#astragal

• arșic — Os mic de la încheietura picioarelor din spate ale animalelor cornute (în special ovine sau caprine), numit anatomic talus sau astragal; în trecut, acest os era curățat și folosit de copii ca piesă principală în cadrul unui popular joc de dexteritate pe ulițele satelor românești.
• arșică — Os mic, scurt și dur de la încheietura picioarelor din spate ale animalelor cornute mici (astragal), folosit în trecut de copii și adulți ca piesă de bază într-un joc tradițional de noroc și îndemânare ce îi poartă numele. Fiecare dintre cele patru fețe lungi ale osului are o denumire și o valoare de punctaj specifică (precum seci, fante, rege sau ienicer), iar scopul jocului este aruncarea și răsturnarea pieselor conform unor reguli stabilite popular.
• arșicar — Persoană care se joacă cu arșicele, un meșteșugar care colectează, prelucrează sau vinde aceste mici oase de la încheietura picioarelor de ovine ori caprine, sau, în sens extins, un jucător foarte dibaci și pasionat de acest joc arhaic de noroc și îndemânare. În comunitățile rurale din trecut, arșicarul era adesea cel care cunoștea cel mai bine regulile complexe de punctare și care deținea piese speciale, umplute cu plumb pentru o stabilitate sporită în timpul aruncării.
• așic — 1. Os mic de la articulația genunchiului la oi sau capre (astragal), utilizat în trecut în jocurile populare de copii; piesa de joc în sine. 2. (Interjecție, familiar) Exclamație care exprimă neîncredere, ironie, tăgadă sau o respingere categorică, având înțelesul de 'nici vorbă', 'de unde' sau 'ba bine că nu'. Acest termen structural de proveniență orientală adaugă o nuanță pitorească și savuroasă textelor literare arhaice.
• astragal — Un termen polisemantic cu aplicații structurale diverse: în anatomie, reprezintă osul scurt al tarsului (talus), situat în regiunea gleznei, care se articulează cu tibia și fibula pentru a transmite greutatea corpului către picior; în arhitectura clasică, desemnează o profilatură mică, de formă semicirculară (mulură), decorată adesea cu șiruri de mărgele, care separă capitelul de fusul coloanei; în botanică, se referă la un gen de plante erbacee (Astragalus) din familia Fabaceae.
• astragală — Forma de feminin pentru adjectivul astragalian; care aparține astragalului (osul talus al gleznei), care se referă la acest os scurt al tarsului sau care este poziționat în proximitatea sa anatomică structurală. Este utilizat în descrierile medicale sau chirurgicale pentru a indica fațete articulare, zone ligamentare ori structuri osoase specifice regiunii posterioare a piciorului.
• astragalectomie — O intervenție chirurgicală invazivă din sfera ortopediei care constă în extirparea totală sau parțială a osului astragal (talus). Această procedură structurală extremă este practicată în cazuri grave de traumatisme zdrobitoare ireparabile, necroză avasculară severă a talusului, infecții osoase cronice (osteomielită) sau malformații congenitale avansate ale piciorului (cum ar fi piciorul strâmb congenital rezistent la alte terapii).
• astragalo — Element prim de compunere neologic (prefixoid) utilizat în terminologia medicală și anatomică internațională pentru a forma termeni compuși structurali care au semnificația de 'referitor la astragal' (osul talus al gleznei) sau 'legat de regiunea talară'. Servește ca legătură morfo-semantică în descrierea detaliată a ligamentelor, articulațiilor sau procedurilor chirurgicale din proximitatea posterioară a piciorului.
• astragaloid — Care seamănă ca formă sau structură cu un astragal (osul scurt al gleznei); element anatomic, proeminență osoasă sau structură biologică ce prezintă un aspect neregulat cuboid ori convex similar osului talus. Ca substantiv, în scrierile istorice sau comparate, desemna o piesă mică ori un os prelucrat rudimentar utilizat în scopuri structurale similare zarurilor antice.
• astragaloscopie — O practică divinatorie antică (astragalomanție) care consta în prezicerea viitorului sau interpretarea voinței zeilor prin aruncarea și examinarea poziției oaselor de la glezna animalelor (astragale), folosite ca zaruri primitive. Această metodă de divinație structurală era extrem de răspândită în Grecia Antică, în Imperiul Roman și în Asia Mică, fiind atestată de numeroase piese descoperite în siturile arheologice și în sanctuare.
• Astragalus — Un gen gigantic de plante erbacee sau arbustive din familia Fabaceae, cuprinzând peste 3000 de specii răspândite în special în regiunile temperate ale emisferei nordice. Multe specii au o importanță structurală majoră în ecosisteme, iar rădăcinile unora (precum Astragalus membranaceus) sunt utilizate de secole în medicina tradițională chineză ca agenți imunostimulatori, tonici generali și antioxidanți, datorită conținutului bogat în polizaharide, saponine și flavonoide.
• Astragalus angustifolius — O specie specifică de plantă perenă din genul Astragalus, caracterizată structural prin frunze înguste, liniare și lăstari spinoși care formează tufe dense, compacte, în formă de pernă. Este o plantă xerofită, adaptată perfect la soluri stâncoase, calcaroase și climate aride, fiind întâlnită nativ în zonele montane înalte din sud-estul Europei și din Asia Mică (inclusiv în unele regiuni balcanice).
• Astragalus australis — O specie de plantă erbacee perenă din genul Astragalus, familia Fabaceae, cunoscută sub numele popular de cosaci alpini sau astragalus de munte, răspândită în regiunile subarctice și alpine înalte ale emisferei nordice (Europa, Asia și America de Nord). Această plantă structurală prezintă tulpini parțial culcate, frunze penate cu foliole eliptice și inflorescențe scurte cu flori albicioase sau albastru-pal, fiind adaptată la solurile calcaroase, pietrișurile montane și pantele erodate din etajul alpin.
• Astragalus glycyphyllus — O specie de plantă erbacee perenă, robustă, din genul Astragalus, familia Fabaceae, cunoscută sub denumirile populare de lemn-dulce-sălbatic sau unghia-găii, nativă în Europa și Asia Mică. Se caracterizează structural prin tulpini lungi, culcate la pământ și ramificate, frunze penate mari cu foliole ovale și inflorescențe axilare cu flori galben-verzui, fiind utilizată tradițional în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice, emoliente și hipotensive datorită gustului său dulceag ce amintește de lemnul dulce.
• Astragalus monspessulanus — O specie de plantă erbacee perenă din genul Astragalus, familia Fabaceae, cunoscută sub numele popular de cosaci de Montpellier, nativă în regiunea mediteraneeană și în sudul Europei (inclusiv în zonele xerofite și calcaroase din România). Planta se dezvoltă sub formă de rozetă joasă, fiind lipsită de tulpini aeriene lungi, și prezintă frunze imparipenate, dens mătăsoase, alături de tije florale ridicate ce susțin raceme cu flori purpurii, roz sau violet-strălucitor, adaptate perfect la pajiștile uscate, stâncării și dealurile însorite.