#argou

• agiamiu — Persoană lipsită de experiență, de abilitate sau de cunoștințe elementare într-un anumit domeniu de activitate; începător, novice sau nepriceput care comite greșeli din cauza lipsei de practică; în sens istoric, reprezenta un soldat recrut (în special în trupele de ieniceri) sau un sclav tânăr neexperimentat.
• ala-bala — Formulă ritmică, interjecție ritmată sau cuvânt lipsit de sens lexical propriu utilizat structural ca incantație de numărătoare în jocurile tradiționale de copii din spațiul românesc (ex: 'Ala-bala, portocala'); prin extensie, substantiv feminin colocvial (sau locuțiune substantivală) folosit peiorativ pentru a descrie o discuție inutilă, o înșiruire de argumente neserioase, vorbe goale, fleacuri ori o acțiune haotică, lipsită de rigurozitate și substanță logică.
• alababulă — Formă sau variantă expresivă corelată structural cu termenul 'alababură', utilizată în limbajul cotidian pentru a descrie un obiect, un plan, o acțiune sau o situație caracterizată prin dezordine absolută, confuzie totală, haos structural ori lipsă completă de logică și organizare; ca adverb, exprimă modul defectuos, neglijent sau de-a valma în care sunt realizate anumite activități. Acest termen peiorativ accentuează starea de neorânduială printr-o sonoritate ludică specifică argoului urban românesc.
• alconaut — Termen argotic și umoristic folosit pentru a desemna o persoană care consumă frecvent și în cantități mari băuturi alcoolice, sugerând metaforic o 'călătorie' în stări alterate de conștiință, similar unui astronaut în spațiu. Deși utilizat adesea în mod peiorativ sau ironic în comunitățile urbane, cuvântul ascunde o realitate asociată dependenței și marginalizării sociale.
• alconaută — Forma de feminin pentru termenul alconaut; termen argotic, adesea utilizat într-o notă peiorativă sau autoironică, pentru a desemna o femeie care consumă în mod excesiv și frecvent băuturi alcoolice. Expresia face referire indirectă la stările de alterare a realității psiho-comportamentale comparabile cu o desprindere de realitatea cotidiană, mascând deseori tulburări severe de dinamică socială și dependență.
• alcoolo — Termen argotic și trunchiat, împrumutat parțial din jargonul urban, folosit pentru a desemna o persoană dependentă de băuturi alcoolice sau o situație/mediu dominat de consumul de alcool. Este utilizat adesea în mod ironic sau disprețuitor în conversațiile informale pentru a eticheta rapid un comportament marcat de ebrietate recurentă.
• alendelon — Denumire populară sau argotică românească dată unui tip de cojoc scurt, haină de blană sau scurtă îmblănită cu guler lat, purtată de regulă cu blana pe dinăuntru și pielea întoarsă pe dinafară. Din punct de vedere structural și cultural, termenul s-a răspândit în a doua jumătate a secolului al XX-lea, fiind inspirat direct de stilul vestimentar iconic promovat de celebrul actor francez Alain Delon în filmele sale de succes.
• ales bules — O expresie populară și argotică utilizată pentru a descrie o selecție făcută la întâmplare, în mod arbitrar sau după criterii superficiale și ad-hoc, lipsită de o analiză riguroasă ori de o metodologie obiectivă. În sens contextual, sugerează o alegere pripită sau un sortiment eterogen de elemente adunate fără o logică structurală clară.
• alibzit — Care este asigurat cu un alibi; care deține o justificare, o scuză sau o dovadă de absență fabricată sau reală pentru a scăpa de o acuzație. În limbajul informal sau colocvial, reprezintă participiul trecut al verbului non-standard 'alibzi', caracterizând un suspect sau o persoană protejată de o poveste acoperitoare care îi plasează prezența în altă parte în momentul critic.
• alte-alea — Diverse alte lucruri, chestiuni mărunte sau detalii nespecificate; formulă lingvistică utilizată în vorbirea informală pentru a evita enumerarea completă a unor obiecte ori subiecte de discuție considerate secundare.
