#autoamagire

• amăgire — Acțiunea de a amăgi și rezultatul ei; inducere în eroare, înșelăciune, ademenire sau păcălire a unei persoane prin false promisiuni ori aparențe înșelătoare. Ca stare psihologică și structurală, desemnează autoamăgirea, respectiv hrănirea cu iluzii deșarte și speranțe nefondate dintr-un mecanism de autoapărare emoțională în fața unei realități dure.
• autoamăgire — Acțiunea de a se autoamăgi sau rezultatul ei; proces psihologic prin care o persoană își ascunde adevărul și își cultivă propriile iluzii ori credințe false pentru a se proteja de un stres emoțional, de o realitate dură sau de un eșec; mințire de sine.
• autoamăgit — Care s-a amăgit singur, hrănindu-se cu iluzii deșarte sau acceptând o situație falsă ca fiind adevărată pentru a evita confruntarea cu o realitate dureroasă ori inconfortabilă; cuprins de o minciună de sine dăunătoare sau de o iluzionare persistentă.
• autoiluzionare — Acțiunea de a se autoiluziona și rezultatul ei; procesul psihologic prin care un individ sau un grup își construiește un sistem de credințe false, nerealiste, menit să mascheze o realitate neplăcută ori traumatizantă. În studiul ideologiilor, fenomenul poate îmbrăca o formă colectivă, în care comunități întregi acceptă mituri politice sau economice reconfortante în detrimentul analizei raționale și factuale.
• autoiluzionat — Care își creează singur iluzii desarte și refuză să vadă adevărul; aflat într-o stare de amăgire de sine conștientă sau inconștientă cu privire la realitatea faptelor obiective. Termenul descrie o persoană care a căzut victimă propriilor mecanisme defensive de distorsionare a realității sau un sistem de credințe clădit pe premise false acceptate de bunăvoie.
• automistifica — A se amăgi sau a se înșela singur; a-și crea în mod deliberat sau inconștient iluzii, mituri personale ori convingeri false despre propriile calități, fapte sau realități exterioare, refuzând adevărul obiectiv. În psihologia profundă și existențialism, verbul descrie un proces complex de rea-credință (bad faith) prin care individul fuge de responsabilitate și realitate, construindu-și un univers fictiv menit să îi protejeze ego-ul de angoasă și vinovăție.
• automistificare — Actul, procesul sau tendința de a se amăgi ori de a se înșela singur; construirea inconștientă sau deliberată a unor iluzii, mituri personale ori scenarii false menite să mascheze adevărul obiectiv despre propriile defecte, eșecuri sau realități exterioare. În psihologia cognitivă și în existențialism, reprezintă un mecanism defensiv complex asociat cu conceptul de rea-credință, prin care individul își distorsionează propria conștiință pentru a diminua anxietatea, vinovăția sau disonanța cognitivă fără a înfrunta faptele reale.
• automistificat — Care se află în stare de autoamăgire sau iluzionare; amăgit, mințit ori convins de propriile sale narațiuni false sau mituri subiective, refuzând să accepte realitatea dovezilor obiective. În analiza comportamentală, adjectivul descrie un individ sau o mentalitate care funcționează într-un cadru logic deformat de propriile dorințe sau frici, fiind complet izolat de adevărul factual printr-un ecran de justificări fabricate.