#atoate

• atoate — Care cuprinde, știe, stăpânește sau domină totul; atotcuprinzător, omniscient, universal. Folosit frecvent în literatura clasică și în textele religioase vechi ca element de compunere sau adjectiv de sine stătător pentru a exprima caracterul absolut al divinității ori al legilor cosmice, sugerând o forță supremă ce transcende limitele umane și cunoașterea parțială.
• atoate-înțelegere — Capacitatea absolută, totală și atotcuprinzătoare de a pătrunde sensul profund al tuturor lucrurilor, fenomenelor și existenței; comprehensiune universală și holistică ce transcende cunoașterea fragmentară. În context hermeneutic, termenul descrie o stare superioară a conștiinței sau a intelectului capabilă să reconcilieze contradicțiile realității printr-o sinteză spirituală completă.
• atoateizvoditor — Care produce, generează, creează sau dă naștere tuturor lucrurilor; izvorul suprem al întregii existențe. Folosit ca epitet teologic arhaic în textele religioase vechi și în imnografie pentru a desemna divinitatea ca principiu creator absolut din care emană viața, universul și toate elementele cosmice.
• atoatepurtător — Care poartă, susține sau ocrotește toate lucrurile din univers; cel ce menține întreaga creație prin propria forță sau îndurare. În terminologia liturgică bizantină și în textele religioase vechi românești, termenul este utilizat ca epitet exclusiv divin, descriind pronia divină care susține existența continuă a lumii, împiedicând-o să cadă în neant.
• atoateștiutor — Care știe și cunoaște totul; înzestrat cu o cunoaștere absolută, nelimitată și perfectă a realității trecute, prezente și viitoare. Ca concept teologic sau metafizic, termenul desemnează omnisciența, fiind un atribut fundamental al divinității; în uzul cotidian sau ironic, descrie o persoană infatuată care pretinde că are răspunsuri la orice întrebare.
• atoatevăzător — Care vede, observă și percepe absolut totul în mod simultan; înzestrat cu facultatea unei viziuni universale și nelimitate. Folosit în mod tradițional ca epitet sau atribut teologic pentru a descrie omnisciența și omniprezența divinității în raport cu întreaga creație; în sens literar, figurat sau ironic, se aplică unei persoane suspicioase, hipervigilente ori autoritare (cum ar fi ochiul atoatevăzător al unei soacre sau al unui supraveghetor) căreia nu i se poate ascunde nimic.