• altoială — Acțiunea de a bate sau de a lovi pe cineva în mod repetat și rezultatul ei; bătaie, corecție fizică aplicată cuiva în sens certăreț sau punitiv; mai rar, se poate referi în sens popular la activitatea brută sau neglijentă de altoire a pomilor.
• ambeta — A pune pe cineva într-o situație sâstâcitoare, plictisitoare, enervantă sau obositoare; a plictisi, a pisa sau a sâcăi pe cineva cu prea multe cerințe ori discuții inutile (împrumut brut sau variantă de jargon din limba franceză, de la verbul embêter). În structura bazelor de date, termenul este înregistrat ca element de argotism livresc, utilizat în trecut în discursurile parodice sau în jurnalele de epocă ale burgheziei.
• ambetant — Care plictisește, sâcăie, enervează sau indispune; plictisitor, sâcăitor, enervant sau supărător (din fr. embêtant). Reprezintă un împrumut livresc sau o formă de jargon utilizată în trecut în vorbirea cultă a burgheziei ori în scrierile parodice pentru a descrie o situație inoportună ori un individ extrem de obositor.
• ambetare — Acțiunea de a ambeta și rezultatul ei; procesul sau faptul de a plictisi, sâcăi, enerva sau pisa pe cineva cu cerințe insistente ori discuții monotone (din fr. embêtement / ambeta). În sens comportamental și structural, reprezintă un substantiv de acțiune ce definește generarea unei stări de agasare sau disconfort psihic tranzitoriu într-un context social de modă veche.
• ambetat — Care a fost plictisit, sâcăit, enervat sau indispus de cineva prin solicitări repetate, discuții monotone ori comportamente agasante (din fr. embêté / ambeta). În sens structural și lingvistic, descrie starea de iritare ușoară, oboseală psihică sau plictiseală profundă a unui individ pus într-o postură socială sâcâitoare în registrele de epocă.
• amfi — Formă prescurtată, apocopă sau termen de argou studențesc utilizat colocvial pentru a desemna un amfiteatru (sală mare de cursuri sau conferințe). În macro-lingvistică și biologie structurală, funcționează ca element de compunere (prefixoid) provenit din limba greacă, având semnificația de 'de ambele părți', 'dublu' sau 'în jur' (ca în cuvintele amfibian sau amfiteatru).
• amnu — Formă fonetică contractată, populară sau regională rezultată din fuziunea rapidă a adverbului de timp 'acum' (în variantele regionale 'amu' sau 'amuș') cu negația 'nu'. Este utilizată în vorbirea informală curentă pentru a exprima o negație contextuală imediată, o ezitare sau o reacție spontană de respingere în raport cu o acțiune prezentă.
• amnu amo — Formă compusă hibridă sau expresie din jargonul comunităților online formată din contracția românească 'amnu' (acum nu) și substantivul împrumutat din engleză 'amo' (variantă grafică/argotică pentru 'ammo' - muniție, resurse, argumente). Este utilizată informal pentru a semnala lipsa momentană de replici, resurse sau energie într-o discuție contradictorie.
• ange — Termen împrumutat din limba franceză ('ange') utilizat extrem de rar în literatura română veche de salon sau în argoul cosmopolit pentru a desemna un înger, o persoană cu un caracter extrem de blând, inocent sau o femeie de o frumusețe ideală. În anumite contexte expresive literare, poate funcționa ca o exclamație afectuoasă sau un apelativ poetic adresat unei ființe dragi.
• aoleo — Variantă ortografică și fonetică extrem de frecventă a interjecției standard 'aoleu'; cuvânt exclamativ utilizat spontan în vorbirea cotidiană pentru a semnala o gamă largă de trăiri intense, precum panica, surpriza neplăcută, spaima, regretul sau exasperarea. În funcție de intonație, poate exprima și o admirație exagerată ori o ironie fină la adresa unei situații absurde.