#autoacuza
- autoacuza — A-și atribui singur, în mod public sau în fața unei autorități judiciare, comiterea unei fapte penale, a unei greșeli ori a unei culpe; a se învinovăți de bunăvoie, fie din considerente morale, fie sub presiunea unui sentiment intens de vinovăție sau în cadrul unor tulburări psihice.
- autoacuzare — Acțiunea de a se autoacuza sau rezultatul ei; mărturisire voluntară sau involuntară a propriei vinovății; învinovățire de sine. În psihanaliză și psihologie clinică, reprezintă o manifestare patologică specifică episoadelor depresive severe, în cadrul căreia pacientul își reproșează fapte imaginare sau nesemnificative.
- autoacuzat — Care s-a învinovățit singur, atribuindu-și comiterea unei fapte penale, a unei abateri sau a unei culpe morale; persoană care a depus o mărturie sau a semnat o declarație prin care se incriminează de bunăvoie în fața unei autorități.
- autoacuzație — Învinuire sau incriminare pe care o persoană și o aduce ei însăși, formal sau informal; declarație ori act prin care se afirmă propria vinovăție. În psihopatologie, reprezintă un simptom des întâlnit în stările melancolice sau depresive, unde îmbracă adesea un caracter delirant.
- autobiciuire — Acțiunea de a se autobiciui și rezultatul ei; flagelare sau autoflagelare rituală practicată ca formă de penitență fizică. În sens figurat și psihologic, reprezintă un proces mental distructiv de autoacuzare severă, mustrare de sine extremă și pedepsire emoțională exagerată din cauza unui sentiment profund de vinovăție sau perfecționism.
- autocalomnia — A-și atribui în mod intenționat și fals fapte reprobabile, defecte imaginare sau acțiuni ilegale cu scopul de a se discredita în fața opiniei publice, de a proteja o altă persoană ori din cauza unor tulburări psihologice de auto-pedepsire. În context juridic, termenul descrie actul rar prin care un individ își formulează o acuzație mincinoasă împotriva propriei persoane, generând o inducere în eroare a organelor judiciare din motive de loialitate extremă sau coerciție externă.