#aui

• alsăui — Termen regional și arhaic întâlnit în anumite graiuri din Transilvania, semnificând acțiunea de a coborî, a așeza într-un loc mai jos sau a adânci (un șanț, o albie sau o groapă); derivat funcțional de la substantivul 'alsău'. În sens extins structural, poate însemna și a canaliza sau a drena apa de pe un teren inundabil prin intermediul unor albii secundare.
• aueală — Variantă fonetică arhaică și regională a substantivului 'auială', desemnând un zgomot confuz, monoton, estompat și prelungit care se aude de la distanță mare. De asemenea, poate face referire la un țiuit continuu în urechi sau la sunetul metalic reverberat produs de o lovitură într-un obiect de bronz sau acioaie, utilizat adesea în textul literar vechi pentru a crea o atmosferă de izolare.
• aui — A produce un sunet prelungit, monoton și confuz; a vui, a vâjâi sau a scoate un țiuit caracteristic în urechi din cauza oboselii ori a zgomotului puternic. Ca formă imitativă arhaică, termenul descrie modul în care vântul sau ecoul se propagă în spațiile deschise ori în desișul pădurilor, generând o atmosferă sonoră estompată.
• auială — Zgomot confuz, monoton, prelungit și estompat care se aude de la distanță; vuiet sau vâjâit continuu provocat de vânt, de ape curgătoare sau de o adunare mare de oameni. În sens fiziologic popular, termenul desemnează senzația de țiuit sau mizerie acustică percepută în urechi din cauza oboselii extreme ori a unei afecțiuni.
• auileu — Cuvânt exclamativ utilizat pentru a exprima o stare bruscă de durere fizică, spaimă, uimire, deznădejde, regret sau vaiet în fața unei necaz ori surprize neașteptate. Reprezintă o variantă expresivă sau regională din familia interjecției 'auleu', având rolul de a accentua trăirea afectivă intensă a vorbitorului.
• auire — Acțiunea de a aui și rezultatul ei; producerea unui zgomot monoton, profund, continuu și estompat; vuiet sau vâjâit prelungit care se propagă de la distanță mare. În contextul credințelor populare și al medicinii arhaice, termenul descrie starea de disconfort acustic provocată de un țiuit constant în urechi sau senzația de amețeală ușoară cauzată de oboseală.
• auit — Care scoate un sunet monoton, prelungit și estompat; vuiet. Ca substantiv neutru, reprezintă zgomotul continuu și confuz caracteristic vântului, valurilor ori unei adunări mari de oameni, perceput ca un fundal sonor nedefinit. De asemenea, funcționează ca participiu trecut al verbului 'aui'.
• auitor — Care produce un sunet prelungit, monoton, vâjâitor sau vuitor; care are proprietatea de a aui. Ca substantiv, face referire la un element, agent sau fenomen natural (cum ar fi vântul ori un curent subteran) care generează un fundal acustic confuz și estompat în spațiile largi.
• auitură — Zgomot mare, violent, prelungit și confuz; vuiet puternic, bubuitură reverberată sau vâjâit asurzitor produs de un fenomen al naturii (trăsnet, avalanșă, furtună) ori de prăbușirea unui obiect masiv. În registrul graiurilor populare, indică rezultatul fizic sau impresia acustică lăsată de o acțiune zgomotoasă.
• auli — Variantă fonetică regională a verbului 'aui', însemnând a produce un sunet prelungit, monoton, profund și estompat; a vui, a vâjâi sau a scoate un țiuit continuu în urechi din cauza oboselii. În anumite graiuri populare, termenul descrie modul în care vântul puternic trece prin hornuri sau văi înguste, creând un ecou plângător.