#catara

• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcare — Acțiunea de a aburca și rezultatul ei; procesul laborios și dificil de a (se) urca, a (se) cățăra sau a ridica o greutate masivă la o anumită înălțime. Acest substantiv de acțiune aparține fondului arhaic și regional din ariile transilvănene și maramureșene, păstrând o puternică legătură semantică cu activitățile fizice gospodărești, pastorale sau agricole care implicau depășirea unor obstacole topografice.
• acățărare — Acțiunea de a se acățăra și rezultatul ei; urcarea, escaladarea sau ridicarea cu efort pe o suprafață abruptă, stâncoasă ori înaltă prin prindere fermă cu mâinile și picioarele; cățărare. În contextul graiurilor vechi carpatice, termenul denumea mișcarea laborioasă a păstorilor sau vânătorilor pe versanții muntoși, fiind o formă arhaică nativă înlocuită complet în limba modernă standard de derivatul 'cățărare'.
• Acățărat — Care s-a urcat, s-a ridicat sau s-a suspendat cu efort pe o suprafață înaltă ori abruptă; cățărat. Se folosește pentru a descrie o persoană sau un animal aflat la înălțime într-o poziție relativ instabilă, ori o plantă agățătoare care s-a fixat și s-a întins pe un suport vertical. Reprezintă participiul trecut al verbului regional 'acățăra', înlocuit în limba modernă literară de forma 'cățărat'.
• acățărător — Care are capacitatea, structura anatomică sau tendința de a se urca, de a se fixa și de a se întinde pe un suport vertical (perete, pom, stâncă) cu ajutorul cârceilor, al rădăcinilor adventive sau al spinilor; agățător. În context rural, termenul se aplică lăstarilor de viță-de-vie sălbatică sau murelor și, în sens figurat, unui individ oportunist care încearcă să escaladeze ierarhiile sociale prin mijloace dubioase. Reprezintă o variantă arhaică locală înlocuită în standardul modern de 'cățărător'.
• acățătoare — Plantă care se dezvoltă pe verticală prin prinderea de suporturi străine sau pasăre/animal adaptat la escaladarea trunchiurilor de copaci (având degete opozabile sau gheare puternice, cum sunt ciocănitorile); agățătoare. Ca substantiv feminin regional, desemnează și o unealtă rudimentară, un cârlig ori o frânghie prevăzută cu noduri folosită în gospodărie pentru suspendarea sau tragerea obiectelor grele. În limba literară actuală, conceptul este acoperit de formele 'agățătoare' sau 'cățărătoare'.
• acățător — Care are capacitatea, structura anatomică sau tendința de a se urca, de a se fixa și de a se întinde pe un suport vertical (perete, pom, stâncă) cu ajutorul cârceilor, al rădăcinilor adventive sau al spinilor; agățător. În context rural, termenul se aplică lăstarilor de viță-de-vie sălbatică sau murelor și, în sens figurat, unui individ oportunist care încearcă să escaladeze ierarhiile sociale prin mijloace dubioase. Reprezintă o variantă arhaică locală înlocuită în standardul modern de 'cățărător'.
• Actinidia kolomikta — Denumire științifică pentru o specie de plantă agățătoare, lemnoasă și ornamentală din familia Actinidiaceae, nativă în pădurile temperate din Asia de Est și Orientul Îndepărtat. Este recunoscută structural prin variegarea spectaculoasă a frunzișului masculin, ale cărui vârfuri devin alb-crem și apoi roz-purpuriu în perioada înfloririi. Planta produce fructe mici, dulci și comestibile, similare cu bacele de kiwi, având totodată o atracție chimică deosebită pentru feline, similară cu iarba mâței.
• adjudecatară — Forma feminină a termenului adjudecatar; persoană fizică sau entitate juridică (privită ca firmă ori societate comercială) căreia i se atribuie oficial un bun sau un contract în urma unei proceduri de selecție ori licitație. Reprezintă partea contractantă declarată câștigătoare, având datoria de a semna acordul final și de a depune garanția de bună execuție.
• afachie — Condiție medicală oculară caracterizată prin absența cristalinului din structura globului ocular, survenită cel mai frecvent în urma unei intervenții chirurgicale de îndepărtare a cataractei sau, mai rar, din cauza unui traumatism sever ori a unei anomalii congenitale. Această anomalie determină o reducere severă a capacității de focalizare (tulburare majoră de refracție) și pierderea completă a acomodării vizuale, necesitând corecție prin implant de cristalin artificial, lentile de contact speciale sau ochelari cu dioptrii mari.
• alpinist — Persoană care practică alpinismul sau sportiv instruit special pentru escaladarea masivelor montane înalte și a pereților verticali de stâncă. Ca adjectiv, descrie orice element, echipament sau comportament legat structural de ascensiunile montane de mare altitudine.
• alpinistă — Forma de feminin pentru alpinist; femeie care practică alpinismul sau atletă instruită special pentru escaladarea masivelor montane înalte, a pereților verticali de stâncă și a ghețarilor. Ca adjectiv, descrie un comportament, o trăsătură sau un echipament asociat structural cu femeile care practică ascensiunile de mare altitudine.
• anticataral — Care combate, calmează sau vindecă catarul (inflamația acută sau cronică a unei mucoase, în special a căilor respiratorii superioare, însoțită de o secreție abundentă); medicament, sirop, spray nazal sau remediu fitoterapeutic indicat în tratamentul rinitelor, bronșitelor sau stărilor gripale pentru reducerea congestiei și fluidificarea secrețiilor mucoase.
• apă-albă — Denumire populară sau arhaică pentru cataractă, afecțiune oftalmologică manifestată prin opacifierea parțială sau totală a cristalinului la om sau animale, provocând pierderea treptată a vederii; în medicina veterinară empirică, termenul descrie și o soluție apoasă dezinfectantă, slab plumbică, utilizată extern pentru spălarea rănilor, inflamațiilor sau ulcerelor cutanate.
• Asparagus verticillatus — Denumire științifică a unei plante erbacee perene din familia Asparagaceae, cunoscută popular sub numele de umbra-iepurelui; este o specie cățărătoare sau agățătoare viguroasă, răspândită spontan în pădurile xerofite, tufișurile și lizierele din sud-estul Europei și vestul Asiei, caracterizată prin cladodii grupate în verticile dense de-a lungul tulpinilor lungi și prin fructe sub formă de bace roșii sferice.
• Assuan — Formă toponimică alternativă sau istorică utilizată în limba română pentru orașul și guvernoratul Aswan din sudul Egiptului, situat la prima cataractă a Nilului; renumit la nivel mondial pentru complexul de baraje gigantice (în special Marele Baraj de la Assuan, construit în secolul al XX-lea pentru a controla inundațiile și a genera energie) și pentru mutarea istorică a templelor antice de la Abu Simbel sub egida UNESCO.
• avrocatără — Formă feminină coruptă, arhaică și regională pentru termenul modern 'avocată' (sau femeie apărător legal), utilizată istoric în comunitățile rurale din cauza asimilării imperfecte a neologismelor din jargonul juridic în secolele XVIII-XIX. Reprezintă un caz tipic de etimologie populară, unde structura cuvântului străin a fost deformată prin introducerea unui 'r' parazit și adaptarea la genul feminin prin sufixarea specifică graiului local.