări tehnice de import, baze de date internaționale sau cataloage comerciale de substanțe chimice pentru a indica structura atomică Am din seria actinidelor.
• argint — Element chimic cu numărul atomic 47 și simbolul Ag, situat în grupa metalelor de tranziție. Este un metal prețios de o culoare albă strălucitoare, caracterizat structural prin cea mai ridicată conductibilitate electrică și termică și reflectivitate dintre toate metalele. Este utilizat la scară largă în electronică, producția de panouri solare, argintărie, bijuterii, medicină (datorită proprietăților sale antibacteriene) și istoric ca etalon monetar.
• argon — Element chimic cu numărul atomic 18 și simbolul Ar, reprezentând un gaz nobil (rar), incolor, inodor și insipid, care constituie aproximativ 0,93% din atmosfera terestră. În sens structural, argonul are un înveliș electronic complet delocalizat și stabil (octet), ceea ce îi conferă o inerție chimică remarcabilă; este utilizat masiv în industrie ca atmosferă protectoare pentru sudura cu arc electric, fabricarea componentelor electronice și umplerea becurilor cu incandescență.
• arsen — Element chimic cu numărul atomic 33 și simbolul As, situat în grupa a XV-a a tabelului periodic, clasificat drept metaloid cu proprietăți intermediare între metale și nemetale. Se prezintă sub mai multe forme alotropice (cel mai stabil fiind cel cenușiu, cu luciu metalic), este un semiconductor utilizat în microelectronică și optoelectronică și, sub formă de compuși, este recunoscut istoric ca un toxic celular extrem de periculos, având utilizări industriale severe.
• astatin — Element chimic radioactiv, puternic instabil, din grupa halogenilor, cu numărul atomic 85 și simbolul At; este cel mai rar element natural din scoarța terestră, fiind produs doar tranzitoriu prin dezintegrarea uraniului și toriului, iar datorită timpului de înjumătățire extrem de scurt (maximum 8,1 ore pentru cel mai stabil izotop), proprietățile sale fizice sunt studiate aproape exclusiv prin tehnici de sinteză artificială în acceleratoare de particule.
• astatiniu — Denumire alternativă, sinonimă și tolerată în comunitatea științifică pentru elementul chimic 'astatin'; urmează tiparul terminologic clasic al metalelor și metaloizilor (cu sufixul '-ium'), fiind utilizată uneori în manualele școlare sau în traduceri tehnice mai vechi pentru a desemna elementul cu numărul atomic 85.